România se află într-o situaţie complicată din perspectiva încrederii, nimeni nu mai are încredere în politicieni, dar foarte grav este că nimeni nu mai are încredere în instituţiile statului, a spus vineri preşedintele Senatului României, Mircea Abrudean.
„Din păcate, România se află într-o situaţie complicată din perspectiva încrederii. Nu mai are nimeni încredere în politicieni, aia e clar (…). Este un subiect complicat. Dar nu mai are nimeni încredere în instituţiile statului şi asta este foarte grav. Şi am ajuns aici tocmai din cauza faptului că foarte mulţi politicieni, şi mă încadrez la această categorie, au vorbit mult prea mult şi au făcut mult prea puţin. Sau foarte mulţi vorbesc despre foarte multe subiecte pe care nu le ştiu, nu le înţeleg, dar îşi dau cu părerea, pentru că aşa e în politică: ne pricepem la toate şi trebuie să vorbim despre toate. E o mare greşeală aici şi cred că din cauza asta am ajuns în această situaţie în care românii nu mai au încredere în stat”, a spus Abrudean la Forumul de Securitate Cibernetică în Energie, potrivit Agerpres.
Din această cauză, a continuat oficialul, se ajunge şi la fake news și dezinformare, „pentru că oamenii nu mai cred ceea ce li se spune”.
Preşedintele Senatului a subliniat, însă, că trebuie prezentate şi lucrurile bune care se fac, „să arătăm şi luminiţa de la capătul tunelului, despre care am mai tot vorbit în trecut”, să se vorbească şi despre OCDE, despre care 99% dintre români nu ştiu ce înseamnă.
„Şi este tot vina noastră, pentru că nu ştim să explicăm. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este cel mai important obiectiv de ţară pentru România, după NATO şi Uniunea Europeană, şi se traduce în credibilitatea externă, care ne lipseşte, în dobânzi mult mai mici la care statul se împrumută, şi astăzi sunt extrem de mari. 11 miliarde de euro sunt dobânzile pe care le plăteşte anual statul român, pentru că se împrumută ca orice stat din lumea asta. Şi înseamnă investiţii. Asta înseamnă OCDE şi încerc de fiecare dată să prezint lucrurile astea ca să ştie oamenii că mai facem şi lucruri constructive. În 2026, România va deveni stat membru OCDE, dacă totul merge bine, iar lucrul acesta se va vedea într-o scurtă perioadă de timp ca şi efecte în economie”, a explicat Abrudean.
De asemenea, senatorul a semnalat faptul că toată lumea îşi dă cu părerea despre ceva despre care nu ar trebui să vorbească şi a atras atenţia că ar trebui să vorbească doar cei abilitaţi, dând exemplul cu „celebrele drone şi celebrele avioane F-16”.
„Vă reamintesc un incident foarte recent, unde iarăşi putem discuta şi despre faptul că toată lumea îşi dă cu părerea despre ceva ce nu ar trebui să vorbească, cu celebrele drone şi cu celebrele avioane F-16, care s-au ridicat şi care au generat o întreagă dezbatere naţională, nu doar între politicieni, care se pricep la toate în general, şi în care au început să comenteze despre ce trebuiau să facă piloţii de F-16. Dacă trebuiau să apese, să nu apese, să tragă, să nu tragă, să doboare, să nu doboare. E extrem de sensibil subiectul şi eu am mai spus asta. Eu, în calitate de preşedinte al Senatului, nu pot să-mi permit să vorbesc despre aşa ceva, pentru că nu ştiu. (…). Trebuie să vorbească cei care se ocupă cu aşa ceva, ministrul Apărării şi preşedintele ţării. Atât. În rest, teoreticieni, specialişti, filosofi, nu e treaba lor să spună că pilotul trebuia sau nu să tragă.
Aici ne jucăm cu siguranţa României. Nu vorbim cu toţii despre ceva, despre care n-ar trebui să vorbim. Trebuie să vorbească cine trebuie să vorbească şi să transmite mesajul clar, pentru că instrumente legale există. Senatul a aprobat, ca şi efort decizional, legislaţia privind doborârea dronelor. Deci, putem să le dăm jos, dacă e cazul să le dăm jos, mai departe e treaba altora să stabilească dacă trebuie date jos sau nu”, a precizat preşedintele Senatului.
Mircea Abrudean a făcut referire şi la faptul că actualul Guvern este contestat de multe persoane chiar din interior, dar care nu au venit cu alte soluţii.
„În momentul în care s-a format acest Guvern, pe care văd că acum foarte mulţi inşi din interiorul Guvernului îl contestă, am fost parte la discuţii, am fost parte şi la discuţiile de la Cotroceni, grupul de lucru cu economia, cu ce e de făcut, cum ne redresăm. N-am văzut la acel moment foarte mulţi dintre cei care, astăzi, critică măsurile pe care acest Guvern le-a luat, măsuri care au fost confirmate şi de FMI şi de Banca Mondială şi de toate agenţiile de rating şi de Comisia Europeană, să vină cu alte soluţii. N-a venit nimeni cu altă soluţie, aşa cum n-a venit nimeni să ridice mâna să zică: eu vreau să fiu premier în situaţia asta nasoală în care se află România, eu vreau să fiu premier că sunt cel mai bun şi vă dau toate soluţiile magice, pe care acum văd că unii le dau. N-a fost cazul. De asta zic că e bine să avem şi o radiografie a problemelor, la care ne pricepem cam toţi, dar e bine să avem şi soluţiile serioase care se pot aplica”, a mai spus parlamentarul.
Preşedintele Senatului a transmis că persoanele din fruntea statului ar trebui să asculte mai mult de cei care au ce să spună, deoarece soluţiile pot venit de la aceştia.
„Mesajul meu cel mai important este de încredere, pentru că asta ne lipseşte în momentul de faţă. Când te uiţi la orice canal, şi nu vorbesc de TV, că TV-ul e tot mai puţin utilizat, pe Internet, pe ştiri, vezi doar „breaking news”-uri, doar şoc, doar tragedie – pleacă americanii, vine războiul. Ne iau resursele. E foarte greu să mai ai încredere, dacă nici nu vine cineva din partea conducerii statului să-ţi spună că lucrurile nu sunt aşa cum par, că totuşi avem şi un proiect de ţară, că avem şi o direcţie corectă în care ne ducem, şi vorbeam de acel OCDE, care o să devină în următoarea perioadă tot mai discutat, disputat şi tot mai asumat de toată lumea, cum a fost şi cu Catedrala Naţională, pe care foarte mulţi au hulit-o şi apoi au fost să se pozeze lângă ea…
Despre asta cred că este vorba. Despre mai multă încredere, despre faptul că România se duce într-o direcţie corectă cu provocările pe care le avem, astăzi, şi pe care le resimţiţi în mod direct. Dar important este că sunt şi momente în care ne mai întâlnim, mai discutăm, mai ascultăm, că asta ne lipseşte nouă, celor din fruntea statului, ocupând nişte poziţii temporare evident. Cred că trebuie să ascultăm mai mult de cei care au ce să ne spună şi soluţiile, până la urmă, vin tot de la dumneavoastră”, a punctat Abrudean.
Mircea Abrudean a participat la treia ediţie a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, eveniment organizat la Cluj-Napoca de Distribuţie Energie Electrică România (DEER), ce reuneşte actori importanţi din sectorul energetic şi tehnologia informaţiei.
Editor : M.B.
