Gigantul german al articolelor sportive Adidas a anunţat marţi că tarifele impuse de preşedintele american Donald Trump vor duce la majorări de preţuri pentru toate produsele sale comercializate în SUA, relatează CNBC.

Compania a precizat că, deşi nu ştie încă cu cât va creşte preţurile, disputa comercială globală o împiedică să îşi majoreze estimările financiare pentru întregul an, în pofida unei creşteri substanţiale a profitului în primul trimestru.

”Tarifele mai mari vor duce în cele din urmă la costuri mai mari pentru toate produsele noastre de pe piaţa americană”, a transmis Adidas într-un comunicat.

Deşi a subliniat că este ”parţial expusă” tarifelor impuse de Casa Albă produselor din China, aflate în prezent la o rată efectivă de 145%, Adidas a precizat că deja şi-a redus la minimum exporturile de produse fabricate în China către SUA. Compania a adăugat însă că cel mai mare impact provine din creşterea generală a tarifelor SUA aplicate şi altor ţări, în prezent situate în jurul valorii de 10%, în contextul negocierilor comerciale în desfăşurare.

”Având în vedere incertitudinea legată de negocierile dintre SUA şi diferitele ţări exportatoare, nu ştim care vor fi tarifele finale. Prin urmare, nu putem lua decizii definitive în acest moment. Creşterea costurilor din cauza tarifelor mai mari va conduce inevitabil la majorări de preţuri, nu doar în sectorul nostru, însă în prezent este imposibil de cuantificat acest impact sau de anticipat cum va reacţiona cererea consumatorilor”, a continuat compania.

Adidas a recunoscut că în prezent nu poate produce aproape niciunul dintre produsele sale în SUA.

Compania, cunoscută mai ales pentru pantofii sport Superstar, Sambas, Stan Smith şi Gazelle, precum şi pentru îmbrăcămintea sport, îşi produce bunurile în fabrici din ţări precum Vietnam şi Cambodgia, ambele confruntate cu tarife SUA de peste 40% în lipsa unui acord comercial.

O dilemă similară în privinţa creşterii preţurilor şi impactului asupra cererii este resimţită în prezent de aproape toate companiile de retail care activează pe piaţa americană, de la platforme cu preţuri foarte mici precum Temu, până la branduri de lux precum Hermès.

Profit în creştere, dar previziuni prudente

Fără incertitudinile provocate de tarifele din SUA, Adidas ar fi majorat estimările privind veniturile şi profitul operaţional pentru întregul an, graţie unui portofoliu solid de comenzi şi a sentimentului pozitiv în jurul brandului. Compania şi-a menţinut însă perspectivele actuale, precizând că „intervalul de rezultate posibile s-a lărgit.”

Potrivit rezultatelor parţial publicate, profitul net din operaţiunile continue a crescut cu 155% în primul trimestru, ajungând la 436 milioane de euro, peste estimarea de 383 milioane de euro conform unui consens LSEG.

Vânzările nete au urcat cu 12,7%, la 6,15 miliarde de euro, iar marja operaţională a crescut cu 3,8 puncte procentuale, până la 9,9%.

Compania a reuşit în cele din urmă să depăşească dificultăţile legate de colaborarea cu muzicianul controversat Ye, încheiată în 2022 după comentarii antisemite. Adidas a anunţat luna trecută că a vândut ultimele produse din stocul Yeezy.

Analiştii Deutsche Bank au apreciat într-o notă emisă marţi că Adidas ”a livrat un rezultat solid, cu progrese pe toate planurile”, în ciuda incertitudinilor crescute.

”Până acum, Adidas a înregistrat o creştere a vânzărilor de două cifre în toate regiunile şi canalele, cu performanţe mai bune pe segmentul de vânzări angro faţă de cel direct către consumator,” a declarat Mamta Valechha, analist pentru sectorul bunurilor de consum la Quilter Cheviot.

”Încălţămintea continuă să performeze foarte bine, iar consumatorii aleg din ce în ce mai mult şi articolele vestimentare din categoria lifestyle. Segmentul de performanţă sportivă rămâne, de asemenea, solid. Adidas speră ca aceste tendinţe pozitive să continue, în ciuda incertitudinilor economice generate de tarifele din SUA. Din păcate, va trebui să aşteptăm pentru a înţelege pe deplin impactul.”

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version