(P) Sfaturi practice pentru accesarea fondurilor nerambursabile

0
19

Nu există o abordare universală în ceea ce priveşte finanţarea unui business, fiecare plan de afaceri având nevoi şi particularităţi unice ce determină opţiuni de finanţare diferite, în funcţie de criteriile de eligibilitate, disponibilitate şi capitalul deja existent. Însă, orice antreprenor, indiferent că abia iniţiază o afacere sau îşi doreşte să dezvolte un business deja lansat, poate face anumiţi paşi pentru a-şi uşura şi eficientiza procesul de accesare a fondurilor nerambursabile, fie acestea europene sau naţionale.

Pentru ca afacerea ta să atingă potenţialul maxim este nevoie de elaborarea unui plan de investiţii coerent, adaptat profilului unic al businessului tău. Iată mai jos ce poţi face pentru a-ţi structura şi optimiza procesul de accesare a fondurilor nerambursabile:

1. Ia în considerare schiţarea şi apoi dezvoltarea unui plan de afaceri

Indiferent că îţi place să le vizualizezi direct pe agendă sau că ţi le notezi pe device-ul pe care îl ai la îndemână, concretizarea ideilor tale într-o formă structurată te ajută să ai o imagine de ansamblu mai bună şi să iei decizii ce iau în considerare toate aspectele legate de businessul tău.

Este foarte important să identifici clar obiectivul planului de investiţii. Ai nevoie de fonduri pentru demararea unei construcţii noi sau pentru modernizarea uneia existente? Sau poate investiţia este necesară pentru achiziţionarea unor utilaje sau echipamente noi. Oricare ar fi obiectivele finanţării planului de afaceri, identifică-le, iar mai apoi integrează-le în planul tău de investiţii.

Documentează-te din surse diferite cu privire la piaţa de desfacere pentru produsul sau serviciul pe care îl oferi şi determină ce şanse de dezvoltare durabilă are planul tău de afaceri. Dacă cifrele nu arată aşa bine, atunci identifică mai întâi toate problemele care te ţin pe loc şi apoi vei găsi în mod firesc şi soluţiile necesare pentru ca afacerea ta să fie profitabilă pe termen mediu şi lung.

2. Identifică un consultant de proiect cu experienţă

Mai ales la început de drum, poate părea intimidant să elaborezi singur un plan de investiţii care să acopere toate nevoile de creştere sau iniţiere a afacerii tale. Chiar şi pentru antreprenorii cu mai multă experienţă, să fii constant la curent cu toate schimbările legislative şi toate fondurile nerambursabile disponibile nu este o sarcină uşoară.

De aceea, este important să găseşti profesionistul potrivit: un consultant de proiect cu experienţă în domeniul de activitate a afacerii tale, ce deţine toate aceste informaţii şi are capacitatea de a identifica cele mai bune oportunităţi pentru tine şi businessul tău. Clădirea unui parteneriat de durată cu un specialist care să te susţină în acest proces, dar şi în perioada de implementare a proiectului, poate face diferenţa, reprezentând fundanţia succesului antreprenorial.

3. Fii realist!

Estimează un buget realist pentru proiectul tău de investiţii. Evită supradimensionarea bugetului alocat planului de investiţii, pentru a nu întâmpina dificultăţi ulterior, în perioada de implementare. Este esenţial să mizezi pe afacerea ta, doar nu îţi asuma bugete care nu sunt sustenabile pentru contextul tău individual.

Aceeaşi abordare e necesară şi în determinarea perioadei de implementare a proiectului. Trebuie să asiguri şi o perioadă de rezervă, care ar putea fi justificată fie de lipsa resurselor financiare, întârzieri în ceea ce priveşte obţinerea autorizaţiilor necesare, fie necunoaşterea în profunzime a procedurilor privind achiziţiile publice. Motivele de întârzieri sunt diverse, iar de aceea trebuie să prevezi în programul tău şi acest aspect.

4. Asigură-te că dispui de resurse financiare suficiente pentru implementarea proiectului

Grantul de care vei beneficia în cazul selectării proiectului tău este calculat ca procent din cheltuielile eligibile ale acestuia. Spre exemplu, dacă eşti selectat pentru achiziţia unei linii de producţie, iar finanţatorul îţi va acorda maximum 70% din preţul fără TVA al acesteia, atunci tu va trebui să asiguri din surse proprii diferenţa până la 100% din preţ, la care se adaugă şi valoarea TVA-ului. Mai mult, la aceste sume se adaugă şi eventualele cheltuieli neeligibile cuprinse în proiect, precum costurile pentru punerea în funcţiune a liniei de producţie sau pentru salariile personalului implicat în acest proces.

Referitor la soluţiile de finanţare adaptate planului tău de afaceri, astfel de experţi se regăsesc în divizia Euromentor, dezvoltată de BRD Groupe Société Générale cu scopul de a susţine climatul antreprenorial românesc prin consultanţă financiară de top în domeniul accesării fondurilor europene şi naţionale. Cei nouă Euromentori găsesc cele mai bune soluţii de optimizare şi opţiuni de finanţare nerambursabilă pentru planurile de afaceri, indiferent că sunt IMM-uri sau companii de dimensiuni mari.

Experienţa Euromentorilor asigură implementarea cu succes a proiectului şi cele mai potrivite soluţii bancare pentru antreprenorii din întreaga ţară. În funcţie de regiunea din care vii, serviciile de consultanţă ale echipei de Euromentori sunt disponibile în zonele:

  • Vest: Arad, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş;
  • Nord-Vest: Satu-Mare, Maramureş, Bihor, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud;
  • Centru: Alba, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu;
  • Sud-Vest: Vâlcea, Gorj, Dolj, Mehedinţi, Olt;
  • Sud-Est: Vrancea, Galaţi, Tulcea, Brăila, Constanţa, Buzău;
  • Sud: Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman;
  • Nord-Est: Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui;
  • Bucureşti.

5. Pregăteşte din timp lista cu documente obligatorii

Organizarea este cheia: asigură-te că ai toate documentele necesare pentru depunerea proiectului şi urmăreşte calendarul lansării apelurilor pe website-ul oficial al autorităţii de management.

6. Fii la curent cu cele mai importante reglementări

Acordă o atenţie sporită prevederilor din Ghidul solicitantului, aspectelor specifice ce ţin de achiziţiile publice şi respectarea regulilor de informare şi publicitate.

Drumul pe care îl parcurgi pentru a-ţi transpune în realitate visurile antreprenoriale este unul, de multe ori, anevoios. Un profesionalist cu experienţă în domeniul tău de activitate, care să ofere valoare proiectului tău prin expertiză în accesarea fondurilor nerambursabile poate fi sprijinul care să facă diferenţa în ceea ce priveşte succesul planului tău de afaceri.

Divizia lansată de BRD contribuie de peste 15 ani la accelerarea absorbţiei fondurilor nerambursabile puse la dispoziţia antreprenorilor români. În prezent oferă consultanţă specializată în identificarea soluţiilor de finanţare în diverse domenii de activitate, precum sectorul productiv, retehnologizare, eficienţă energetică, cercetare dezvoltare şi inovare, digitalizare, agricultură etc.

Poţi găsi consultatul potrivit pentru businessul tău chiar pe site-ul BRD-Euromentor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.