Silviu Predoiu, fostul număr doi din Serviciul de Informații Externe (între 2005 și 2018), a intrat încă o dată în cursa pentru Palatul Cotroceni, deși la alegerile din noiembrie 2024, anulate între timp, s-a clasat pe ultimul loc. 

Digi24.ro publică în această perioadă portretele celor 11 candidați la alegerile prezidențiale. Ne-am concentrat pe cinci mari capitole: avere, studii, experiență profesională, experiență politică și controverse. 

Silviu Predoiu a absolvit Facultatea de Geologie-Geografie din cadrul Universității București înainte de Revoluție. 

Potrivit News.ro, între 1987 și 1989 a urmat un curs de informații externe la Școala de ofițeri de Securitate.

„Am fost aproape 30 de ani ofițer de informații externe, spion. Am efectuat misiuni externe, am parcurs toate etape unei cariere operative și manageriale în Serviciu, am lucrat pe cele mai provocatoare și interesante linii de muncă – contraspionaj extern, combaterea criminalității organizate, antiterorism, protecție internă”, menționează Silviu Predoiu în biografie.

Silviu Predoiu a fost, astfel, prim-adjunct al directorului Serviciului de Informații Externe între 2005 și 2018. În tot acest timp, a ocupat, în mai multe rânduri, și funcția de director interimar al SIE. 

A lucrat sub Gabriel Vlase, Teodor Meleșcanu, Mihai Răzvan Ungureanu și Claudiu Săftoiu. 

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a subliniat anul trecut că Silviu Predoiu a avut „calitatea de angajat al fostei Securități”

Potrivit sursei citate, a fost încadrat la Centrul de Informații Externe între 1987 și 1989, în grad de locotenent major, și a avut ca misiune acoperire la Întreprinderea de Comerț Exterior Geomin. 

„Întrucât nu au fost identificate documente din care să rezulte faptul că persoana verificată ar fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în cazul domnului Silviu Predoiu nu se poate reține calitatea de colaborator al Securității, în sensul legii”, potrivit CNSAS.

Silviu Predoiu a intrat în politică în 2020, în Partidul Pro România, înființat de fostul premier Victor Ponta. Și-a dat demisia din partid în anul 2021. 

Predoiu a înființat PLAN (Partidul Liga Acțiunii Naționale) în anul 2022, alături de un fost consilier în diverse ministere (Alexandru Feroiu) și un afacerist asociat cu politicieni, foști ofițeri de securitate și funcționari corupți, potrivit Captura.ro.

Silviu Predoiu a mai candidat din partea PLAN la alegerile prezidențiale din 2024, clasându-se pe ultimul loc, chiar sub Ludovic Orban (care s-a retras din cursă).

Într-un interviu recent, Predoiu a spus despre regimul comunist că „nu a fost atât de rău”.

„Eu nu spun că era sau nu opresiv. Nu contest că nu era opresiv, dar foarte multă lume l-a aflat ulterior. La 20 de ani eu îmi vedeam de vacanțe, de distracție (…)  Nu încerc să acuz sau să mă scuz. De mai multe ori mi s-a spus: «dvs. nu realizați ce se întâmpla?» Acum, uitându-te, realizezi. Atunci, trăind timpurile acelea, nimeni nu era frământat”, a spus Predoiu.

Ce președinte susține că ar fi

  • „Avem nevoie, mai mult ca niciodată în ultimii 30 de ani, nu doar de un președinte ci de acel Președinte cu o viziune curajoasă, de Președintele care ne poate inspira, care ne poate motiva, care știe ce poate și vrea, care ne poate conduce către acea Românie pe care să o respectăm și iubim pentru că așa simțim iar nu pentru că așa ne cer ei, cei care au distrus-o, un Președinte care să aibă curajul să vrea pentru toți românii o Românie a bunăstării, o Românie puternică și respectată, o Românie lider în Uniunea Europeană, o țară în care românii plecați să revină pentru că vor, nu pentru că îi chemăm noi”

Avere

Silviu Predoiu are în proprietate două apartamente în Bucureşti (73 mp şi 77 mp) şi o casă de vacanţă cu o suprafaţă de 115 mp, plus două terenuri intravilan (14 mp şi 1.162 mp) şi 5 hectare de teren agricol în judeţul Constanţa (din care deține o cotă-parte). 

El mai deţine două autoturisme (Mazda CX5 şi Fiat 850), ceasuri în valoare de 7.000 de euro şi şapte conturi bancare cu 101.264 de lei, 37.033 euro şi 20.000 dolari. 

La capitolul venituri, Silviu Predoiu a menţionat o pensie de serviciu de 260.760 lei (Casa de pensii a MApN), iar soţia o pensie de serviciu de 100.800 de lei (Casa de pensii a SRI). 

Alte profile ale candidaților la prezidențiale

Editor : M.G.

Share.
Exit mobile version