Aliații occidentali cred că Rusia va captura Kievul în câteva ore/ Rușii au preluat controlul în sudul Ucrainei, Cernobîl și Insula Șerpilor/ Proteste de amploare în Rusia, peste 700 de persoane arestate

Preşedintele rus Vladimir Putin a declanșat războiul în Ucraina, sub pretextul apărării separatiștilor din Donbas. Populația pleacă masiv din țară, sunt cozi imense în Kiev, iar panica domină atmosfera din Ucraina. Președintele SUA, Joe Biden a anunțat noi sancțiuni, iar UE, prin vocea președinților Comisiei și Consiliului European, a transmis că își va coordona condamnarea Rusiei cu NATO și G7. Ministrul de Externe ucrainean anunță ”o invazie la scară largă, un război de agresiune”. Mai multe puncte strategice din Ucraina sunt atacate, inclusiv capitala. 

Evenimentele LIVE:

Ora 23.48 Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, și-a exprimat, joi, tristețea și îngrijorarea față de cetățenii ucraineni pe fondul invaziei ruse. „Sunt cu inima zdrobită și foarte îngrijorat pentru sănătatea oamenilor din Ucraina după escaladarea crizei”, a postat Tedros pe Twitter.

Ora 23.37 Rusia a lansat „în total peste 160 de rachete pentru lovituri aeriene”, a declarat joi un înalt oficial american al apărării, citat de CNN. Cele mai multe dintre rachete sunt „rachete balistice cu rază scurtă de acțiune”, dar toate loviturile aeriene includ un „amestec de rachete cu rază medie de acțiune și de croazieră”, a spus oficialul.

Ora 23.24 Vladimir Putin a vorbit telefonic cu președintele francez Emmanuel Macron și i-a oferit o explicație „exhaustivă” a motivelor acțiunilor Rusiei în Ucraina, anunță Kremlinul, citat de BBC.  Macron ar fi solicitat convorbirea iar cei doi șefi de stat au fost de acord să rămână în contact, precizează sursa citată.  Macron anunță că i-a cerut lui Putin să înceteze operațiunile militare. Președintele francez a încercat să evite o invazie rusă în ultimele săptămâni, inclusiv cu discuții cu Putin la Kremlin.

Ora 23.16 Sunt raportate lupte grele în regiunea Sumi din Ucraina.

Ora 23:12 Românii se mobilizează în grupuri de voluntari pe Facebook/ Cum poți să ajuți și tu refugiații din Ucraina. Vezi toate detaliile aici. 

Ora 23:07 Armata ucraineană a declarat joi că forţele ruse urmăresc să blocheze capitala Kiev şi să creeze în acelaşi timp un coridor terestru pe coasta de sud între peninsula anexată Crimeea şi regiunea transnistreană a Republicii Moldova, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Ora 22:59 Autoritățile din orașul Lvov din vestul Ucrainei au ordonat stingerea luminilor în întregul oraș ca măsură de securitate „preventivă”, la mai puțin de o zi după ce Rusia a lansat o invazie la scară largă a țării, transmite CNN.

Tot iluminatul stradal și al clădirilor va fi oprit la ora 23:00. ora locală (16 p.m. ET). Autoritățile au instruit gospodăriile să urmeze ordinul și a cerut oamenilor să nu părăsească casele, cu excepția cazurilor de urgență.

„Vă rugăm să rețineți că astfel de acțiuni nu au legătură cu problemele de alimentare”, a spus postarea de pe Facebook. „Se va face pentru a lua măsuri preventive pentru securitatea noastră”.

Ora 22:54 Numeroase site-uri guvernamentale din Rusia, fără conexiune la internet, inclusiv pagina Kremlinului şi a Ministerului Apărării. Mai multe informații, aici. 

Ora 22:50 Insula Șerpilor din Marea Neagră a fost captură de ruși, anunță Serviciul de grăniceri al Ucrainei. Detalii, aici. 

Ora 22:43 Biden, avertisment pentru statele din Europa de Est: ”Putin are ambiții mai mari decât Ucraina, vrea să refacă Uniunea Sovietică”. Citește detalii aici. 

Ora 22:42 Autocare puse la dispoziţie gratuit de o firmă din Rădăuţi pentru refugiaţii din Ucraina care ajung în Vama Siret/ Alţi voluntari oferă apă şi sandvişuri. Detalii, aici. 

Ora 22:41 VIDEO Cum au reacționat ucrainenii la atacul Rusiei. Interviu cu Ganna Lishchenko, tânără angajată în România: ”Astăzi am vorbit cu câțiva prieteni; mulți au spus că nu vor să plece, vor să rămână să apere țara”. Vezi materialul integral pe G4Media. 

Ora 22:40 Elveția a decis să nu se alinieze sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei, după invazia din Ucraina. Detalii, aici. 

Ora 22:36 ÎPS Teodosie ia partea Rusiei și după invadarea Ucrainei: Este mai mult un război în care nu a fost destulă diplomaţie, nu a fost destul dialog/ Arhiepiscopul Tomisului îl lăuda pe Putin în urmă cu două săptămâni: “Nu e atât de negru pe cum îl prezintă toată lumea”. Citește detalii suplimentare aici. 

Ora 22.09 Ministrul canadian al afacerilor externe a anunțat joi că țara va suspenda temporar operațiunile ambasadei și consulatului din Ucraina. Mélanie Joly a anunțat că operațiunile de la ambasadă și consulat se vor relua atunci când „situația de securitate din Ucraina ne va permite să asigurăm furnizarea adecvată a serviciilor”.

Ora 22.04 Ucraina anunță oficial că s-au înregistrat cel puțin 57 de morți și 169 de răniți în urma atacurilor forțelor ruse. Anunțul a fost făcut, joi, de ministrul ucrainean al Sănătății Viktor Lyashko, citat de CNN. Vorbind în direct la postul de televiziune 1+1 al Ucrainei, Lyashko a spus că spitalele și lucrătorii medicali au fost, de asemenea, atacați joi – inclusiv în Avdiivka și Vuhledar din Donețk – cu victime raportate în rândul lucrătorilor medicali.

Ora 22:02 Vasile Dîncu, despre atacul asupra Insulei Șerpilor: Nu se justifică să spunem că este vorba despre o pregătire militară, de un atac în această zonă/ Detalii, aici. 

Ora 21:47 Parlamentul Republicii Moldova a aprobat introducerea stării de urgenţă pentru 60 de zile. Detalii, aici.

Ora 21:46 Sediul Comisiei Europene, luminat în culorile drapelului Ucrainei, joi seară. Foto, aici. 

Ora 21:45 O zonă rezidenţială din oraşul Mariupol a fost lovită de proiectile / 26 de persoane au fost spitalizate / Zone de la periferia orașului, ținta unor bombardamente grele / De ce este orașul portuar important pentru regiune. Mai multe detalii aici. 

Ora 21:44 Armata Ucrainei recuperează Aeroportul Hostomel, de lângă Kiev / 18 avioane de transport ruse ar urma să aterizeze aici / Obiectivul e extrem de important pentru apărarea Kievului. Citește detalii aici. 

