Câteva sute de persoane au protestat vineri la Veneţia faţă de ambasadorul SUA în Italia, Tilman Fertitta, la sosirea acestuia în oraş la bordul superiahtului său, relatează Reuters.
De asemenea, activiştii au contestat măsurile de securitate sporite instituite de autorităţile locale, în contextul în care Veneţia se pregăteşte pentru unul dintre cele mai importante festivaluri ale sale.
Fertitta, un om de afaceri miliardar numit de Trump, face un tur al peninsulei italiene la bordul iahtului său de 117 metri, „Boardwalk”, în cadrul turneului „Freedom 250 Coastal Diplomacy Tour”, care marchează cea de-a 250-a aniversare a independenţei Statelor Unite.
Aproximativ 300 de persoane s-au adunat pentru a protesta şi au participat la un marş, fluturând pancarte cu sloganuri precum „Fertitta trebuie să plece”, „America să dispară”, „Veneţia nu trebuie folosită” sau „Nu e loc pentru miliardari”. Aceştia s-au îndreptat spre zona din centrul istoric al Veneţiei unde iahtul ancorase, Riva dei Sette Martiri, dar au fost opriţi de poliţie, cu care au izbucnit câteva incidente minore.
Tafferugli tra manifestanti e polizia durante il corteo contro l’arrivo dell’ambasciatore americano Tilman Fertitta a Venezia, in occasione della Festa del Redentore. I manifestanti hanno tentato l’avvicinamento al mega-yacht dell’ambasciatore, ma sono stati respinti dal cordone… pic.twitter.com/8BR8xpwq7Z
– Local Team (@localteamit) July 17, 2026
Aceştia şi-au exprimat şi sprijinul faţă de poporul palestinian din teritoriile ocupate, acuzând Israelul de comiterea unui genocid în Gaza.
En Venecia, protesta contra la llegada del gran yate del embajador de Estados Unidos en Italia, Tilman Fertitta, con el que pretende navegar por la laguna veneciana coincidiendo con la Fiesta del Redentor, una de las celebraciones más importantes de la ciudad.
Denuncian que… pic.twitter.com/F68xgRUZG6
– RTVE Noticias (@rtvenoticias) July 17, 2026
Însoţit de un remorcher, iahtul alb strălucitor a acostat încet la Riva dei Sette Martiri, o largă promenadă de pe malul apei, situată la aproximativ un kilometru de Piaţa San Marco.
Autorităţile au întărit măsurile de securitate pe fondul îngrijorărilor legate de demonstraţiile planificate, care urmează să aibă loc în acelaşi timp cu Festa del Redentore.
Această sărbătoare străveche comemorează sfârşitul unei epidemii de ciumă şi va atrage sâmbătă mii de locuitori şi vizitatori la lagună pentru a asista la focuri de artificii şi ceremonii religioase.
Locuitorii acestui oraş fragil se plâng de mult timp de impactul turismului de masă şi de utilizarea tot mai frecventă a Veneţiei ca decor pentru evenimente de mare amploare, precum nunta fondatorului Amazon, Jeff Bezos, cu Lauren Sanchez, din iunie 2025.
Organizatorii protestului, printre care şi centrul social Morion, au declarat că îl consideră pe Fertitta un reprezentant al politicilor lui Trump, despre care au afirmat că alimentează conflictele, susţin campania militară a Israelului în Gaza şi agravează instabilitatea economică globală şi creşterea preţurilor.
Alianţa Verde şi de Stânga din Italia (AVS) a acuzat guvernul că a deturnat sute de poliţişti de la îndatoririle de siguranţă publică pentru a acţiona ca „gărzi de corp” pentru Fertitta în timpul turneului său în Italia şi a îndemnat, de asemenea, susţinătorii să protesteze faţă de politicile SUA.

