Gimnasta Ana Maria Bărbosu va intra astăzi în posesia medaliei de bronz de la Jocurile Olimpice, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Casa Olimpică din Bucureşti, la ora 15.30.

Medalia îi va fi înmânată sportivei de Octavian Morariu, membru al Comitetului Internaţional Olimpic pentru România, şi de Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, în cadrul evenimentului care va avea loc pe esplanada Casei Olimpice din Bucureşti, potrivit News.ro..

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a anunţat că a primit luni, la Paris, medalia de bronz cuvenită gimnastei Ana Maria Bărbosu, medalie atribuită României prin decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Aceasta a fost înmânată reprezentantului COSR de către Comitetul de Organizare, cu acordul Comitetului Internaţional Olimpic.

Medalia care a intrat în posesia COSR nu este fizic aceeaşi medalie pe care a primit-o Jordan Chiles la festivitatea de premiere după finala olimpică de la sol.

Federaţia Română de Gimnastică a anunţat luni seară că TAS a respins solicitarea formulată de Federaţia de Gimnastică a Statelor Unite, Jordan Chiles, şi Comitetul Olimpic al Statelor Unite de a redeschide cazul concursului de la sol, de la Jocurile Olimpice.

Oficialii USA Gymnastics au confirmat, luni, că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) nu va reveni asupra deciziei prin care îi cere gimnastei Jordan Chiles să returneze medalia de bronz care i-a fost acordată la exerciţiul de la sol la Jocurile Olimpice de la Paris, dar promit că vor continua eforturile pentru ca sportiva americană să păstreze medalia care ar trebui să-i revină Anei Bărbosu.

TAS a anulat contestaţia pentru exerciţul la sol depusă de antrenoarea lui Chiles, care i-a adus sportivei în concurs medalia de bronz, spunând că a venit cu 4 secunde mai târziu de limita de timp, de un minut, pentru un astfel de demers.

Editor : B.P.

Share.
Exit mobile version