Negocierile privind desemnarea candidaților pentru alegerile din Capitală au început, iar scenariul unui candidat comun al dreptei revine în discuție. Surse politice spun că ideea ar fi fost discutată în ultimele luni inclusiv între președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan. Varianta complică însă calculele interne ale partidelor, întrucât atât USR, cât și PNL ar vrea propriile nume în cursă. Și calendarul alegerilor e disputat: USR le vrea cât mai devreme, în timp ce PSD caută timp pentru a-și găsi un candidat.
Partidele de dreapta încearcă să se unească din nou pentru Capitală, însă au mai mulți doritori. Surse politice au declarat pentru Digi24.ro că în ultimele luni scenariul a fost discutat între președintele Nicușor Dan, premierul Ilie Bolojan și președintele USR, Dominic Fritz.
Mișcarea lui Drulă complică negocierile
Mișcarea recentă a fostului lider USR, Cătălin Drulă, care s-a fotografiat la Cotroceni alături de președinte, complică însă negocierile privind un candidat comun.
Acesta a anunțat pe Facebook, miercuri, că s-a întâlnit cu șeful statului pentru discuții „despre continuarea proiectelor pentru București”, iar ulterior, într-o conferință de presă, Nicușor Dan a declarat că fostul lider USR ar avea profil de primar general al Capitalei, declarație care a fost imediat interpretată drept un semnal de susținere.
PNL ar vrea să dea candidatul
Numai că și Partidul Național Liberal are lideri care și-ar dori să candideze, iar cel mai vocal a fost primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu. După răspunsul lui Nicușor Dan din conferința organizată la Palatul Cotroceni, referitor la Cătălin Drulă, edilul sectorului 6 a reacționat.
„Subtil. Succes!”, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.
Potrivit surselor Digi24, în USR a fost analizat un sondaj în urmă cu câteva săptămâni în care Drulă și Ciucu se aflau la mică distanță unul de celălalt în preferințele de vot. Totuși, Ciprian Ciucu nu beneficiază de susținerea întregului partid. Sebastian Burduja, președintele PNL București, nu l-ar vedea neapărat variantă de candidat, deși ar fi de acord cu un candidat al Dreptei, spun surse politice.
„Efervescenţă mare (deja) pentru Primăria Capitalei.(…) Mulţi, prea mulţi doritori de funcţii. Puţini, prea puţini lideri cu viziune şi soluţii pentru Bucureşti. (…) Corect ar fi să existe discuţii interne în fiecare partid, apoi în coaliţia de guvernare”, a scris Sebastian Burduja pe Facebook, după întâlnirea dintre Cătălin Drulă și Nicușor Dan.
PSD mai așteaptă
Social-democrații au de ales între cei trei primari de sectoare – Robert Negoiță, Daniel Băluță și Rareș Hopincă. Asta pentru că, spun voci din partid, revenirea Gabrielei Firea nu s-ar mai justifica după ce a pierdut alegerile, în ciuda faptului că este președinta PSD București.
Anul trecut, a existat o bătălie internă la șefia filialei București între Gabriela Firea și primarul sectorului 4, Daniel Băluță. Deși Marcel Ciolacu, președintele PSD la acea vreme, a încercat să îl impună pe edilul de sector la șefia filialei, Gabriela Firea și-a păstrat poziția.
Totuși, spun surse din PSD, Daniel Băluță ar fi favorit în acest moment, însă urmează să se facă sondaje abia după congresul în care Partidul Social Democrat își va alege o nouă conducere.
Când ar putea avea loc alegerile
Un alt punct sensibil în discuții îl reprezintă calendarul electoral. USR și o parte dintre liberali insistă pentru organizarea alegerilor cât mai curând posibil – inițial s-a discutat chiar luna septembrie, iar în prezent se vehiculează varianta unui scrutin la finalul lunii noiembrie. Argumentul este că un calendar rapid ar putea avantaja dreapta, în special în contextul în care „platforma Nicușor Dan” încă stă bine în percepția publică. Totodată, organizarea alegerilor în 2025 i-ar asigura noului primar un mandat mai lung.
PSD ar prefera amânarea calendarului, tocmai pentru a avea timp să își finalizeze analizele interne și să stabilească ce candidat are cele mai mari șanse să câștige Capitala.
Cine mai intră în cursă
Pe lângă reprezentanții partidelor din Coaliția de guvernare, sunt mai multe persoane care și-au anunțat deja intenția de a candida.
Liderul partidului DREPT, Vlad Gheorghe, fost europarlamentar USR, a transmis deja public că ar fi interesat de o candidatură independentă la Primăria Capitalei. Totuși, surse politice au declarat că acesta nu ar mai fi în grațiile președintelui Nicușor Dan, chiar dacă au fost cot la cot în campania electorală.
Și fosta membră USR Ana Ciceală, consilier general al Municipiului București până în 2024, a anunțat că intră în cursă din partea partidului SENS.
Alte candidaturi – Dan Trifu, ca independent, și Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii Naționale de Mediu, din partea REPER.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) nu a anunțat până acum pe cine va susține în cursă.
O dată cu alegerile pentru Primăria Capitalei, se vor organiza alegeri și în primăriile rămase fără primar de anul trecut și până acum, dar și la Consiliul Județean Buzău.