Albania a anunțat sâmbătă o interdicție de un an pentru TikTok, după uciderea unui adolescent luna trecută. Incidentul a stârnit temeri cu privire la influența rețelelor sociale asupra copiilor, informează Reuters.

Interdicția, parte a unui plan mai larg de a face școlile mai sigure, va intra în vigoare la începutul anului viitor, a declarat prim-ministrul Edi Rama, după o întâlnire cu grupuri de părinți și profesori din toată țara.

„Timp de un an, îl vom închide complet pentru toată lumea. Nu va exista TikTok în Albania”, a spus Rama.

Mai multe țări europene, inclusiv Franța, Germania și Belgia, au impus restricții privind utilizarea rețelelor sociale pentru copii. Într-una dintre cele mai dure reglementări din lume care vizează Big Tech, Australia a aprobat în noiembrie o interdicție completă a rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani.

Premierul a dat vina pe rețelele de socializare, și în special pe TikTok, pentru că alimentează violența în rândul tinerilor din școală și din afara acesteia.

Decizia guvernului vine după ce un elev de 14 ani a fost înjunghiat până la moarte în noiembrie de un coleg. Presa locală a relatat că incidentul a urmat unor certuri între cei doi băieți pe rețelele de socializare. Pe TikTok au apărut apoi și videoclipuri cu minori care susțineau uciderea adolescentului.

„Problema de astăzi nu sunt copiii noștri, problema de astăzi suntem noi, problema de astăzi este societatea noastră, problema de astăzi este TikTok și toți ceilalți care ne iau copiii ostatici”, a spus Rama.

Editor : M.I.

Share.
Exit mobile version