Pe 15 august, creștinii ortodocși prăznuiesc una dintre cele mai mari sărbători ale anului: Adormirea Maicii Domnului, cunoscută și ca Sfânta Maria Mare. Sărbătoarea are o puternică semnificație spirituală și culturală pentru români, amintind de trecerea Fecioarei Maria din viața pământească la cea cerească. Praznicul a fost instituit în secolul al VI-lea și este considerat de teologi un simbol al speranței în învierea tuturor credincioșilor. Află ce tradiții și obiceiuri se respectă în această zi de mare sărbătoare.

În Biserica Ortodoxă, sărbătoarea din 15 august este precedată de Postul Adormirii Maicii Domnului (ținut între 1 și 14 august), o perioadă de rugăciune și post asemănătoare, ca rânduială, Postului Mare.

Semnificația sărbătorii Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai vechi sărbători dedicate Fecioarei Maria. Deși nu există mărturii istorice directe privind momentul săvârșirii sale, cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat considerabil începând cu secolul al V-lea, după ce Sinodul III Ecumenic de la Efes (431) a proclamat-o oficial Născătoare de Dumnezeu.

Originea exactă a sărbătorii rămâne necunoscută, însă tradiția menționează că mormântul Maicii Domnului, alături de biserica ridicată pe acest loc, se află și astăzi în Ierusalim, în apropierea Grădinii Ghetsimani. În spatele mormântului, în interiorul lăcașului de cult, pelerinii pot vizita și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cunoscută sub numele de „Ierusalimitissa”.

„Pentru cinstitul și măritul praznic al Adormirii Maicii Domnului din 15 august, biserica a rânduit un post de două săptămâni înainte, prin care noi, credinicioșii, ne eliberăm de patimi și arătăm Fecioarei Maria faptul că o iubim și nu suntem indiferenți la momentul plecării Ei din această lume.

Conform sfintei tradiții, Maica Domnului, simțindu-și sfârșitul aproape, îi vestește pe toți apostolii care erau răspândiți până la marginile pământului pentru a propovădui Evanghelia. Aceștia vin către Ea, iar Maica Domnului adoarme, după care este așezată într-un mormânt la marginea cetății Ierusalimului, între cetatea Ierusalimului și Grădina Ghetsimani.

Potrivit tradiției, Sfântul Apostol Toma nu a participat la înmormântare, ci a venit peste trei zile, atunci când a dorit să se închine la mormântul Fecioarei Maria. În momentul în care apostolii au deschis mormântul, acesta era gol. Maica Domnului a fost ridicată cu trupul la cer de către Fiul Ei. Aceasta este una dintre marile minuni pe care Mântuitorul Iisus Hristos o săvârșește ca dovadă a dragostei supreme față de mama Sa.”, a explicat pentru Digi24 Părintele Gabriel Cazacu, preot la mănăstirea Cașin din București.

Tradiții și obiceiuri pe 15 august, de Sfânta Maria Mare

„Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare de care, noi, românii, ne bucurăm în fiecare an cu sufletul deschis și multă iubire. Ne bucurăm pentru faptul că Maica Domnului nu a murit, ci a fost mutată cu trupul la cer. Este o bucurie și o minune reîntâlnirea dintre Fiul Hristos și Maica Domnului, mai ales că, pentru noi, oamenii, viața pe pământ este limitată. Petrecerea noastră pe pământ este o pregătire pentru viața cea veșnică la care Maica Domnului S-a mutat.”, a transmis Părintele Cazacu.

Tradițiile și superstițiile țin de etnografie și folclor

„Tradițiile urmate la fiecare sărbătoare bisericească sunt obiceiuri locale, legi ale pământului le numim noi în biserică, dar pe care oamenii le-au dezvoltat din iubire, bucurie și credință și pe care le-au respectat din cele mai vechi timpuri din dorința de a-l cinsti pe Sfânt.

E bine să sărbătorim și să cinstim Sfântul, să învățăm fiecare dintre noi din modelul Lui de viețuire. În general, la marile praznice bisericești nu este indicat să ne implicăm într-o activitate sau proiect care impune efort fizic, o muncă fizică îngreunată. Este o zi în care avem nevoie de liniște, reculegere și de odihnă. Este bine să mergem la biserică, să aprindem o lumânare și să dăm de pomană alimente oamenilor nevoiași, în amintirea celor care nu mai sunt printre noi.

Începând cu seara de 14 august, în multe biserici și mănăstiri din țară se cântă Prohodul Maicii Domnului. Este o sărbătoare iubită de români, denumită popular și „Paștele din miezul verii”, unde românii o petrec pe Fecioara Maria așa cum îl petrec și pe Hristos în Săptămâna Sfintelor Sale Pătimiri.” a declarat pentru Digi24 părintele Gabriel Cazacu, preot la mănăstirea Cașin din București.

În dimineața sărbătorii au loc slujbe și hramuri bisericești, iar femeile aduc la biserică bucate care sunt sfințite de preot și împărțite apoi credincioșilor, în memoria celor adormiți. Tradiția spune că în această zi se oferă și fructe de toamnă, precum struguri și prune.

Potrivit scrierilor, femeile însărcinate sunt protejate de Maica Domnului și, pe 15 august, rugăciunile pentru a avea o sarcină ușoară și un copil sănătos le sunt ascultate.

O tradiție veche, dar urmată și în zilele noastre, este aceea în care fetele tinere, care doresc să se căsătorească, folosesc apa cu busuioc pentru ștergerea icoanei Maicii Domnului. Se spune că acest obicei le va ajuta să își întâlnească alesul.

Potrivit superstițiilor, în ziua Adormirii Maicii Domnului nu este recomandat să îți tunzi părul și se interzice scăldatul în ape curgătoare. În caz contrar, rugăciunile către Maica Domnului nu vor fi auzite. Din data de 15 august se deschide și sezonul petrecerilor, nunți și botezuri, târguri sau alte evenimente de toamnă.

Ziua Marinei Române

Pe lângă semnificația sa religioasă, 15 august este și Ziua Marinei Române, Maica Domnului fiind considerată ocrotitoarea marinarilor. Cu acest prilej, în porturile de la Marea Neagră, dar și în București și în alte orașe ale țării, au loc parade navale, precum și ceremonii militare.

Share.
Exit mobile version