Ora 21:43 AUDIO De ce nu a făcut George Simion live din fața Ambasadei Rusiei și nu a publicat nimic în timpul protestului: ”Mi s-a stricat telefonul”/ Liderul AUR, certat de fani: ”Nu lovi în simpatizanți/ Du-te la ambasada globaliștilor/ Îți dai arama pe față, ești prea pro-NATO și UE”. Citește articolul integral aici. 

Ora 21:40 Biden, noi sancțiuni pentru Rusia: Patru mari bănci decuplate de la piețele financiare / Toate marile companii ruse de stat scoase de pe piețele bancare internaționale / Rusia nu a fost decuplată de la SWIFT pentru că nu e o poziție agreată de Europa. Citește detalii aici. 

Ora 20:57 Trei avioane Eurofighter ale Forțelor aeriene germane ajung joi seara la Mihail Kogălniceanu pentru a contribui la supravegherea spațiului aerian al României. Citește mai multe pe G4Media. 

Ora 20:56 Ministerul rus al Apărării a recunoscut că a intrat și cu forțe terestre în Ucraina, detalii aici. 

Ora 20:55 VIDEO Zeci de persoane, la o manifestaţie în semn de solidaritate cu poporul ucrainean, la Ambasada Ucrainei din Bucureşti. Vezi detalii, aici. 

Ora 20:54 Ucraina cere UE să-i furnizeze armament defensiv în al 25-lea ceas. Citește detalii pe G4Media.

Ora 20:53 Sute de profesori și oameni de știință ruși au semnat o scrisoare deschisă în care condamnă atacul lui Putin asupra Ucrainei. Vezi detalii aici. 

Ora 20:52 Salvamont Maramureş: Trei refugiaţi ucraineni, blocaţi în zăpadă, în munţi, au solicitat ajutor prin 112, citește detalii aici. 

Ora 20:51 Ministrul Aurescu cere sprijinirea în continuare a Republicii Moldova și Georgiei, care se confruntă cu presiuni din partea Rusiei. Vezi detalii aici. 

Ora 20:50 Germania atenţionează împotriva tentativei lui Putin de a „şterge Ucraina de pe hartă” şi extinderii conflictului către alte țări europene. Citește mai multe aici. 

Ora 20:49 LIVE Joe Biden: ”Am decis noi sancțiuni ce vor impune costuri mari pe termen scurt și lung asupra Rusiei”. Citește LIVE complet, aici. 

Ora 20:48 Citește ”Ziua în care un dement zămislit de KGB a aruncat Europa în aer”, un editorial al jurnalistului Cristian Pantazi/ The day a KGB-bred lunatic blew up Europe. 

Ora 20:43 Câteva sute de persoane din Ucraina au fugit de război prin trecerea de la Isaccea / Feribotul funcționează fără program. Mai multe, aici. 

Ora 20:38 Spațiu aerian gol peste Ucraina și granița acesteia cu Rusia / Cum se vede pe harta de urmărire a zborurilor, aici. 

Ora 20:30 VIDEO Protestatari ruși băgați în dube de forțele de ordine. Organizație independentă: Cel puțin 735 de persoane au fost arestate la protestele din Rusia după invadarea Ucrainei / Peste 330 de persoane reținute la Moscova. Detalii, pe G4Media. 

Ora 19:58 CNN: Germania, Italia, Ungaria și Cipru se opun în UE deconectării Rusiei de la SWIFT, rețeaua globală de plăți bancare. Detalii, aici. 

Ora 19.45 Corespondentul BBC din Kiev, Paul Adams, descrie atmosfera instalată la sfârșitul zilei în care Rusia a atacat Ucraina: ”Pe strada delimitată de cupolele aurii ale catedralelor Sf. Sofia și Sf. Mihail, este întuneric, suprarealist. Avioanele zboară deasupra capului și se simte un miros acru în aer. Miroase și a hârtie arsă. Trei soldați pot fi văzuți căutând un bărbat cu o dronă. Autobuzele mai circulă, dar abia dacă se mai văd pasageri”.

Ora 19:32 Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat joi seară: ”Testarea refugiaților din Ucraina va fi prioritară/ Trebuie inițiate demersuri legislative să îi exceptăm de la măsurile legate de carantină”. Mai multe detalii, aici. 

Ora 19:29 Militarii ruși au capturat Cernobîlul, scrie gazeta.ua. Personalul stației este ținut ostatic, a declarat Alyona Shevtsova, un consilier al comandantului Forțelor Terestre ale Forțelor Armate ale Ucrainei: ”Acest lucru amenință securitatea nu numai a Ucrainei, ci și a Europei”, a scris Shevtsova. Detalii, aici. 

Ora 19:24 Protestele iau amploare în Moscova.

Ora 19:20 Boris Johnson anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei: Interzicem Aeroflot, înghețăm activele băncii VTB și a 100 de entități și indivizi/ Putin nu va putea niciodată să își spele sângele ucrainean de pe mâinile sale. Mai multe detalii, aici. 

Ora 19:17 Câteva sute de protestatari ruși s-au strâns și în orașele Novosibirsk, Ekaterinburg și Tyumen, transmite Biziday.ro, citând New York Times.

Ora 19.02 Forțele Rusiei au preluat controlul în regiunile din sudul Ucrainei, mai multe detalii aici. 

Ora 18:58 Ofensiva militară rusă în Ucraina urmăreşte „decapitarea” puterii de la Kiev şi instalarea unui regim favorabil Moscovei, a afirmat joi un oficial american sub rezerva anonimatului, potrivit AFP. Detalii aici.

Ora 18:54 O ”nouă cortină de fier” separă de acum Rusia de ”lumea civilizată”, a declarat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în timp ce trupele ruse înaintează pe teritoriul ţării sale, avertizând că pot urma şi alte ţări europene, relatează AFP şi Reuters. Citește aici mai multe detalii.

Ora 18:49 Statele membre ale Uniunii Europene au căzut de acord asupra cadrului noului pachet de sancţiuni contra Rusiei, care vor viza sectoarele energetic, financiar şi transporturi, au declarat surse diplomatice europene pentru DPA. Detalii, aici.

Ora 18:42 5.321 de persoane au intrat joi până la ora 16.00 din Ucraina în România, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră. Este o creștere cu 120% față de miercuri, când intraseră în România 2.387 de persoane din Ucraina. Vezi aici toate detaliile.

Ora 18:37 Liderii Ucrainei cer statelor membre ale Uniunii Europene să-i furnizeze armament defensiv, potrivit unui document citat de The Guardian. Mai multe detalii aici.

Ora 18:33 VIDEO Coadă de sute de mașini la intrarea în România, cu oameni din zona Cernăuți care fug de războiul din Ucraina

Ora 18:28 Rușii au ieșit în stradă în Sankt Petersburg și Moscova, scandând ”Fără război”, arată o postare pe Twitter a canalului de media belarus Nexta. Totodată, agenția AFP a publicat mai multe fotografii cu manifestanți în capitala Rusiei. Poliția a reținut mai multe persoane, conform imaginilor. Vezi foto și video aici.

