Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţă că judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au dispus confiscarea sumei de aproximativ 2,6 milioane de lei de la fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, după ce ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate de fostul edil. Totodată, Curtea de Apel Iaşi a dispus confiscarea a aproape 2,2 milioane de lei de la Danile Druguş, fost director administrativ al UMF Iaşi. Deciziile nu sunt definitive şi pot fi atacate cu recurs.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a transmis, luni, într-un comunicat de presă, că, în urma constatării de către inspectorii de integritate a existenţei unor diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei publice de către Cătălin Cherecheş, fostul primar din Baia Mare, şi Daniela Druguş, fost director administrativ al UMF Iaşi, instanţele de judecată au dispus confiscarea sumelor nejustificate, în cuantum total de 4.871.871,168 lei.
Astfel, în cazul lui Cătălin Cherecheş s-a stabilit o diferenţă nejustificată în cuantum total de 2.685.708,318 lei.
În anul 2019, Agenţia a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 2.741.026,318 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Cherecheş, în perioada când era primar al municipiului Baia Mare.
Agenţia a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de Cherecheş. În 2019, în urma activităţii de evaluare, Comisia de cercetare a averilor din cadrul CA Cluj a dispus sesizarea CA Cluj în vederea confiscării sumei de 2.685.708,318 lei.
În 2021, CA Cluj a admis sesizarea Comisiei, a constatat că dobândirea sumei de 2.685.708,318 lei nu are un caracter justificat şi a dispus confiscarea acestei sume din averea lui Cherecheş.
În 2023, ICCJ a admis recursul lui Cătălin Cherecheş împotriva sentinţei CA Cluj, a casat sentinţa instanţei de fond şi a trimis cauza spre o nouă judecată.
”La data de 29 septembrie 2025, în rejudecare, după administrarea probei cu expertiză contabilă şi întocmirea unui supliment la raportul de expertiză întocmit în cauză, Curtea de Apel Cluj admite sesizarea Comisiei de Cercetare a Averilor din cadrul CA Cluj şi dispune confiscarea sumei de 2.685.708,318 lei”, a anunţat ANI.
În ceea ce o priveşte pe Daniela Druguş, fost director general administrativ în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Gr. T. Popa” Iaşi, s-a constatat o diferenţă nejustificată în cuantum total de 2.186.162,85 lei.
Astfel, în 2016, ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 523.462 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de Daniela Druguş, în perioada exercitării funcţiei de director general administrativ în cadrul UMF Iaşi.
Ca urmare, Comisia de cercetare a averilor de pe lângă CA Iaşi a constatat ca fiind nejustificată dobândirea sumei de 179.531 lei şi a trimis cauza spre soluţionare CA Iaşi, în vederea dispunerii confiscării. În 1 august 2024, Curtea de Apel Iaşi a admis sesizarea Comisiei de Cercetare a Averilor din cadrul CA Iaşi, a constatat că dobândirea sumei de 2.186.162,85 lei nu are un caracter justificat şi a dispus confiscarea acestei sume din averea lui Druguş, sentinţa fiind comunicată ANI în 24 septembrie 2025.
Sentinţele nu sunt definitive şi pot fi atacate cu recurs.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.