Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending
AUR atacă Guvernul Bolojan cu două moțiuni simple. Vizați sunt miniștrii Energiei și Transporturilor. Ce li se reproșează demnitarilor

AUR atacă Guvernul Bolojan cu două moțiuni simple. Vizați sunt miniștrii Energiei și Transporturilor. Ce li se reproșează demnitarilor

noiembrie 12, 2025
Dominic Fritz îl acuză pe Ciprian Ciucu că a făcut „blat deschis” cu PSD în 2024. Stroe (PNL): Scopul lui e de a fura voturi de dreapta

Dominic Fritz îl acuză pe Ciprian Ciucu că a făcut „blat deschis” cu PSD în 2024. Stroe (PNL): Scopul lui e de a fura voturi de dreapta

noiembrie 12, 2025
Grindeanu, despre proiectul privind pensiile speciale: Intrăm într-o zonă în care nu doar coaliţia trebuie să îşi dorească această lege, ci şi chiar cei asupra cărora se aplică

Grindeanu, despre proiectul privind pensiile speciale: Intrăm într-o zonă în care nu doar coaliţia trebuie să îşi dorească această lege, ci şi chiar cei asupra cărora se aplică

noiembrie 12, 2025
Rusia a bombardat furibund orașul de pe linia frontului pe care l-a vizitat Zelenski cu doar câteva ore înainte

Rusia a bombardat furibund orașul de pe linia frontului pe care l-a vizitat Zelenski cu doar câteva ore înainte

noiembrie 12, 2025
Premierul Ilie Bolojan, întâlnire cu CEO Rheinmetall AG şi cu reprezentanţi ai conducerii companiei: În zilele următoare vor fi clarificate toate detaliile, pentru ca posibila cooperare să fie aprobată de CSAT

Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Exclusiv Cazul mamei decedate la un spital privat în Constanța. Cum au încercat medicii să se acopere de hârtii
Sănătate

Exclusiv Cazul mamei decedate la un spital privat în Constanța. Cum au încercat medicii să se acopere de hârtii

By Sala de Presăoctombrie 20, 2025
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Exclusiv  Cazul mamei decedate la un spital privat în Constanța. Cum au încercat medicii să se acopere de hârtii
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Noi informații, în exclusivitate, despre spitalul privat din Constanța unde o tânără a murit la scurt timp după naștere. Spitalul ar putea fi închis în urma controalelor de la Ministerul Sănătății, așa cum s-a întâmplat cu Centrul de Arși de la Floreasca și secția ATI de la Iași. Verificările au scos la iveală nereguli grave. Unitatea nu are secție ATI pentru cazuri complexe și, cu toate acestea, a primit undă verde pentru funcționare de Direcția de Sănătate Constanța. Spitalul privat se prezintă ca maternitatea siguranței totale, dar în caz de urgență, viața pacientelor depinde tot de transferul la un spital public. Așa cum s-a întâmplat cu tânăra care a murit la câteva ore după naștere. Azi, la Pacient în România, vedem mărturia soțului Mădălinei, dar și informații revoltătoare despre cum, în România, spitalele sunt autorizate să funcționeze fără dotări minime.

Spitalul privat din Constanța își atrage clienții cu o ofertă în antiteză cu spitalele publice. Promite o naștere care seamănă mai mult cu o sesiune la un centru de relaxare. Totul în prezența tatălui. Se promovează mult prin intermediul influencerilor, care documentează video pas cu pas etapele nașterii. Când vorbim însă de o sarcină cu risc, totul ar trebui tratat complet diferit.

Cine citește site-ul acestui spital poate avea impresia că vine să nască în rai. Se oferă naștere în apă, naștere cu muzică și multe alte variante, încât, dacă ai 1000 €, nu ai cum să refuzi să vii să naști la acest spital. Tot pe site scrie că pot fi tratate și cazuri complexe. Nu scrie însă nicăieri că Terapia Intensivă a acestui spital este una de nivel bazal, adică nu poate trata cazuri complexe. Și de șase ani nici măcar această terapie bazală cu dotare minimă nu a fost aprobată de Ministerul Sănătății.