Ora 17:59 Președintele Volodimir Zelenski confirmă luptele dintre forțele ruse și ucrainene în apropierea centralei nucleare de la Cernobîl.

„Forțele de ocupație ruse încearcă să pună mâna pe Chornobîl. Apărătorii noștri își dau viața pentru ca tragedia din 1986 să nu se repete. Am raportat acest lucru către premierul Suediei. Aceasta este o declarație de război împotriva întregii Europe”, a scris Zelenski pe Twitter.

Ora 17:54 Trei avioane, cu 530 de pasageri în total, care urmau să ajungă pe Aeroportul Chişinău au aterizat, joi după-amiază, la Iaşi, după ce Republica Moldova şi-a închis spaţiul aerian. Toate detaliile aici.

Ora 17:50 Declarație comună a liderilor coaliției, care condamnă agresiunea armată a Rusiei în Ucraina: Țara noastră nu va fi implicată în niciun posibil conflict militar. Niciodată în istoria ei România nu a avut garanții de securitate mai solide

Ora 17:46 Insula Șerpilor (parte a Ucrainei) a fost ținta unui asalt al Marinei Ruse, care are amplasate două nave de război în zonă, dar Garda ucraineană de coastă a respins atacul, susține Ministrul de Interne de la Kiev, citat de agenția UkrInform. Aici găsești mai multe detalii.

Ora 17: 43 Letonia și Cehia au anunţat joi, în ziua în care Rusia a atacat Ucraina, că nu vor mai elibera vize pentru cetăţenii ruşi, potrivit presei internaționale. Mai multe, aici.

Ora 17:38 O navă deținută de Turcia a fost lovită de o bombă în largul coastei orașului-port al Ucrainei, Odesa, în cursul zilei de joi, a declarat Direcția Generală Maritimă a Turciei, adăugând că nu au fost victime și că nava se afla în siguranță în apele românești, relatează Reuters. Detalii, aici.

Ora 17:27 Israelul este pregătit să accepte mii de refugiaţi evrei din Ucraina, a declarat joi ministrul israelian al imigraţiei, Pnina Tamano-Shata, pe fondul intensificării conflictului militar cu Rusia, transmite dpa. Ambasadele israeliene au trimis reprezentanţi la principalele puncte de frontieră din Polonia, Slovacia, Ungaria şi România. Citește mai multe detalii aici.

Ora 17:23 Un elicopter militar rusesc a fost doborât în luptele din apropierea aeroportului Gostomel de lângă Kiev, relatează BBC. Armata ucraineană a anunţat joi după amiază că luptele sunt încă în curs pentru controlul asupra aeroportului militar din Gostomel de lângă capitala ucraineană Kiev.

Ora 17:13 Rusia a lansat o rachetă spre o bază militară din apropierea satului Lipițkoe, regiunea Odesa, ucigând 22 de persoane.

Ora 17:10 Generalul Daniel Petrescu, șefului Statului Major al Apărării, a anunțat joi că ”probabilitatea ca România să fie ținta unor acțiuni ofensive convenționale ale Federației Ruse este minimă”. Detalii, aici.

Ora 17:07 Peste 4.000 de cetățeni ucraineni au fugit de războiul declanșat de Rusia și au intrat în Republica Moldova până la ora 17,00, transmite președinta Moldovei, Maia Sandu, într-o postare pe Twitter. Mai multe detalii aici.

Ora 17:04 Profesor universitar la Kiev, Ucraina: Toți colegii vor continua să predea online / Le-am spus studenților mei să fie calmi, să nu se panicheze

Ora 17:01 VIDEO Agerpres: Panică în rândul populaţiei ucrainene. Mii de persoane aşteaptă să intre în România prin Vama Siret, mai ales femei și copii, pentru că bărbații sunt consemnați la război

Ora 16:58 Administrația Biden ia în considerare mutarea mai multor forțe americane aflate deja în Europa în țări din Europa de Est, din amenințării Rusiei în apropierea aliaților de pe flancul estic al NATO, potrivit unui oficial american citat de CNN. Detalii, aici.

Ora 16:53 Trupele ruse venite dinspre Belarus au pătruns joi în apropierea fostei centrale nucleare de la Cernobîl, a declarat un consilier al ministrului de interne al Ucrainei, în timp ce luptele continuă în toată țara, relatează Reuters.

Ora 16:48 Armata rusă a transmis joi că a distrus 74 de instalații militare în Ucraina, inclusiv 11 aerodromuri, în cadrul atacului ordonat de Moscova la primele ore ale dimineții, relatează AFP. Aici toate detaliile.

Ora 16:46 Autoritățile ruse au avertizat, joi, că vor reprima orice manifestație „neautorizată” organizată în țară împotriva războiului din Ucraina, unde Moscova a lansat o operațiune militară de amploare, în cursul dimineții, scrie Le Figaro citând AFP. Detalii, aici.

Ora 16.42 China anunță că ”înţelege preocupările” Rusiei în materie de securitate în ziua invaziei în Ucraina. Citește mai multe aici.

Ora 16:39 Forțele armate ale Ucrainei anunță că patru oameni au fost uciși, iar 10 au fost răniți, după ce un obuz rusesc a lovit un spital din Vuhledar din regiunea Donețk din estul Ucrainei, relatează  The Guardian. Potrivit sursei citate printre răniți s-ar afla șase medici. Citește detaliile pe G4Media.ro.

Ora 16:32 Armata ucraineană raportează că au fost trase patru rachete balistice dinspre Belarus înspre sud-vest.

Ora 16:27 Dacă ai intrat abia acum în live-ul G4Media, iată cele mai recente informații despre invazia rusă, via BBC:

Acțiune militară

  • Forțele ruse au invadat Ucraina, atacând la primă oră cu rachete. Au fost raportate explozii în apropierea marilor orașe și asupra infrastructurii sale militare.
  • Armata ucraineană spune că a ucis aproximativ 50 de „ocupanți” ruși și a doborât cel puțin șase avioane rusești, deși acest lucru nu a fost verificat independent.
  • Rusia spune că a întâmpinat puțină rezistență și susține că forțele armate ucrainene fug în masă, abandonând armele și pozițiile lor.

Impactul civil

  • Sirenele de urgență au sunat la Kiev de la primele la primele ore, după explozii. S-au format blocaje uriașe în timp ce rezidenții încearcă să fugă din oraș după ce Ucraina și-a închis spațiul aerian pentru zborurile civile.
  • În alte părți, locuitorii caută adăpost în gări – și s-au format cozi la autobuze, bancomate și benzină.
  • Mai multe țări europene care se învecinează cu Ucraina, inclusiv Polonia, Slovacia și Ungaria, spun că se pregătesc pentru un aflux de refugiați.

