Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu vine cu precizări după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a publicat vineri, 17 ianuarie, motivarea deciziei în urma căreia imobilul din Str. Gheorghe Magheru din Sibiu, care a fost deţinut, printre alţii, şi de Carmen Iohannis intră în proprietatea statului român. Decizia nu este suficientă ca ANAF să treacă la recuperarea prejudiciilor, Statul ar trebui să devină proprietar recunoscut de lege şi în cazul spaţiului comercial din strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, care a avut iniţial aceiaşi proprietari ca şi cel din strada Gheorghe Magheru – ambele fiind naţionalizate în anii 60. Procesul referitor la acest spaţu are termen în 5 febuarie, la Tribunalul Sibiu..”După înscrierea în Cartea funciară a Statului Român în calitate de proprietar, vor fi stabilite sumele reprezentand ”fructele neculese” ce revin statului român si se vor efectua demersurile legale pentru recuperarea acestora. Asigurăm opinia publică de faptul că vor fi întreprinse cu celeritate toate măsurile legale în vederea apărării tuturor intereselor statului roman”, arată ANAF.
”Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public prin intermediul canalelor massmedia, în cursul zilei de 17.01.2025, cu privire la publicarea motivării Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.1943/24.09.2024, pronunţată în dosarul 939/85/2016, pentru corecta informare a opiniei publice facem următoarele precizări:
– anul 2024 a fost decisiv în privinţa obţinerii unei hotărâri judecătoreşti definitive cu privire la vocaţia succesorală indubitabilă a statului român de a culege moştenirea vacantă după proprietarii defuncţi Ghenea Eliseu şi Ghenea (n.Baştea) Maria;
– în urma obţinerii Certificatului de grefă aferent acestei hotărâri şi a legalizării de către Tribunalul Hunedoara a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul 939/85/2016, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu a solicitat notarului public competent deschiderea dosarelor succesorale privind pe defuncţii Ghenea Eliseu, Ghenea (n.Baştea) Maria şi Micu Paraschiva (sora defunctului Ghenea Eliseu);
– în urma acestei solicitări notarul public a procedat la deschiderea dosarelor succesorale”, arată Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu.
Referitor la imobilul situat în Sibiu, str.N.Bălcescu, nr.29, s-a solicitat suplimentarea certificatului de moştenitor al statului român pentru cota de 1/2 înscrisă în Cartea funciară pe numele defuncţilor Ghenea Eliseu şi Maria şi înscrierea statului român în calitate de proprietar.
Pentru cota de 1/2 din imobil, înscrisă în Cartea funciară pe numele Baştea Rodica în baza Certificatului de moştenitor nr.7/06.02.2012, care în prezent nu a fost anulat de nicio instanţă de judecată, depinzând de soluţia definitivă pronunţată în dosarul 939/85/2016, a fost formulată acţiune la Tribunalul Sibiu (dosarul 1766/85/2024) având ca obiect anularea acestui certificat.
Instanţa a acordat primul termen de judecată la data de 5 februarie 2025.
”După înscrierea în Cartea funciară a Statului Român în calitate de proprietar, vor fi stabilite sumele reprezentand ”fructele neculese” ce revin statului român si se vor efectua demersurile legale pentru recuperarea acestora. Asigurăm opinia publică de faptul că vor fi întreprinse cu celeritate toate măsurile legale în vederea apărării tuturor intereselor statului roman”, mai arată instituţia.
„Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Baştea Rodica împotriva deciziei nr. 1973 din 15 iunie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Municipiul Sibiu reprezentat de Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor”, se arăta în minuta deciziei definitive pronunţate în septembre 2024 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la Imobilul de pe strada Gheorghe Magheru 35 din Sibiu.
Litigiul a fost deschis de Rodica Baştea, o prietenă din Miami a soţilor Iohannis. Ea a solicitat anularea unui certificat din 2008 prin care statul român a fost declarat moştenitorul legal al imobilului din Gheorghe Magheru 35. Între 1999 şi 2008, casa a aparţinut lui Ioan Baştea, soţul femeii, decedat între timp, Georgetei Lăzurcă, soacra preşedintelui, şi lui Carmen Iohannis, soţia preşedintelui.
Potrivit istoricului moştenirii reconstituit de riseproject.ro şi Centrul de Investigaţii Media (CIM), ambele imobile au aparţinut soţilor Eliseu şi Maria Ghenea (fostă Baştea). Imobilele au fost naţionalizate în anii ’60 de regimul comunist.
După Revoluţie, în anii ’90, apare un prezumtiv moştenitor, Ioan Baştea, un strănepot al Mariei Ghenea (fostă Baştea). În 1999, acesta obţine o hotărâre judecătorească prin care se revocă naţionalizarea dispusă de statul comunist în anii ’60.
„La 1 iunie 1999, soţii Iohannis merg la notarul Radu Gabriel Bucşă. Klaus Iohannis, pe atunci inspector la Inspectoratul şcolar Sibiu, avea în buzunar o procură de reprezentare a lui Ioan Baştea”, notează jurnaliştii riseproject.ro într-o investigaţie de presă din 2015.
Prin succesiunea perfectată de notar, Ioan Baştea devine proprietarul imobilului din Nicolae Bălcescu 29, iar acelaşi Ioan Baştea, de data asta împreună cu Georgeta Lăzurcă şi fiica acesteia, Carmen Iohannis, soţia actualului preşedinte, devin proprietari ai imobilului din Gheorghe Magheru 35.
În aceeaşi zi, Ioan Baştea vinde, cu doar 3.200 de dolari, jumătate din imobilul din Nicolae Bălcescu către soţii Klaus şi Carmen Iohannis.
„Aşa ajunge familia Iohannis proprietar pe jumătate din spaţiul comercial care, în următorii 17 ani, i-a adus aproape 1,3 milioane de lei, în jur de 260.000 de euro, la cursul actual”, scriau jurnaliştii de la riseproject.ro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.