Șase transferuri bancare din Rusia destinate asociației obștești din R. Moldova condusă de fostul președinte socialist – RISE Moldova – Ziarul de Gardă

0
16

Fiind în funcția de șef al statului, Igor Dodon și partidul său și-au construit unele campanii electorale pe teze precum că R. Moldova e în pericol să fie capturată de străini. Totodată, insistau și asupra faptului că asociațiile obștești susținute financiar din exterior reprezintă o amenințare la adresa țării. Doar că, după ce la sfârșitul anului 2021 Igor Dodon a pierdut întreținerea contribuabililor moldoveni, el însuși a devenit președintele unei asociații obștești, scrie RISE Moldova.

Mutarea a venit și cu o remunerație de zece ori mai mare decât cea pe care a avut-o în perioada în care a fost președinte de țară. Mai exact, potrivit sursei citate, 202 mii de lei pe lună, cuantum pe care și l-a aprobat. Banii au provenit inclusiv de la oameni de afaceri apropiați Kremlinului.

Jurnaliștii RISE Moldova, în parteneriat cu Centrul „Dossier”, au depistat șase transferuri bancare din Rusia destinate asociației obștești din Moldova condusă de fostul președinte socialist – Asociația Obștească „Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă”. Mai exact, este vorba despre un extras privind circulația fondurilor financiare prin contul bancar al „Delovaia Rossia” din Sberbank, în anii 2021 și 2022.

Datele analizate de RISE arată că, din octombrie 2021 și până în aprilie 2022, adică în doar 7 luni, pe contul moldovenesc al asociației obștești condusă de Igor Dodon au intrat peste 20 de milioane de ruble rusești (aproximativ cinci milioane de lei).

Finanțarea din exterior

5 octombrie 2021, Chișinău. Fiind deja deputat, Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor, distribuie un apel al formațiunii prin care cere șefului Delegației Uniunii Europene la Chișinău, precum și altor diplomați străini, „să nu intervină în treburile interne ale statului”.

În aceeași zi, pe contul rusesc al „Delovaia Rossia” intră 2,8 milioane de ruble (aproximativ 700 de mii de lei). Expeditorul – Igor Chaika, fiul fostului procuror general al Rusiei și partenerul de afaceri al familiei Dodon. Iar a doua zi, Igor Dodon era deja la Moscova, la o întrevedere cu Dmitrii Kozak, șeful adjunct al administrației președintelui rus Vladimir Putin, scrie RISE Moldova.

În aceeași zi, Igor Dodon semnează un acord cu Pavel Titov, președintele „Delovaia Rossia”, pentru obținerea unei donații de 2,8 milioane de ruble. Altfel spus, exact aceeași sumă pe care, în ajun, Igor Chaika a transferat-o în contul organizației ruse.

30 noiembrie 2021. Pe site-ul socialiștilor apare o știre scrisă în baza unor declarații de-ale lui Dodon precum că „partidul de guvernământ [Partidul Acțiune și Solidaritate] pierde rapid din creditul de încredere”. În aceeași zi, Igor Chaika transferă pe contul „Delovaia Rossia” alte peste 2,8 milioane de ruble. În ziua următoare, Dodon iese cu noi critici publice în adresa guvernării de la Chișinău. Peste câteva zile, „Delovaia Rossia” transferă Uniunii de Afaceri Moldo-Ruse o nouă tranșă de 2,8 milioane de ruble.

La 27 decembrie 2021, Dodon felicită „Delovaia Rossia” cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la fondare. Iar Igor Chaika mai transferă pe contul „Delovaia Rossia” niște bani „pentru donații speciale”. Acum e vorba de 4 milioane de ruble (circa 1 milion de lei). A doua zi, practic aceeași sumă – 3,9 milioane de ruble – pleacă în Moldova, pe contul Uniunii de Afaceri Moldo-Ruse. Jurnalistul RISE a solicitat de la „Delovaia Rossia” un comentariu, însă organizaţia n-a dat curs solicitării.

22 februarie 2022. 6,1 milioane de ruble (1,4 milioane de lei) pleacă din Rusia pe contul asociației conduse de Igor Dodon. În aceeași zi, fondatorii Uniunii de Afaceri Moldo-Ruse susțin în Chișinău o conferință de presă în cadrul căreia prezintă organizația.

Ultimul transfer, din 19 aprilie, a fost de 2,6 milioane de ruble (circa 600 de mii de lei). În aceeași zi, Dodon a publicat pe rețelele sociale un apel repetat către simpatizanții săi, îndemnându-i să vină de 9 mai, la Marșul Victoriei, cu panglica Sf. Gheorghe, interzisă de autoritățile moldovenești ca reacție la agresiunea rusească asupra Ucrainei.

Doar că, peste câteva zile de la transferul din Rusia a celor 2,6 milioane de ruble, o bancă din Moldova va returna banii expeditorului – „Delovaia Rossia”, cu formularea: „conform politicii interne” a băncii moldovenești. Iar în luna mai, „Delovaia Rossia” va redirecționa banii în contul personal al lui Igor Chaika, menționează sursa citată.

Salariu pentru președinte

În ultimele trei luni ale anului 2021, Asociația „Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă” a primit peste 9 milioane de ruble din Rusia (peste 2,3 milioane de lei). Nu știm dacă din această sumă i-a revenit ceva și președintelui asociației, Igor Dodon, în schimb știm ce salariu au fost stabilit, menționează sursa citată.

În anul 2021, veniturile oficiale ale familiei Dodon au constituit 410 mii de lei. Soția sa, Galina, a adus cei mai mulți bani din această sumă (296 mii de lei). La rândul său, Dodon nu a declarat deocamdată niciun leu primit de la Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă, la conducerea căreia se află din iunie 2021.

Însă în primăvara anului 2022, RISE a intrat în posesia unei liste de cheltuieli ale Uniunii de Afaceri Moldo-Ruse. Conform documentului, toate cheltuielile organizației planificate pentru cinci luni a anului 2021 trebuiau să constituie peste 2,7 milioane de lei.

În ce privește anul 2022, bugetul asociației deja constituie peste 37,5 milioane de ruble (peste 9 milioane de lei). De notat că în buget există o rubrică specială semnată „Fondul de rezervă pentru realizarea proiectelor de importanță socială și de caritate”. În acest scop, se preconizau cheltuieli de 2,1 milioane de ruble (506 mii de lei).

Mai multe detalii despre cele șase transferuri bancare din Rusia destinate asociației obștești din Moldova „Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă”, condusă de fostul președinte socialist Igor Dodon, citiți în investigația RISE Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.