Condamnare internațională

  • Țările învecinate au reacționat la criză.
  • Prim-ministrul republicii baltice Estonia, la granița cu Rusia, a declarat că un număr de aliați NATO care împart granițele cu Rusia au convenit să lanseze consultări conform articolului 4 al NATO.
  • Moldova a declarat stare de urgență și este pregătită să acorde ajutor zeci de mii de ucraineni. Președintele lituanian Gitanas Nauseda a mai spus că semnează starea de urgență care urmează să fie aprobată de parlament.
  • Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat: „Vom continua să facem tot ce este necesar pentru a proteja alianța de agresiune”.
  • SUA, UE, Marea Britanie și Japonia au impus sancțiuni împotriva liderilor ruși, băncilor ruse și parlamentarilor care au susținut această mișcare. Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a declarat într-un discurs TV că „aventura hidoasă și barbară a lui Vladimir Putin trebuie să se încheie cu un eșec”.

Ora 16:21 Preşedintele comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, deputatul PNL Pavel Popescu, anunţă convocarea comisiei, în şedinţă, de la ora 16:00, în contextul conflictului armat din Ucraina. Popescu afirmă că ”România este în siguranţă ca membru NATO, UE şi partener strategic al SUA”. Citește detaliile aici.

Ora 16:19 Demonstrații anti-Putin, anti-Rusia și pro-Ucraina la Londra: „Opriți-l pe Putin. Opriți războiul”

Ora 16:14 Suedia şi Finlanda au anunţat joi că nu intenţionează să adere la NATO, în ciuda şocului provocat de atacul Rusiei asupra Ucrainei, transmite AFP. Toate detaliile pe G4Media.ro.

Ora 16:10 VIDEO Cum arată drumurile care leagă Kiev de Belarus: tancuri ucrainene distruse pe marginea șoselei

Ora 16:07 Președintele Klaus Iohannis a avut, joi, o convorbire cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru a-l asigura de sprijin în fața agresiunii militare iresponsabile a Rusiei. Detaliile discuției, aici.

Ora 16:04 Polonia pregătește un tren medical pentru a transporta ucrainenii răniți în invazia rusă, a declarat pentru Reuters Ministerul Sănătății de la Varșovia, transmite The Guardian.

Ora 16:01 Specialiştii din cadrul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) atrag atenţia asupra faptului că, în aceste zile, hackerii exploatează la maximum conflictul militar dintre Rusia şi Ucraina prin transmiterea de mesaje false prin care utilizatorii sunt îndemnaţi să facă donaţii pentru cauza Ucrainei. Toate detaliile, aici.

Ora 15:55 Poliția ucraineană a anunțat joi că Rusia a efectuat 203 atacuri de la începutul zilei, conflictele fiind desfășurate aproape peste tot pe teritoriul Ucrainei, relatează Reuters. Citește aici mai multe detalii.

Ora 15:50 Președintele Alexandr Lukașenko a declarat joi că trupele din Belarus ar putea lua parte la operațiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei dacă va fi nevoie, a informat agenția de presă Belta, citată de Reuters.

Ora 15:46 Două aeronave F-35 Lightning II ale Forțelor Aeriene ale Americii din Europa (USAFE) au aterizat joi în jurul orei 15 în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea, transmite Ministerul Apărării. Detalii, aici.

Ora 15:42 La comisariatul Militar din Cernăuţi, bucovinenii stau la coadă să se înregistreze pentru a fi recrutaţi în rândurile armatei ucrainene, transmite publicația locală Zorile Bucovinei. Mai multe detalii, aici.

Ora 15:38 Președintele ucrainean Volodimir Zelesnki a anunțat că a discutat cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul austriac Karl Nehammer și președintele turc Recep Tayyip Erdogan despre aplicarea unor sancțiuni „concrete” Rusiei și despre asistență pentru armata ucraineană.

„Creăm o coaliție anti-Putin. Am vorbit cu @vonderleyen, @EmmanuelMacron, @karlnehammer și @RTErdogan despre sancțiuni concrete și asistență concretă pentru armata noastră. Așteptăm acțiuni decisive”, se arată într-o postare pe Twitter a președintelui ucrainean.

Ora 15:26 Mai mulți profesori din Ismail, Ucraina, au cerut prin intermediul conducerii Universității Dunărea de Jos să fie cazați la Galați, împreună cu familiile lor, a anunțat prorectorul Alexandru Nechifor, potrivit Rador. Citește mai multe aici.

Ora 15:22 Armata ucraineană face apel la donațiile populației: ”Contul este un cont multi-valuta, este creat si deschis atat pentru transferul de fonduri de la parteneri internationali si donatori – in valuta straina (dolari americani, euro, lire sterline britanice), cat si de la afaceriști si cetateni ucraineni – in moneda nationala”, arată un mesaj pe Facebook.

Ora 15:15 Profesorul de Istorie Bogdan Murgescu: Dacă am fi fost neafiliați NATO, eram vulnerabili la același gen de agresiune / Putin joacă la loterie soarta țării sale, poate chiar și soarta lumii. Citește articolul integral pe G4Media. 

Ora 15:11 Kremlinul avertizează că operațiunea militară rusă din Ucraina va dura cât timp este nevoie. Citește mai multe aici. 

Ora 15:08 Preşedintele ceh: Rusia ar trebui deconectată de la sistemul financiar SWIFT / „Este necesar să izolăm un nebun, nu doar să ne apărăm împotriva lui cu vorbe, ci şi cu măsuri concrete”. Mai multe, aici. 

Ora 15:05 Erdogan denunță invazia Rusiei drept o „o lovitură grea adusă păcii și stabilității regionale”. Detalii, aici. 

Ora 15:00 Un avion militar ucrainean s-a prăbușit în apropiere de Kiev. 5 persoane decedate. Citește mai multe, aici. 

Ora 14:57 Președintele Lituaniei a declarat stare de urgență. Toate detaliile, aici. 

Ora 14:55 Ursula von der Lyen, al treilea mesaj în câteva ore: ”Vrem să deconectăm Rusia de la tehnologie, sancțiunile noastre vor crește inflația, vor pune la pământ industria, limităm circulația rușilor”. Mai multe detalii, pe G4Media.

Ora 14:54 Pilotul german al echipei Aston Martin, Sebastian Vettel, a declarat joi că el nu va participa la Marele Premiu de Formula 1 al Rusiei, după ce această ţară a invadat Ucraina, transmite News.ro. Detalii, aici. 

Ora 14.52: Lupte grele între armata rusă și cea ucraineană la aeroportul Hostomel (circa 30 km de Kiev), confirmate de consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliac pentru Bloomberg. El a spus că scopul Rusiei este să răstoarne actuala conducere a Ucrainei.

Ora 14:42 Partidul extremist AUR promovează în ultimele zile un val de acțiuni, declarații și luări de poziție prin care promovează poziții violent anti-occidentale și narativul rusesc în România. Ultima ieșire a co-președintelui AUR, George Simion: un atac virulent la Transgaz și BRUA, alături de Petrișor Peiu, analist economic care susține naționalismul economic. Atacul avut loc, miercuri seara, la Realitatea TV, în toiul negocierilor României cu Grecia și Bulgaria pe tema identificării de soluții alternative la gazele din Rusia. Citește pe G4Media analiza completă. 

sursa foto: Inquam Photos/ Justinel Stavaru

Ora 14:36 VIDEO Ministerul rus al Apărării, mesaj distopic în timp ce Ucraina este atacată din toate părțile: ”Subliniez că Armata Rusiei nu lovește în orașele Ucrainei/ Nimic nu amenință populația civilă/ Este o înscenare pentru canalele TV occidentale”. Discursul, aici. 

