Momentul și țintele atacurilor Israelului asupra Iranului arată că obiectivul pe termen scurt al prim-ministrului Benjamin Netanyahu este de a deteriora instalațiile nucleare ale Republicii Islamice pentru a-i diminua drastic programul de înarmare. Însă Netanyahu a precizat clar un alt obiectiv: a spus că războiul cu Iranul „poate cu siguranță” să ducă la o schimbare de regim la Teheran.
Aceste comentarii au venit după ce un plan israelian de asasinare a liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, ar fi fost respins de președintele Statelor Unite, Donald Trump.
Nu este un secret faptul că Israelul își dorește de ceva vreme să vadă căderea actualului guvern iranian, la fel ca mulți oficiali guvernamentali din SUA. Dar cum ar arăta lucrurile dacă guvernul s-ar prăbuși? Andrew Thomas, expert în studii privind Orientul Mijlociu, a analizat scenariile într-o analiză publicată în The Conversation.
Cum este exercitată puterea în Iranul de astăzi?
Fondată în 1979 după Revoluția Iraniană, Republica Islamică Iran are elemente democratice, teocratice și autoritare în structura sa de guvernare.
Figura fondatoare a republicii islamice, ayatollahul Ruhollah Khomeini, și-a imaginat un stat condus de clerici și juriști islamici care se asigurau că toate politicile respectau legea islamică.
Întrucât Iranul era o monarhie constituțională înainte de revoluție, elementele teocratice au fost efectiv altoite peste cele republicane existente, cum ar fi parlamentul, executivul și sistemul judiciar.
Iranul are o legislatură unicamerală (o singură cameră a parlamentului), numită Majles, și un președinte (în prezent Masoud Pezeshkian). Există alegeri regulate pentru ambele.
Însă, deși există elemente democratice în cadrul acestui sistem, în practică este vorba de o „buclă închisă” care menține elita clericală la putere și previne contestarea liderului suprem. Există o ierarhie clară, cu liderul suprem în vârf.
Ali Khamenei se află la putere de peste 35 de ani, preluând funcția după moartea lui Khomeini în 1989. Fost președinte al Iranului, a fost ales să devină lider suprem de către Adunarea Experților, un organism format din 88 de juriști islamici.
Deși membrii adunării sunt aleși de către public, candidații trebuie să fie verificați de puternicul Consiliu al Gardienilor (cunoscut și sub numele de Consiliul Constituțional), format din 12 membri. Jumătate din acest organism este selectat de liderul suprem, în timp ce cealaltă jumătate este aprobată de Majles.
Consiliul are, de asemenea, puterea de a verifica toți candidații la președinție și la parlament.
La alegerile de anul trecut, Consiliul Gardienilor a descalificat mulți candidați de la funcția de președinte, precum și Majlesul și Adunarea Experților, inclusiv pe fostul președinte moderat Hassan Rouhani.
Prin urmare, liderul suprem se confruntă din ce în ce mai mult cu o criză de legitimitate în rândul publicului. Alegerile au în mod constant o prezență scăzută la vot. Chiar și cu un candidat prezidențial reformator în cursa de anul trecut – câștigătorul final, Masoud Pezeshkian – prezența la vot a fost sub 40% în primul tur.
Freedom House acordă Iranului un scor global de libertate de doar 11 din 100.
Liderul suprem numește, de asemenea, direct liderii din structurile cheie de guvernare, cum ar fi sistemul judiciar, forțele armate și Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC).
Atotputernicul Corp al Gărzilor Revoluționare
Așadar, Iranul este departe de a fi o democrație. Însă ideea că o schimbare de regim ar duce la o democrație completă, aliniată cu Israelul și SUA, este foarte puțin probabilă.
Politica iraniană este extrem de divizată. Facțiunile ideologice, cum ar fi reformiștii, moderații și conservatorii, sunt adesea în dezacord vehement în domenii politice cheie. De asemenea, ele concurează pentru influență pe lângă liderul suprem și restul elitei clericale. Niciuna dintre aceste facțiuni nu este deosebit de prietenoasă cu SUA, cu atât mai puțin cu Israelul.
Există, de asemenea, facțiuni instituționale. Cel mai puternic grup din țară este elita clericală, condusă de liderul suprem. Următoarea facțiune ca putere ar fi IRGC.
Formată inițial ca un fel de gardă personală pentru liderul suprem, forța de luptă a IRGC rivalizează acum cu cea a armatei regulate.
Garda Islamică/ Garda Revoluționară (IRGC) este extrem de intransigentă din punct de vedere politic. Uneori, influența IRGC pe plan intern a depășit-o pe cea a președinților, exercitând o presiune semnificativă asupra politicilor acestora. Garda Islamică susține doar vocal președinții în conformitate cu doctrina revoluționară islamică.
Pe lângă controlul asupra echipamentelor militare și influența sa politică, garda este, de asemenea, strâns legată de economia iraniană.
IRGC este puternic îmbogățit de status quo, unii descriind corpul ca o instituție „cleptocratică”. Oficialii IRGC primesc adesea contracte de stat și se presupune că sunt implicați în gestionarea „economiei negre” folosite pentru a eluda sancțiunile.
Având în vedere toate acestea, IRGC ar fi cea mai probabilă instituție politică care ar prelua controlul asupra Iranului dacă elita clericală ar fi înlăturată de la putere.
Pe timp de pace, consensul general este că IRGC nu ar avea resursele necesare pentru a orchestra o lovitură de stat dacă liderul suprem ar muri. Dar pe timp de război împotriva unui inamic clar, lucrurile ar putea sta diferit.
Ce s-ar putea întâmpla dacă Israelul l-ar asasina pe liderul suprem?
Un scenariu ar fi un stat de lege marțială condus de IRGC, format cel puțin pe termen scurt în scopul protejării revoluției.
În cazul puțin probabil în care întreaga conducere clericală este decimată, IRGC ar putea încerca să reformeze Adunarea Experților și să aleagă ea însăși un nou lider suprem, poate chiar susținând candidatura fiului lui Khamenei.
Acest rezultat nu ar duce la un stat mai prietenos cu Israelul sau cu SUA. De fapt, ar putea împuternici o facțiune care a pledat mult timp pentru un răspuns mai dur la ambele.
Un alt scenariu este o revoltă populară. Netanyahu pare cu siguranță să creadă că acest lucru este posibil, spunând într-un interviu din ultimele zile: „Decizia de a acționa, de a se revolta de data aceasta, este decizia poporului iranian”.
Într-adevăr, mulți iranieni sunt de mult timp dezamăgiți de guvernul lor – chiar și cu elemente mai moderate și reformiste în cadrul acestuia. Proteste în masă au izbucnit de mai multe ori în ultimele decenii – cel mai recent în 2022 – în ciuda represaliilor dure din partea forțelor de ordine.
Am văzut suficiente revoluții ca să știm că acest lucru este posibil – la urma urmei, Iranul modern s-a format dintr-una. Dar, încă o dată, faptul că o nouă conducere politică este mai prietenoasă cu Israelul și Occidentul nu este o concluzie inevitabilă.
Este posibil ca iranienii să nutrească dispreț în inimile lor atât față de liderii lor, cât și față de puterile străine care le-ar da viața peste cap.
Editor : Ș.R.