Două persoane au fost rănite marți, în urma unui accident rutier în care au fost implicate șase autoturisme, pe digul Dunării, între Brăila și Galați. Traficul pe DN 22B este oprit pe ambele sensuri.

Evenimentul rutier s-a produs pe digul Dunării, pe DN 22B, în apropierea municipiului Brăila. În accident au fost implicate șase mașini, iar două persoane au fost transportate cu ambulanțele la UPU pentru investigații medicale.

La fața locului a ajuns o autospecială cu apă și spumă, care asigură măsurile specifice de prevenire a incendiilor.

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 22B, în apropierea municipiului Brăila, s-a produs un accident rutier. Din primele informații nu au rezultat victime, persoanele implicate urmând a fi investigate medical. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind în creștere”, au transmis reprezentanții Poliției Române.

Autoritățile fac verificări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Editor : Ș.A.

Share.
Exit mobile version