Judecătoria Sectorului 1 a admis marţi cererea procurorilor de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu pentru Alfred Bulai, în dosarul în care sociologul este inculpat pentru că ar fi agresat sexual studente de la SNSPA.

De asemenea, instanţa nu a fost de acord ca Alfred Bulai să îşi părăsească locuinţa pentru a merge la un control medical şi nici să ia legătura cu Ioana Benga, fosta sa secretară de la SNSPA.

Admite propunerea de prelungire a măsurii arestului la domiciliu, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 referitor la inculpatul Bulai Alfred. Dispune prelungirea măsurii arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, de la data de 05.10.2024 până la data de 03.11.2024, inclusiv. Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului de părăsire a imobilului pentru a se deplasa la control medical. Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului de modificare a măsurii arestului la domiciliu, în sensul de a i se permite să comunice cu martora Benga Corina-Ioana”, se arată în decizia instanţei, care nu este definitivă.

Iniţial, Alfred Bulai a fost arestat preventiv pe 5 septembrie, însă a stat în arestul Poliţiei doar o săptămână, după ce Tribunalul Bucureşti a decis pe 12 septembrie să fie plasat în arest la domiciliu.

Fostul profesor de la SNSPA este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.

Ancheta a pornit de la o investigaţie jurnalistică realizată de site-ul Snoop. Alfred Bulai ar fi hărţuit sexual mai multe studente, iar o parte dintre agresiuni ar fi avut loc în timpul unor cursuri de practică, organizate în zone rurale.

Editor : M.I.

Share.
Exit mobile version