Un bărbat dintr-o localitate a judeţului Bistriţa-Năsăud şi-a accidentat mortal fiul, în vârstă de doi ani, pe care l-a lovit cu autoturismul. Accidentul s-a produs în în timp ce bărbatul făcea manevre pentu a parca vehiculul în curtea casei.

Evenimentul încheiat tragic a avut loc sâmbătă, în localitatea Şanţ.

„La faţa locului, poliţiştii au constatat că un bărbat de 38 de ani, din localitate, în timp ce manevra un autoturism în apropierea locuinţei, şi-ar fi accidentat fiul, un copil de 2 ani. Ulterior, conducătorul auto a parcat autoturismul în curtea casei. Din nefericire, în ciuda intervenţiei echipajelor medicale, a fost constatat decesul copilului”, au informat oficialii Poliţiei Bistriţa-Năsăud.

Poliţiştii l-au testat pe şofer cu aparatul etilotest, constatând că acesta nu se afla sub influenţa alcoolului.

Verificările continuă în acest caz, fiind deschis un dosar penal în cadrul căruia vor fi stabilite cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii accidentului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version