Camera Reprezentanţilor din Australia a aprobat miercuri un proiect de lege care interzice accesul minorilor sub 16 ani la reţelele de socializare, iar executivul din Canberra speră ca el să fie aprobat în cursul acestei săptămâni, informează EFE, preluat de Agerpres.

Propunerea premierului laburist Anthony Albanese a obţinut cu sprijinul opoziţiei conservatoare 101 voturi pentru şi 13 împotrivă, în principal din cauza respingerii exprimate de legislatorii independenţi, potrivit portalului parlamentului australian, transmite AFP.

Aprobarea proiectului de lege, care va fi dezbătut miercuri de Senat, unde guvernul nu deţine majoritatea, ar însemna că platforme precum Facebook, Instagram, X, Reddit sau TikTok riscă amenzi de până la 32,4 milioane de dolari (30,9 milioane de euro) dacă permit în mod sistematic minorilor să aibă conturi pe reţelele lor de socializare.

Proiectul de lege, care ar urma să intre în vigoare la un an de la aprobare, a ajuns în parlamentul Australiei pe 21 noiembrie, la aproape trei săptămâni după ce guvernul australian a finalizat detaliile privind limita de vârstă.

Giganţii digitali precum Meta şi Google au cerut săptămâna aceasta să amâne aprobarea proiectului de lege până când guvernul australian va termina testele tehnologice pentru verificarea vârstei, care pot include date biometrice, astfel încât legea să poată fi implementată.

Acest lucru va servi pentru a „asigura că este viabilă şi se bazează pe dovezi”, aşa cum a solicitat Alphabet, proprietarul Google şi YouTube, într-un document prezentat unei comisii parlamentare pe 22 noiembrie.

În scrisoare, Alphabet a subliniat îngrijorarea sa cu privire la „viteza” cu care se solicită aprobarea legii în parlament, fără a lua în calcul „complexităţile asociate cu reglementarea accesului utilizatorilor minori la serviciile digitale”.

La rândul său, reţeaua de socializare X a magnatului Elon Musk, a comunicat că are „îndoieli serioase cu privire la legalitatea proiectului de lege, inclusiv compatibilitatea acestuia cu alte norme şi legi, inclusiv tratatele internaţionale privind drepturile omului la care Australia este semnatară”.

Reţeaua X a afirmat că dacă acest proiect de lege este aprobat, „va avea un impact negativ asupra drepturilor omului ale copiilor şi tinerilor, inclusiv asupra dreptului lor la libertatea de exprimare şi accesul la informaţie”.

Prin Proiectul de modificare a siguranţei online privind vârsta minimă pe reţelele sociale din 2024, care va modifica Legea privind siguranţa online din 2021, Australia se alătură unor ţări precum Spania, care a stabilit vârsta minimă pentru a deschide un cont pe reţelele sociale mai întâi la 14 ani şi apoi la 16 ani, şi altor locuri din lume, precum Puerto Rico şi New York, care au adoptat măsuri similare.

Editor : A.C.

Share.
Exit mobile version