Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat, duminică, după anunţarea rezultatelor exit-poll de la alegerile parlamentare, că poporul român a votat major pentru forţele suveraniste şi că s-a împlinit “pohta ce-a pohtit” de la înfiinţarea AUR şi anume că PSD şi PNL sunt scoase de la o guvernare majoritară de votul românilor.
George Simion a început discursul, duminică seară, cu rugăciunea “Tătăl nostru”. Apoi i-a amintit pe unii dintre eroii de la 1918 care au făcut Marea Unire.
El a declarat că, în ultima săptămână, a avut loc un adevărat asalt asupra democraţiei.
”În acest moment eroii adevăraţi sunt în secţiile de vot, sunt apărători ai votului românilor într-o duminică în care vocea ţării s-a făcut auzită. Ne-am plâns de multe ori că votează mult prea puţini oameni. Am asistat în ultima săptămână la un veritabil atac asupra democraţiei, asupra libertăţii, asupra valorilor noastre naţionale. Poporul român a vorbit şi clasa politică trădătoare care a încercat să nu audă glasul poporului român, măcar acum în al doisprezecelea ceas sper să o facă, să se potolească din abuzurile pe care le-a pregătit, din gândul că se poate anula voinţa poporului român, din gândul că se poate repeta turul 1 de scrutin, din gândul că se pot agăţa cu dinţii de putere”, a declarat preşedintele AUR.
El a făcut un apel la autorităţi să îi pedepsească pe cei care ar fi furat la aceste alegeri.
”Fac un apel la instituţiile statului român să respecte democraţia, să se asigure că cei care au furat astăzi voturi, care au cumpărat astăzi voturi, care au obţinut voturi prin ameninţare, care au falsificat de la buletine de vot până la urne în care colegii noştri au găsit voturi, să fie traşi la răspundere. Poliţia, procuratura, toate celelalte instituţii trebuie să-şi facă datoria”, a mai transmis George Simion.
El a adăugat că poporul român a votat major pentru forţele suveraniste.
”Nu credem în exit poll-uri pentru că, aşa cum spuneam duminica trecută, exit poll-urile şi sondajele s-au înşelat şi nu o dată. Credem că valorile noastre naţionale au vorbit şi dragostea noastră de ţară îşi are rădăcinele în curajul, sacrificiul şi demnitatea acestui popor. Astăzi poporul român a votat major pentru forţele suveraniste şi mai mult pohta ce-am pohtit noi încă de la înfiinţarea AUR, acum exact cinci ani, PSD şi PNL sunt scoase de la o guvernare majoritară de votul românilor”, a mai afirmat George Simion.
PSD conduce în preferinţele electoratului, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, urmat de AUR, PNL şi USR, ultimele două partide având scoruri aproape egale.
Partidul SOS al Dianei Şoşoacă şi POT, formaţiunea care-l susţine pe Călin Georgescu, au depăşit pragul parlamentar, iar UDMR este la limită.
Sondajul a fost realizat la ieşirea alegătorilor de la urne, la ora 20.00 şi a fost făcut doar pe teritoriul României şi nu cuprinde şi Diaspora.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.