Candidații la alegerile prezidențiale au transmis mesaje după moartea Suveranului Pontif. „Plecarea Papei Francisc lasă un gol adânc în conștiința unei lumi tulburate”, spune Crin Antonescu, în timp ce Elena Lasconi amintește despre cum spunea papa că lucrurile merg bine atunci când femeile preiau leadership-ul. Nicușor Dan a afirmat că papa Francisc „a fost un lider spiritual remarcabil”, în timp ce Victor Ponta a postat un mesaj video în care povestește despre întâlnirea sa cu papa.
„Plecarea Papei Francisc lasă un gol adânc în conștiința unei lumi tulburate, dar și o moștenire spirituală uriașă. A fost un lider care a vorbit inimii, nu numai rațiunii. Un om al credinței, al păcii și al curajului moral. Ne-a lăsat toate aceste daruri nouă, tuturor celor care vom dori să le folosim pentru o lume mai bună, aici, pe pământ. Dumnezeu să-l odihnească în lumină veșnică!”, a scris Crin Antonescu, luni pe Facebook.
Candidata la alegeri Elena Lasconi, căreia USR i-a retras sprijinul în favoarea lui Nicușor Dan, a declarat că papa Francisc „a fost și rămâne un reper într-o lume zbuciumată”
„Papa Francisc a fost și rămâne un reper într-o lume zbuciumată. Un exemplu de determinare și de sacrificiu, de bunătate și înțelegere a celui de lângă noi, de apropiere către ceea ce pare diferit. Mesajele lui recente și exemplele personale prin care a încercat să ne arate că Biserica poate și trebuie să se adapteze vremurilor în care trăim, că noi, femeile, merităm apreciere și respect rămân un punct de sprijin pentru momentele în care simțim că ne pierdem încrederea”, a scris Lasconi, luni pe Facebook.
Ea a amintit de vorbele Suveranului Pontif care a spus că atunci când „femeile preiau conducerea, lucrurile merg bine”.
„«Când femeile preiau leadership-ul, lucrurile merg bine!», spunea acum câteva zile Papa Francisc, cunoscut drept „Papa poporului”, în scurta sa declarație după externare. Să nu-i uităm vorbele, să avem încredere în puterea noastră și să nu-i risipim lecțiile de toleranță, înțelegere și respect reciproc. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a completat ea.
Candidatul independent la prezidențiale Nicușor Dan consideră că Suveranul Pontif a fost „un lider spiritual remarcabil, un simbol al compasiunii, un model de bunătate, modestie și înțelepciune”.
„Cu profundă tristețe am aflat vestea trecerii la cele veșnice a Sanctității Sale Papa Francisc. A fost un lider spiritual remarcabil, un simbol al compasiunii, un model de bunătate, modestie și înțelepciune. A creat punți între popoare și ne-a învățat că pacea este mai importantă decât orgoliul și puterea. În aceste momente de durere, transmit sincere condoleanțe Bisericii Catolice, credincioșilor și tuturor celor care l-au prețuit”, scrie Nicușor Dan, pe rețeaua de socializare.
Victor Ponta amintește despre întâlnirea pe care a avut-o cu papa Francisc pe 1 martie 2014 și despre faptul că l-a întrebat dacă fiul său este bine, băiatul acestuia fiind născut pe 1 martie.
„În a doua zi de Paște, Dumnezeu l-a chemat la El pe Papa Francisc, un om sfânt care merge lângă Dumnezeu și care ne-a învățat aici pe Pământ cum să fim mai buni, cum trebuie să ne purtăm ca oameni și ca buni creștini. O să îmi aduc întotdeauna aminte de întâlnirea mea cu Sanctitatea Sa, pentru că prima întrebare a fost, era 1 martie, dacă băiatul meu, născut pe 1, e bine. Mi s-a părut că acel om sfânt chiar știa toate lucrurile bune din viața noastră, a tuturor. Dumnezeu să-l primească pe papa Francisc și să ne ducă pe noi pe drumurile drepte pe care întotdeauna papa a mers aici pe Pământ”, a explicat Ponta, în mesajul video pus pe Facebook.
Lavinia Șandru, candidata Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a spus că Papa Francisc a fost „un om al păcii, al iubirii și al simplității” și „un suflet care a știut să aline dureri, să vindece răni și să aducă speranță acolo unde părea că nu mai e nimic”.
„A plecat dintre noi Papa Francisc! Un om al păcii, al iubirii și al simplității! Un suflet care a știut să aline dureri, să vindece răni și să aducă speranță acolo unde părea că nu mai e nimic… A fost un Papă aproape de oameni – de cei săraci, de cei uitați, de cei marginalizați. A vorbit cu blândețe, a iertat cu inimă largă și a iubit fără măsură! Lumea a pierdut astăzi mai mult decât un lider spiritual… a pierdut un OM. Ne rugăm ca sufletul lui să-și găsească pacea veșnică în Lumina lui Dumnezeu! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Rămâi în inimile noastre, Sfintia Ta! Hristos a înviat!”, a scris Șandru, pe Facebook.
Editor : A.P.