Peter Roessner, şeful producătorului de hidrogen H2Apex din Luxemburg, simte ambele feţe ale războiului comercial declanşat de Donald Trump. Deşi din cauza riscurilor privind taxele vamale, firma nu se mai poate baza pe furnizorii din SUA pentru proiectul său de peste 200 milioane de euro din Lubmin, Germania, interesul investitorilor în proiectele europene este în creştere, se arată într-o analiză realizată de Reuters, scrie Agerpres.

„Investitorii din sectorul hidrogenului se concentrează acum mai mult pe piaţa europeană, pe fondul incertitudinii absolute şi a nesiguranţei în planificare din SUA”, a declarat el pentru Reuters, adăugând că se referă atât la firmele locale cât şi la cele americane.

„Condiţiile din Europa nu sunt ideale dar ele sunt stabile”, a explicat şeful H2Apex.

Comentariile lui Roessner sunt un indiciu al tendinţei din ultimele luni: investitorii şi companiile se îndreaptă din ce în ce mai mult spre Europa, atraşi de majorarea cheltuielilor alocate pentru infrastructură şi apărare, care oferă stabilitate, într-un moment în care politicile comerciale imprevizibile ale administraţiei Trump au făcut din SUA o piaţă mai puţin sigură, conform unor interviuri acordate de directori şi administratori de fonduri.

„SUA aveau un mediu stabil, prietenos cu piaţa de capital. Acum există intervenţii politice şi de asemenea încercări de extindere a puterii”, a apreciat Christoph Witzke, de la Deka, unul din cele mai mari fonduri de investiţii din Germania. „Aceste evoluţii creează incertitudini că anumite tipuri de intervenţii … ar putea avea loc oricând”. ca rezultat, Europa a devenit centrul atenţiei la cele mai recente conferinţe ale investitorilor”, a adăugat Witzke.

Datele LSEG arată că până acum în acest an peste 100 miliarde de dolari au intrat în fonduri de investiţii în acţiuni din Europa, triplu faţă de perioada similară din 2024, în timp ce ieşirile de capital din SUA au ajuns la aproape 87 miliarde de dolari.

„Toate aceste evoluţii sunt un indiciu că forţele pieţei, investitorii, cei care gestionează banii, văd de fapt valoare şi au încredere în Europa”, a afirmat preşedintele BCE, Christine Lagarde.

Siemens Energy, care realizează în SUA peste o cincime din vânzările sale, a observat o schimbare, a afirmat directorul financiar Maria Ferraro.

În plus, majorarea investiţiilor este crucială pentru eforturile de redresare a economiei UE şi reduce decalajul de competitivitate faţă de alte regiuni, în special China şi statele Unite.

În Germania, cea mai mare economie europeană, investiţiile străine directe în primele patru luni din 2025 au crescut mai mult decât dublu, la 46 miliarde de euro, conform celor mai recente date ale Bundesbank, ajungând la cel mai ridicat nivel începând din 2022. De asemenea, firmele germane au retras bani din SUA în trei din primele patru luni din 2025.

Unii investitori susţin că Europa este acum sub presiune pentru a acţiona mai rapid, pentru a îmbunătăţi reglementările şi a onora angajamentele privind cheltuielile.

„Încrederea se poate schimba rapid, aceste evoluţii ar trebui să fie atât un avertisment, cât şi un stimulent pentru a profita de acest şi a implementa agenda planificată”, a afirmat Stefan Wintels, şeful băncii germane stat KfW.

Şi Hajo Kroesche, partener la firma de private equity Altor, apreciază că „fereastra de oportunitate nu va fi întotdeauna deschisă pentru ca Europa să atragă capital”.

Editor : S.S.

Share.
Exit mobile version