Peste 30 de persoane, inclusiv copii, au fost rănite în urma unei coliziuni între două autobuze de transport public în oraşul german Saarbrücken, din vestul ţării, au indicat luni autorităţile locale.
Primarul din Saarbrücken, Uwe Conradt, a anunţat că s-a deplasat la locul accidentului împreună cu ministrul de interne al landului Saarland, Reinhold Jost, informează DPA, potrivit Agerpres.
„Gândurile mele sunt alături de răniţi şi de familiile lor”, a precizat el într-o declaraţie. „Le doresc tuturor o recuperare rapidă şi completă”, a adăugat acesta.
Un fotograf DPA prezent la faţa locului a declarat că cele două autobuze se aflau în mijlocul unei intersecţii. Parbrizele şi părţile frontale ale ambelor vehicule au fost grav avariate în urma coliziunii.
Cauza accidentului nu este pe moment cunoscută.
Poliţia şi serviciile de urgenţă se află încă la faţa locului. A fost mobilizat şi un elicopter de salvare.
Editor : A.R.