Poliţiştii fac cercetări după ce, după un perete din capela unui cimitir din Slatina, au fost observaţi mai mulţi saci în care s-ar afla oseminte, dar şi un sicriu. În acest caz a fost deschis dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte. Descoperirea vine la aproximativ o lună de când primarul oraşului, Mario de Mezzo, a acuzat că morţi din perioada COVID au fost găsiţi în groapa comună din cimitirul din localitate, reclamând abuzuri ale firmei care administrează cimitirul.

”La data de 12 octombrie, în jurul orei 12:30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în spatele unui zid din interiorul unei capele situate într-un cimitir din municipiul Slatina, ar fi fost observaţi mai mulţi saci în care s-ar afla oseminte, precum şi un sicriu”, au afirmat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. 

 

În urma sesizării, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte. 

 

Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale.

 

Luna trecută, primarul din Slatina, Mario de Mezzo, a acuzat că morţi din perioada COVID au fost găsiţi în groapa comună din cimitirul din localitate. El a susţinut că fosta administraţie, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Olt, unul dintre liderii PSD la nivel naţional, au „încurajat” abuzurile firmei care administrează cimitirul. De asemenea, edilul a acuzat organele judiciare că „se mişcă cu viteza melcului” şi l-a somat pe şeful Poliţiei Olt să nu „muşamalizeze” cazul.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina au anunţat, ulterior, că pe rolul Parchetului a fost înregistrat un dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte.

„În fapt, la data de 16.09.2026, organele de poliţie au fost sesizate prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, în Cimitirul Ortodox Strehareţ din municipiul Slatina, o echipă de muncitori a descoperit în sol mai multe oseminte care par a fi de origine umană. Organele de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Slatina s-au deplasat la faţa locului şi, în continuarea verificărilor, au identificat în sol rămăşiţe umane provenind de la aproximativ 23 de persoane, depozitate în saci de rafie de culoare albă şi neagră. În cadrul urmăririi penale, a fost efectuată cercetarea la faţa locului, fiind continuate demersurile pentru stabilirea situaţiei de fapt şi administrarea mijloacelor de probă”, au anunţat atunci procurorii.

Totodată, anchetatorii fac cercetări pentru lămurirea tuturor împrejurărilor din această cauză, inclusiv privind provenienţa osemintelor şi respectarea procedurilor legale referitoare la eventuale exhumări anterioare.

Procurorii au precizat că au audiat patru persoane, urmând să fie identificate şi audiate şi altele.

De asemenea, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina au făcut clarificări în legătură cu mai multe informaţii apărute în spaţiul public.

„Raportat la informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora ar fi fost descoperite cadavre nedescompuse, că acestea ar proveni din perioada COVID-19 sau că sacii în care se aflau osemintele ar fi avut menţionată data înhumării, precizăm că toate aceste aspecte nu corespund realităţii”, au afirmat procurorii.

 

Share.
Exit mobile version