Cu toate acestea, spitalul privat a internat și programat la naștere o gravidă cu risc maxim care a murit la câteva ore după ce a adus pe lume copilul. Mădălina avea o sarcină obținută prin fertilizare in vitro și trombofilie. Ar fi trebuit să nască într-o maternitate cu Terapie Intensivă complexă. Spitalul nici acum nu recunoaște că nu are această secție. A anunțat printr-un comunicat de presă că este autorizat și complet echipat, inclusiv cu secție ATI. Asta deși controlul DSP Constanța arată că, de fapt, spitalul are doar trei paturi post-anestezie, adică o sală de trezire.

„Problema este cu totul alta. Este vorba de dotarea acelei terapii intensive. Și în afară de acest lucru, sunt multe altele problemele. Un asemenea caz, un caz de o asemenea gravitate, practic presupune o colaborare interdisciplinară. Adică, pe lângă chirurg sau ginecologul, obstetrician sau anestezist, mai ai nevoie și de un neurolog, și de un cardiolog, și ai nevoie de imagistică 24 de ore din 24, analize de laborator”, afirmă Salim Camer, director medical al Spitalului Județean Constanța.

Mădălina și soțul ei au vrut neapărat ca ea să nască natural, deși mai mulți medici le-au spus că e riscant. Au ajuns la spitalul din Constanța după ce mai multe clinici din București i-au refuzat.

„Am fost cu ea, a născut cu mine de mână. Mi-a fost frică să rămână internată singură, fără mine… A avut o naștere ușoară de la ora 22:30 până la ora 1:04, când a ieșit copilul. I l-au pus la piept un sfert de oră, au avut conexiune, minunat”, povestește Bogdan Luca, soțul Mădălinei.

Mădălina a ajuns la spitalul privat pe 7 octombrie. Pierdea sânge, dar a refuzat să se interneze. A revenit la 22:30, iar după trei ore năștea natural un băiețel sănătos. După o oră, a început să sângereze masiv, după o complicație: atonie uterină – adică uterul nu se mai contractă pentru a comprima vasele de sânge deschise în timpul nașterii. Medicii au anunțat-o că trebuie să facă histerectomie și pentru că nu obținuseră înainte un acord al pacientei pentru intervențiile în caz de risc, l-au pus pe soț să semneze un acord scris cu mâna lui. Potrivit legii, toate aceste riscuri ar fi trebuit prezentate la internare.

„M-au pus să semnez o foaie A4, cum că noi ne asumăm să nu vrem histerectomie și ne asumăm chiar și decesul. Eu să scriu în numele dânsei, să semnez … În stresul ăla și în situația aia știam că nu fac ceva bine, dar am spus: «Domnule doctor,  n-am spus că nu vrem, dar are 29 de ani, dacă se poate, să încercăm altceva, noi mai vrem copii, dacă nu, nu riscăm viața ei». «Nu, nu, nu. Semnează, ca să fie semnat și noi o vom rupe oricum. N-am mai gândit!”, declară Bogdan Luca, soțul Mădălinei.

Documentul semnat de soțul Mădălinei pentru refuzul histerectomiei nu are însă nicio valoare juridică. Ar fi putut face asta doar dacă soția sa îl desemna ca reprezentant, consimțământ care, potrivit raportului DSP Constanța, nu există. Medicii au vrut doar să se acopere cu acte.

„Situația în care cerem aparținătorilor să decidă pentru pacient este foarte rară, atunci când pacientul, la internare sau înainte de a avea acest episod acut, are făcut un consimțământ special în care delegă ca o persoană, soțul sau poate mama, să ia decizii pentru pacient, dacă acesta nu poate să ia decizii pentru el. Dar, de obicei, aceste informări sau acest consimțământ îl luăm în momentul internării”, explică Nicolae Gică, manager spitalul Filantropia, medic obstretică-ginecologie.