Ora 14:20 MAE l-a convocat de urgență pe ambasadorul Rusiei și i-a transmis că România condamnă agresiunea militară neprovocată a Rusiei asupra Ucrainei. Mai multe detalii, aici. 

Ora 14:01 Comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: Inamicul suferă pierderi. Patru tancuri inamice au fost arse lângă Harkov. Doi ocupanți ruși au fost luați prizonieri. Detalii, aici. 

Ora 14:00 Armata ucraineană anunță că a capturat doi soldați ruși ocupanți. Foto, aici. 

Ora 13:55 BOR, mesaj după invazia masivă a Ucrainei: ”Un război declanșat de Rusia împotriva unui stat suveran și independent. Sperăm ca forțele euro-atlantice să mai poată găsi un dialog pacificator”. Discursul integral, pe G4Media. 

Ora 13:54 Tarom anunță suspendarea zborurilor către și dinspre Chișinău. 1.036 de pasageri sunt afectați. Detalii, aici. 

Ora 13:53 „Nu voi părăsi Kievul, nu sunt un laș”, a declarat Mircea Lucescu după invazia rusă în Ucraina/ „Sper ca acest război, început de idioți, să fie oprit cât mai repede”. Detalii, aici. 

Ora 13:52 Discurs halucinant către ucraineni al președintelui Parlamentului Rusiei: „Operațiunea noastră specială nu pune civilii în pericol. Acțiunile țării noastre vizează exclusiv protejarea păcii. Vă considerăm un popor frate”. Mai multe detalii, aici. 

Ora 13:51 VIDEO Stoltenberg: Vom crește și mai mult prezența noastră militară în țările din estul NATO în următoarele zile și săptămâni / Am activat azi planul defensiv care ne permite să mutăm rapid trupele / Nu avem intenția de a trimite trupe în Ucraina. Mai multe detalii, pe G4Media. 

Ora 13:50 Optsprezece morți într-un atac aerian asupra unei baze militare de lângă orașul-port Odesa: „Încă săpăm printre moloz”. Mai multe detalii, aici. 

Ora 13:49 ALERTĂ Ministerul Apărării din România anunță că o navă militară a Rusiei aflată lângă Zona Economică a României deviază sau oprește toate navele comerciale care merg spre Ucraina. Mai multe detalii, pe G4Media. 

Ora 13:48 Universitatea din București se oferă să sprijine inclusiv prin cazare și hrană refugiații din Ucraina, să susțină protejarea patrimoniului universitar din această țară / Vor fi discuții cu MAE – rectorul Marian Preda. Detalii, aici.

Ora 13:47 Brașovul se solidarizează cu Ucraina. Literele de pe Tâmpa vor fi iluminate în galben și albastru. Foto, aici. 

Ora 13:46 Jurnalistul BuzzFeed News, Christopher Miller, a publicat pe Twitter un mesaj conform căruia autoritățile ucrainene au confirmat o operațiune de asalt aerian pe Aeroportul Internațional ”Antonov” din Hostomel, la 15 minute de capitala Kiev. Totodată, BBC anunță că un fum negru a fost văzut peste sediul serviciilor secrete ale apărării ucrainene din centrul Kievului. Ucraina spune că unele dintre centrele sale militare de comandă au fost lovite de rachete rusești în această dimineață. Citește detalii pe G4Media. 

Ora 13:37 Mai multe explozii au putut fi auzite joi în capitala ucraineană Kiev, relatează Reuters.

Ora 12:56  Guvernul Republicii Moldova a emis o alertă de dezinformare după ce mai mulți cetățeni au primit mesaje textuale false cu invitații de înrolare în armată. Guvernul dezminte oficial această manipulare, nici un program de înrolare nu este în derulare și nu se planifică. Materialele legate de acest fals au fost transmise poliției, iar cei care distribuie astfel de falsuri poartă răspundere penală, transmit jurnaliștii din Moldova.

Ora 12:54 Ministerul Apărării din Ucraina: Am oprit atacul armatei ruse în Mariupol, Cernihiv și Șceaste. Detalii, aici. 

Ora 12:53 EXCLUSIV Prefectul de Maramureș, pentru G4Media: Avem un flux de cetățeni ucraineni cu 15-20% mai mare decât într-o zi obișnuită. Toate detaliile, aici. 

Ora 12:52 Primele efecte ale războiului asupra școlii, în Ucraina: elevii stau acasă în Harkov, “până la clarificarea situației”, evacuări generalizate în regiunile separatiste, lecții militare, de protecție și de prim ajutor în unele clase. Detalii, aici. 

Ora 12:51 Liderii din Parlamentul European: Sprijinim un răspuns european și internațional fără precedent, inclusiv sancțiuni noi și severe care să garanteze că Kremlinul va fi tras la răspundere pentru acțiunile sale. Citește mai multe pe G4Media. 

Ora 12:50 Forțele ucrainene susțin că au recâștigat controlul „deplin” asupra orașelor Mariupol și Shchastia / O clădire a Gărzii Naționale a Ucrainei din Kiev a fost lovită / Trei civili uciși de bombardamente în regiunea Donețk. Citește detalii aici. 

Ora 12:41 BREAKING NATO anunță că a decis să întărească suplimentar apărarea statelor din Est după ce Rusia a atacat Ucraina. Mai multe detalii, aici. 

Ora 12:39 Ziarul de Gardă din Republica Moldova anunță că Ministerul rus al Apărării a publicat, în dimineața zilei de 24 februarie, un comunicat în care anunță despre „exerciții militare speciale” efectuate în regiunea transnistreană. Comunicatul vine în contextul în care Rusia a atacat Ucraina în jurul orei 05:30. Textul comunicatului este identic cu un alt anunț plasat pe site-ul Ministerului și care datează cu 16 iunie 2021. Citește detalii pe G4Media. 

Ora 12:36 Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina și niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranța sa. Declarațiile integrale ale președintelui, pe G4Media. 

Ora 12:18 În orașul Chuguev din regiunea Harkov, un băiat minor a fost ucis în timpul unui bombardament rus asupra unei clădiri cu cinci etaje, raportează Serviciul de Urgență de Stat din Ucraina, citat de Unian. Citește detalii pe G4Media. 

Ora 11:55 Zelenski susține că nu Rusia nu a reușit să treacă linia de contact din estul țării / Apel către cetățeni care au rude în Rusia să raporteze ceea ce se întâmplă în Ucraina / Kievul a rupt legăturile diplomatice cu Moscova. Citește detalii pe G4Media. 

Ora 11:54 Bloomberg: Rusia va impune un guvern pro-Moscova în Ucraina / ”Guvernul care va ajunge la putere va milita pentru relații constructive cu țara noastră”. Mai multe detalii, aici. 

