Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti afirmă că Statele Unite ”vor continua să fie un partener credibil şi responsabil în cadrul” NATO şi că angajamentul faţă de Articolul 5 ”rămâne neschimbat”, dar consideră că ”că este firesc ca şi aliaţii noştri să îşi asume responsabilităţile prevăzute de Articolul 3, care vizează atât apărarea individuală, cât şi cea colectivă”.

Ambasada SUA la Bucureşti a arătat, luni, într-o postare pe Facebook, că ”Statele Unite vor continua să fie un partener credibil şi responsabil în cadrul Alianţei”, referindu-se la NATO.

”Angajamentul nostru faţă de Articolul 5 rămâne neschimbat, însă considerăm că este firesc ca şi aliaţii noştri să îşi asume responsabilităţile prevăzute de Articolul 3, care vizează atât apărarea individuală, cât şi cea colectivă”, a adăugat sursa citată.

Evenimente

19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Statele Unite se aşteaptă ca fiecare aliat să vină cu planuri concrete, cu bugete, calendare şi rezultate concrete pentru a atinge obiectivul de 5% din PIB pentru cheltuieli de apărare şi securitate, iar summitul de la Haga va fi momentul în care aceste angajamente vor fi consolidate, a declarat, miercurea trecută, ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, într-un briefing de presă online susţinut înainte de reuniunea miniştrilor apărării din NATO.

Întrebat despre disponibilitatea SUA de a sări în ajutorul Europei, reprezentantul Washingtonului a declarat că Statele Unite rămân angajate faţă de NATO, dar este nevoie ca şi ceilalţi aliaţi să facă mai mult. „Angajamentul nostru faţă de Articolul 5 rămâne valabil, dar considerăm că este rezonabil ca şi aliaţii noştri să se angajeze faţă de articolul 3, care include apărarea individuală şi apărarea colectivă”, a punctat diplomatul american.

„La mai bine de 10 ani de la angajamentul luat la summitul din Scoţia (2 la sută din PIB pentru apărare – n.r.), abia acum ajungem în punctul în care toţi aliaţii îşi îndeplinesc obligaţia asumată în urmă cu 11 ani”, a menţionat Whitaker. „Dar da, Statele Unite rămân angajate faţă de NATO şi vom continua să fim un partener credibil şi serios în cadrul alianţei”, a adăugat el.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version