Cu tot cu acord, când și-au dat seama cât de gravă e situația, medicii de la spitalul privat au decis să-i facă Mădălinei histerectomie. Au chemat de acasă încă un doctor, cel care și conduce spitalul.

„Nu, nu mai aveam acces acolo. Îmi spuneau că e bine și zâmbeau. S-a întârziat foarte mult. A venit de acasă un alt doctor peste două ore. A desfăcut ce a cusut acest doctor, a recusut, timp în care ea pierdea sânge”, își amintește Bogdan Luca, soțul Mădălinei.

La 4:20 un medic din cadrul acestui spital privat a sunat la 112 pentru a cere de urgență transferul pacientei la Spitalul Județean Constanța. A plecat cu ambulanța SMURD.

Ajunge la Spitalul Județean din Constanța la 5:15. Până când a venit ambulanța să o preia, medicii i-au administrat o unitate de sânge. A fost preluată, intubată și în stare gravă.

Salim Camer, director medical al Spitalului Județean Constanța: Din foaia pe care am primit-o de la spitalul privat, într-adevăr primise o unitate de sânge zero negativ.

Reporter: Nu era suficient?

Salim Camer, director medical al Spitalului Județean Constanța: Cred că nu au ținut-o mult. Au transferat-o în resuscitare, la noi.

„A sosit în comă profundă, cu scor Glasgow 3. A fost internată pe Terapie Intensivă”, spune Raluca Vericeanu, manager Spitalul Județean Constanța.

Mădălina nu a mai putut fi salvată. A murit la patru ore după ce a fost adusă la Spitalul Județean Constanța, după trei stopuri cardio-respiratorii. Cazul e anchetat acum și de Colegiul Medicilor Constanța.

„Ancheta va încerca să aducă lumină, să vedem dacă vreunul din medici a greșit, cum a greșit și se vor lua măsurile în consecință”, afirmă Daniel Dumbravă, președinte Colegiul Medicilor Constanța.

”Nu vreau să acuz pe nimeni, însă o greșeală undeva trebuie să fie! Pe ea, înapoi, nu o să mi-o aducă nimeni  și pe mine nu mă interesează să cadă un cap, doar să nu mai treacă nimeni prin așa ceva”.

Spitalul privat este deținut de ISIS Medical Center, iar director general este Mohamed Zaher, medic obstetrică-ginecologie, cel care a și intervenit la operația Mădălinei.

Am mers la spital să stăm de vorbă cu el, dar nu am reușit.

Reporter: Puteți să-i spuneți că sunt de la Digi 24 și că aș vrea să vorbesc cu dânsul despre cazul pacientei.

Recepționeră: Informațiile nu putem oferi decât în urma unei solicitări scrise de la…

Reporter: Și știți în cât timp se răspunde la solicitări?

Recepționeră: În 30 de zile.

Reporter: Dar nu înțeleg, totuși, de ce nu vreți să-l anunțați că sunt aici…

Recepționeră: Doar așa, în urma unei solicitări, putem lua legătura cu dânsul. Doamnă, așa se procedează!

Ministerul Sănătății face acum un supra-control după cele inițiale. Verificările sunt făcute de Inspecția Sanitară de Stat și Corpul de Control. Întrebările la care trebuie să aflăm răspuns sunt dacă spitalul și-a depășit competența și cum a fost autorizat de DSP Constanța fără o secție ATI completă. De altfel, Direcția de Sănătate Publică Constanța, care a anchetat cazul Mădălinei, este și ea în mijlocul unor verificări făcute de minister.