Ora 11:51 Republica Moldova își închide spațiul aerian / Peste 2.000 de cetățeni ucraineni au fugit în Moldova de teama războiului declanșat de Rusia. Detalii, aici. 

Ora 11:47 Celulă de criză la MAE pentru cetățenii români aflați în Ucraina / 30 de români au contactat până acum ministerul / Apel la părăsirea de urgență a teritoriului ucrainean. Citește detalii pe G4Media. 

Ora 11:46 Florin Cîțu: Ministerul Finanțelor trebuie să facă o analiză în detaliu a companiilor în care există acționariat rusesc și a prezenței României în câteva bănci internaționale rusești și să ia măsurile necesare. Detalii, aici. 

Ora 11:45 Mass-media chineză postează accidental regulile Partidului Comunist Chinez cu privire la relatarea conflictului Rusia-Ucraina / Se indică nevoia Chinei pentru „sprijin” rusesc privind Taiwan. Citește detalii pe G4Media. 

Ora 11:44 Un obuz a căzut în capitala Kiev. Ucrainenii se opresc să fotografieze proiectilul în timp ce autoritățile încearcă să-l îndepărteze. Foto, aici. 

Ora 11:43 FOTO Inscripția cu Parcul Tolbuhin din București, dată jos / Parcul s-ar putea numi Aleksei Navalnîi. Mai multe, aici. 

Ora 11:42 Presa locală din Odesa: Armata rusă se apropie de Insula Șerpilor / Grănicerii, somați să se predea / De ce e importantă capturarea insulei de către armata rusă, aici. 

Ora 11:41 Mircea Geoană: Tocmai am vorbit cu premierul Ucrainei/ Situaţia este extrem de gravă, Federaţia Rusă atacă pe toate fronturile şi pune în pericol viaţa a milioane de civili. Mai multe detalii, aici. 

Ora 11:40 Gazprom anunță că exporturile de gaze rusești spre Europa via Ucraina continuă. Mai multe detalii, pe G4Media. 

Ora 11:39 EXCLUSIV Virgil Popescu, ministrul Energiei: Avem un grup de lucru la minister cu Transelectrica și Transgaz / Necesarul de gaze și energie este asigurat. Detalii, aici.

Ora 11:38 Fosta președintă a Lituaniei, Dalia Grybauskaitė, a transmis un mesaj dur despre sancțiunile impuse Rusiei spunând că o crimă de război nu poate fi oprită decât pe câmpul de luptă, iar măsurile pe care comunitatea internațională și europeană le iau împotriva Kremlinului ”trebuie să fie realiste”. Detalii, pe G4Media.

Ora 11:37 Inscripția cu Parcul Tolbuhin din București a fost dată jos. Parcul s-au putea numi Aleksei Navalnîi. Mai multe detalii aici. 

Ora 10:57 Profesorul de istorie, Marcel Bartic, protestează, joi dimineața, în fața Ambasadei Rusiei de la București, în semn de solidaritate cu Ucraina. El a declarat, pentru G4Media.ro, că Jandarmeria i-a luat datele în vederea aplicării unei amenzi pentru ”protest neautorizat”. Citește detalii pe G4Media. 

Ora 10:56 Premierul italian Mario Draghi s-a alăturat condamnării invaziei Ucrainei de către Rusia , scrie The Guardian.

Ora 10:55 Secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric, a condamnat „ferm” joi „atacul militar rus împotriva Ucrainei”, se arată într-un comunicat al acestei organizaţii paneuropene cu sediul la Strasbourg şi din care fac parte şi Rusia şi Ucraina, informează AFP, citată de Agerpres.ro.

Ora 10:54 Președintele Iohannis se întâlnește cu președinții Parlamentului, Marcel Ciolacu și Florin Cîțu, pe tema invaziei ruse în Ucraina / Ședința, imediat după CSAT, detalii aici. 

Ora 10:52 Istoricii citează mai mult de o duzină de exemple care datează din anii 1500 în care Rusia a atacat o altă țară fără a fi mai întâi atacată militar. În timp ce armata Rusiei înconjura Ucraina și amenința că va invada, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin a acordat un interviu în care a negat că Rusia a invadat vreo altă țară. Citește aici un comentariu al jurnalistului Petru Clej. 

Ora 10:50 Ucraina anunță că a ucis 50 de militari ruși într-un atac în regiunea Luhansk. Detalii, pe G4Media. 

Ora 10:49 Schimbare de optică la Berlin: Influentul șef al Comisiei de politică externă din Bundestag vrea ca Germania să trimită arme defensive în Ucraina. Mai multe, aici. 

Ora 10:49 Fostul președinte al Ucrainei Petro Poroșenko, în prezent parlamentar, a declarat, joi, că „azi este o zi tragică”, dar că Ucraina va învinge, relatează BBC. Porosenko vorbea în afara parlamentului în timp ce parlamentarii țin consfătuiri de criză la Kiev. Fostul președinte al Ucrainei între 2014 și 2019 l-a comparat și pe președintele rus Vladimir Putin cu un Hitler modern. Mai multe detalii, aici. 

Ora 10:45 În capitala Ucrainei, Kiev, stațiile de metrou au devenit buncăre improvizate și sunt pline de oameni care transportă provizii, organizați în grupuri, relatează CNN. Detalii, aici. 

Ora 10:43 Manifestație de solidaritate cu Ucraina la București, organizat de societatea civilă. Detalii, aici. 

Ora 10:26 Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a convocat o reuniune urgentă a consiliului extern și de apărare al națiunii, pentru a discuta despre invazie și cum să protejeze cel mai bine etnicii greci care trăiesc în Ucraina, notează The Guardian.

Ora 10:24 Ministrul de externe al Regatului Unit a promis sancțiuni „fără precedent” pentru a pedepsi „decizia îngrozitoare” a Rusiei de a invada Ucraina, scrie The Guardian.

Ora 10:22 Mesajul integral al Comisiei Europene, transmis de președinta Ursula von der Leyen poate fi citit aici. 

Ora 10:19 Spania și Portugalia au condamnat atacul Rusiei asupra Ucrainei, transmite The Guardian. Prim-ministrul Spaniei, Pedro Sánchez , a postat pe Twitter :

  • „Guvernul Spaniei condamnă agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și își exprimă solidaritatea cu guvernul ucrainean și poporul său. Rămân în contact strâns cu partenerii și aliații noștri din Uniunea Europeană și NATO pentru a coordona răspunsul nostru.”

Prim-ministrul Portugaliei, António Costa, a declarat că „a condamnat cu vehemență” atacul Rusiei asupra Ucrainei, adăugând:

  • „Gândurile mele sunt la poporul ucrainean în fața acestui atac nejustificat și lamentabil”.

Ambii lideri urmează să participe la un summit de urgență al UE de la Bruxelles, joi seară, o întâlnire convocată înainte ca invazia să înceapă să discute opțiunile de tragere la răspundere a Rusiei .

Ora 10:13 Ministerul Apărării din Rusia transmite prin agenția de presă rusă de stat că ”informațiile arată că unitățile Forțelor Armate ale Ucrainei își părăsesc pozițiile în masă”, anunță RIA Novosti. 

Ora 10:12 Imagini emoționante: Ucrainenii se strâng în orașe și se roagă pentru pace. Vezi imaginile aici. 

Ora 10:11 Bitcoin scade cu 8%, sub 35 de mii de dolari, după ce Rusia a atacat Ucraina. Mai multe detalii, aici. 

Ora 10:09 EXCLUSIV Prefectul de Suceava, pentru G4Media: ”Câteva sute de cetățeni Ucraineni au intrat în primele ore ale zilei în județ / Ei stau la prieteni, rude / Avem pregătite tabere mobile cu asistență medicală, psihologică, translatori și preoți”. Vezi articolul integral aici. 

Ora 10:08 Statul Major al armatei ucrainene declară că nu există deocamdată o debarcare de trupe ruse la Odessa. Mai multe detalii, aici. 

Ora 10:07 Armata Română a activat punctele militare de comandă, citește mai multe pe G4Media. 

Ora 10:06 România cere activarea Articolului 4 din Tratatul NATO, care înseamnă mecanism de consultare între Aliați. Articolul 4 se activează dacă un stat membru NATO consideră că este amenințată integritatea sa teritorială, independența politică sau securitatea. Detalii, aici. 

Ora 10:03 Uniunea Europeană, mesaj ferm pentru Vladimir Putin: ”Rusia va fi izolată cum nu s-a mai întâmplat/ Vom opri toate băncile rusești din UE/ Vom da cel mai dur pachet de sancțiuni implementat vreodată”. Mesajele integrale, aici. 

Ora 10:02 VIDEO Rusia trimite crematorii mobile în urma trupelor / Secretarul britanic al apărării sugerează că incineratoarele montate pe vehicule vor fi folosite pentru a ascunde dovezi ale victimelor pe câmpul de luptă. Detalii aici. 

Ora 09:50 Primele cifre privind victimele în urma invaziei masive: Cel puțin opt persoane au fost ucise și nouă au fost rănite de bombardamentele rusești, a declarat un consilier al ministrului ucrainean al Afacerilor Interne, potrivit Reuters, citată de The Guardian. 

Ora 09:47 Președintele Klaus Iohannis a convocat pentru joi la ora 11.00 o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. Citește detalii pe G4Media. 

Ora 09:32 Ucraina anunță că forțele ruse au intrat deja în țară în patru regiuni diferite, citește detalii pe G4Media.

Ora 09.26 Rezumatul principalelor evenimente

  • Rusia a început ceea ce președintele Vladimir Putin a numit o „operație militară specială” în Donbas, punând capăt săptămânilor de speculații cu privire la intențiile Rusiei în Ucraina.
  • Într-o adresă televizată adresată poporului rus, Putin a spus că operațiunea vizează „demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei.
  • Au fost raportate lovituri cu rachete și explozii în mai multe părți ale Ucrainei, inclusiv Kiev și Harkov.
  • Ministrul de Externe al Ucrainei a acuzat Rusia că a început un război la scară largă și a implorat ONU să „facă tot posibilul” pentru a-l opri.
  • Președintele american Joe Biden a condamnat atacul și a promis că va trage Rusia la răspundere.
  • Liderii din Marea Britanie, Uniunea Europeană, ONU și NATO au condamnat, de asemenea, ferm ofensiva rusă. (Sursa: BBC)

Ora 09:22 Premierul Nicolae Ciucă a convocat joi la Guvern task-force-ul pentru gestionarea situației generate de agresiunea militară rusă din Ucraina, potrivit unui comunicat. Principalele responsabilități ale acestui task-force sunt legate de monitorizarea situației și coordonarea măsurilor la nivelul structurilor guvernamentale pentru asigurarea funcționării tuturor serviciilor publice. Citește detalii pe G4Media.

Ora 09:21 Ucraina spune că Rusia mută echipamente militare în Crimeea anexată, potrivit Reuters.

Ora 09:04 VIDEO Cozi de mașini la intrarea din Ucraina în Republica Moldova, după ce Rusia a lansat atacul. Vezi video aici. 

Ora 09:03 Emmanuel Macron a transmis, joi dimineață, că Franța condamnă ferm agresiunea Rusiei și că este solidară cu Ucraina:

Ora 08:59 Ministrul de Externe al Ucrainei a transmis pe Twitter un mesaj către ucrainenii din toată lumea, pe care i-a asigurat că, în ciuda atacului lui Putin, Ucraina luptă și se va apăra. Detalii aici.

Ora 08:56 Rusia a suspendat navigația în Marea Azov – presa rusă. Citește mai multe detalii pe G4Media. 

Ora 08:52 Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și Charles Michel, președintele Consiliului European, au transmis, joi, o declarație comună împotriva invaziei masive a Rusiei în Ucraina: ”O astfel de utilizare a forței nu are loc în secolul 21/ Coordonăm răspunsul nostru cu cel al NATO și G7”. Citește mai multe detalii pe G4Media. 

Ora 08:42 Ministrul de Interne, Lucian Bode, pentru G4Media: Încă nu avem flux de refugiați la granița României cu Ucraina / Suntem pregătiți pentru a prelua refugiați. Citește detalii pe G4Media. 

Ora 8.29 Un avion militar ucrainean a fost interceptat de avioane militare românești F16. Avionul a aterizat la Bacău.

Ora 8.22 Ministerul rus al Apărării susține că ar fi neutralizat apărarea anti-aeriană a Ucrainei. Informația nu a fost confirmată independent.

Ora 08:11 Ministrul Apărării din Ucraina a anunțat, prin Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, că cinci avioane și un elicopter rusești au fost doborâte de armata ucraineană:

  • ”Forțele combinate oferă o respingere demnă forțelor armate ale Federației Ruse. Unitățile militare în pozițiile lor. Inamicul suferă pierderi.
    Păstrați-vă calmul!”.

Ora 08:07 Ziarul rus independent Novaya Gazeta anunță că discursul video în care Putin a anunțat invadarea Ucrainei a fost înregistrat încă de luni, 21 februarie. Citește mai multe pe G4Media. 

Ora 07:56 Rubla rusă a scăzut joi cu 5,4% până la un minim record, după ce piețele financiare au fost zguduite de decizia lui Vladimir Putin de a invada Ucraina. Bursa din Moscova a anunțat joi dimineață că a suspendat tranzacțiile pe toate piețele. Yenul și dolarul american au crescut, împreună cu aurul și alte mărfuri valoroase, cum ar fi nichelul și grâul. Piețele bursiere au înregistrat pierderi semnificative, transmite The Guardian.

Ora 07:54 Stoltenberg și Blinken discută despre apărarea teritoriului NATO după ce Rusia a început războiul în Ucraina, transmite Bloomberg.

Ora 07:50 Președintele SUA, Joe Biden, a vorbit recent cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat Casa Albă joi dimineață (ora României). Casa Albă transmite, citată de The Guardian. Citește mai multe aici.