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Video  Imagini de groază într-un spital de stat din România: Pacienți legați și ținuți în mizerie

Video Imagini de groază într-un spital de stat din România: Pacienți legați și ținuți în mizerie

Ministerul Sănătății extinde programul de screening pentru cancerul de col uterin prin caravane mobile

Ministerul Sănătății extinde programul de screening pentru cancerul de col uterin prin caravane mobile

Alexandru Rogobete: „Investiţiile în spitale continuă. Nouă proiecte transferate din PNRR merg mai departe”

Alexandru Rogobete: „Investiţiile în spitale continuă. Nouă proiecte transferate din PNRR merg mai departe”

Fii salvator. Primul ajutor în caz de accident rutier

Fii salvator. Primul ajutor în caz de accident rutier

Canada își pierde statutul de țară fără rujeolă. SUA sunt și ele aproape în aceeași situație

Canada își pierde statutul de țară fără rujeolă. SUA sunt și ele aproape în aceeași situație

Fii salvator. Primul ajutor în caz de retenție urinară

Fii salvator. Primul ajutor în caz de retenție urinară

Rogobete spune că a sesizat Parchetul, după ce a fost invitat la conferinţa medicilor conspiraţionişti

Rogobete spune că a sesizat Parchetul, după ce a fost invitat la conferinţa medicilor conspiraţionişti

Panica creată de Trump privind legătura dintre paracetamol și autism, demontată de un studiu major

Panica creată de Trump privind legătura dintre paracetamol și autism, demontată de un studiu major

Suplimentul alimentar extrem de popular care, folosit pe termen lung, poate afecta sănătatea inimii (Studiu)

Suplimentul alimentar extrem de popular care, folosit pe termen lung, poate afecta sănătatea inimii (Studiu)

Alegerile Editorului

Dominic Fritz îl acuză pe Ciprian Ciucu că a făcut „blat deschis” cu PSD în 2024. Stroe (PNL): Scopul lui e de a fura voturi de dreapta

Dominic Fritz îl acuză pe Ciprian Ciucu că a făcut „blat deschis” cu PSD în 2024. Stroe (PNL): Scopul lui e de a fura voturi de dreapta

noiembrie 12, 2025
Grindeanu, despre proiectul privind pensiile speciale: Intrăm într-o zonă în care nu doar coaliţia trebuie să îşi dorească această lege, ci şi chiar cei asupra cărora se aplică

Grindeanu, despre proiectul privind pensiile speciale: Intrăm într-o zonă în care nu doar coaliţia trebuie să îşi dorească această lege, ci şi chiar cei asupra cărora se aplică

noiembrie 12, 2025
Rusia a bombardat furibund orașul de pe linia frontului pe care l-a vizitat Zelenski cu doar câteva ore înainte

Rusia a bombardat furibund orașul de pe linia frontului pe care l-a vizitat Zelenski cu doar câteva ore înainte

noiembrie 12, 2025
Premierul Ilie Bolojan, întâlnire cu CEO Rheinmetall AG şi cu reprezentanţi ai conducerii companiei: În zilele următoare vor fi clarificate toate detaliile, pentru ca posibila cooperare să fie aprobată de CSAT

Premierul Ilie Bolojan, întâlnire cu CEO Rheinmetall AG şi cu reprezentanţi ai conducerii companiei: În zilele următoare vor fi clarificate toate detaliile, pentru ca posibila cooperare să fie aprobată de CSAT

noiembrie 12, 2025
Situație dramatică pentru economia lui Putin. Moscova oferă reduceri uriașe în încercarea de a-și vinde petrolul

Situație dramatică pentru economia lui Putin. Moscova oferă reduceri uriașe în încercarea de a-și vinde petrolul

noiembrie 12, 2025

Cele mai recente știri

Ilie Bolojan, la reuniunea cu ambasadorii UE: „România are nevoie de stabilitate fiscală și investiții în economie”

Ilie Bolojan, la reuniunea cu ambasadorii UE: „România are nevoie de stabilitate fiscală și investiții în economie”

noiembrie 12, 2025
ICCJ a propus un „acord pentru Justiţie” înaintea întâlnirii de la Cotroceni

ICCJ a propus un „acord pentru Justiţie” înaintea întâlnirii de la Cotroceni

noiembrie 12, 2025
Cursa pentru Primăria București, strânsă: diferențe de doar câteva procente între principalii candidați (sondaj)

Cursa pentru Primăria București, strânsă: diferențe de doar câteva procente între principalii candidați (sondaj)

noiembrie 12, 2025
Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2025 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.