Ora 07:45 Rusia bombardează baza militară de lângă orașul Ivano Frankivsk, aflat la 150 km în linie dreaptă de Sighetu Marmației (180 km pe șosea).

Ora 07:39 Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI, a transmis joi dimineață că nivelul de alertă teroristă se ridică în România la propunerea SRI de către CSAT doar în cazul amenințărilor teroriste.

Ora 07:30 Trupe și vehicule militare au intrat în Ucraina din Belarus (CNN).

Ora 07:23 Președintele Joe Biden a transmis, pe Twitter, că vineri se va întâlni cu liderii G7, iar ”Statele Unite, aliații și partenerii noștri vor impune sancțiuni severe Rusiei. Vom continua să oferim sprijin și asistență Ucrainei și poporului ucrainean”.

Ora 07:22 Orașul Harkov din nord-estul Ucrainei este atacat. Vezi aici imagini video: https://twitter.com/ragipsoylu/status/1496715280348762114

Ora 07:21 Uniunea Europeană spune că va „trage Moscova la răspundere” pentru ceea ce șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că este un atac „nejustificat” asupra Ucrainei .

Ora 07:19 La Kiev se aud sirenele de război. Cetățenii sunt avertizați că a început conflictul.

Ora 07:17 Mesajul președintelui Volodimir Zelensky pentru ucraineni:

  • „Dragi cetățeni ucraineni, în această dimineață, președintele Putin a anunțat o operațiune militară specială în Donbas. Rusia a efectuat lovituri asupra infrastructurii noastre militare și a polițiștilor noștri de frontieră. S-au auzit explozii în multe orașe din Ucraina. Introducem legea marțială pe întreg teritoriul țării noastre. Acum un minut am avut o conversație cu președintele Biden. SUA au început deja să unească sprijinul internațional. Astăzi fiecare dintre voi ar trebui să păstreze calmul. Stai acasă dacă poți. Noi lucram. Armata lucrează. Întregul sector de apărare și securitate funcționează. Fara panica. Noi suntem puternici. Suntem pregătiți pentru orice. Vom câștiga în toată lumea pentru că suntem Ucraina.”

Ora 07:13 Harta atacurilor în Ucraina la această oră:

Sursa: Twittter / BNO News

Ora 07:08 Zelensky a introdus legea marțială și a îndemnat oamenii să rămână calmi într-un scurt mesaj video, joi dimineață, transmite CNN.

Ora 07:06 Rușii ar bombarda și portul de lângă Odessa, unul industrial și de mare valoare pentru Ucraina, scriu pe rețelele de socializare locuitorii din apropiere.

Ora 7.00: Explozii în Kiev, cetățenii străini din oraș încep evacuarea – Surse

Ora 06:54 Ucraina anunță că Rusia atacă din trei flancuri: Crimeea – sud, Donbas – est și Nord-Est, transmite Bloomberg.

Ora 06:49 Imagini cu explozii în Harkov au apărut pe rețelele de socializare:

Ora 06:44 Ministrul adjunct de interne al Ucrainei, Anton Gerașcenko, a confirmat, de asemenea, că a început o invazie rusă. „Invazia a început. Tocmai au fost trase rachete către centre militare, aeroporturi, depozite militare, lângă Kiev, Harkov, Dnieper. Focuri de armă la graniță sunt în desfășurare. Din această zi, există o nouă realitate geopolitică în lume”, a scris acesta pagina sa oficială de Facebook.

Ora 06:40 Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a făcut i-a cerut lui Putin să se retragă, spunând: „În numele umanității, aduceți-vă trupele înapoi în Rusia”. Guterres, care a ocupat funcția de secretar general din 2017, a adăugat că acțiunile de astăzi sunt „cel mai trist moment din mandatul meu”, transmite The Guardian.

Ora 06:33 Autoritățile europene de reglementare a aviației spun că există un „risc ridicat” pentru aeronavele civile în apropierea graniței cu Ucraina, temându-se că ar putea fi vizate intenționat la orice altitudine, transmite CNN.

„Operatorilor aerieni li se reamintește că aceasta este acum o zonă de conflict activ”, spune Agenția pentru Siguranța Aviației a Uniunii Europene, cunoscută sub numele de EASA.

Agenția a adăugat că „operatorii ar trebui să fie extrem de precauți” și să evite utilizarea spațiului aerian pe o rază de 100 de mile marine de granița dintre Rusia și Ucraina.

Ora 06:29 Ministrul infrastructurii din Ucraina a anunțat în urmă cu câteva minute explozii în marile orașe: „Putin atacă Ucraina! Exploziile în toate orașele mari ale Ucrainei au început la 5:10”, a scris Volodimir Omelian pe Twitter.

Ora 06:25 Ministrul ucrainean de Externe a anunțat joi dimineață, pe Twitter, că „Putin tocmai a lansat o invazie pe scară largă a Ucrainei”: „Putin tocmai a lansat o invazie pe scară largă a Ucrainei. Orașele pașnice ucrainene sunt sub lovituri. Acesta este un război de agresiune. Ucraina se va apăra și va câștiga. Lumea poate și trebuie să-l oprească pe Putin. Momentul pentru a acționa este acum”, a scris Dimitri Kuleba.

Ora 6.11: Președintele Biden a condamnat agresiunea. El a anunțat că se va întâlni joi cu șefii G7:

The prayers of the entire world are with the people of Ukraine tonight as they suffer an unprovoked and unjustified attack by Russian military forces. President Putin has chosen a premeditated war that will bring a catastrophic loss of life and human suffering. Russia alone is responsible for the death and destruction this attack will bring, and the United States and its Allies and partners will respond in a united and decisive way. The world will hold Russia accountable.

I will be monitoring the situation from the White House this evening and will continue to get regular updates from my national security team. Tomorrow, I will meet with my G7 counterparts in the morning and then speak to the American people to announce the further consequences the United States and our Allies and partners will impose on Russia for this needless act of aggression against Ukraine and global peace and security. We will also coordinate with our NATO Allies to ensure a strong, united response that deters any aggression against the Alliance. Tonight, Jill and I are praying for the brave and proud people of Ukraine.

Ora 6.10: Ministrul de Externe al Ucrainei a transmis un comunicat în care arată că Ucraina este sub atac: ”Putin tocmai a lansat un atac la scară largă”

Ora 6.09: Președintele Iohannis a trnsmis un mesaj în care condamnă ”agresiunea militară” a Rusiei împotriva Ucrainei

Ora 5.35 Ucraina: Focuri de armă în apropierea principalului aeroport din Kiev. Focuri de armă au fost auzite joi în apropierea aeroportului Boryspil din Kiev, precum şi mai multe explozii în alte locuri din capitala ucraineană, la scurt timp după ce Rusia a anunţat o operaţiune militară în Ucraina, a informat agenţia de ştiri Interfax, citând presa locală, transmite Agerpres.

Sursa foto: Kirill KUDRYAVTSEV / AFP

Cele mai recente știri
Știri similare