Apple pregăteşte o boxă HomePod cu o cameră FaceTime integrată şi tvOS

Apple a intrat timid în zona boxelor inteligente, mulţumindu-se până acum doar cu HomePod şi HomePod Mini, acesta din urmă cunoscând o scădere de preţ impresionantă în ultima vreme. Ei bine se pare că acum e gata să treacă şi la boxe rivale cu Facebook Portal şi cu cele mai noi modele Nest de la Google.

Bloomberg scrie că Apple lucrează la un nou dispozitiv din acest segment, cel al boxelor inteligente, care va aduce două noutăţi importante. Pe de o parte va rula tvOS, sistemul de operare de pe Apple TV şi apoi va avea o cameră integrată. Va fi o cameră FaceTime evident, permiţând realizarea de apeluri video cu cei dragi sau cu colegii de muncă. Apple a făcut de altfel upgrade-uri lui FaceTime în ultima vreme, cu funcţii care ţin subiectul centrat mereu şi cu acel concept de partajare de conţinuturi şi vizionare împreună cu cei apropiaţi de filme, ascultare de muzică şi alte sarcini de gen.

Posibil ca boxa să aibă şi ecran pentru a vedea interlocutorul. Noul dispozitiv va fi în mod clar un hub central al sufrageriei şi e posibil să preia şi rolul unui Apple TV, adică rol de streaming box, care oferă şi gaming. Apple mai lucrează şi la un nou HomePod Mini, dar nu şi la un HomePod 2, la care a renunţat complet. Încă nu e clar dacă HomePod-ul cu camera, ecran şi tvOS va fi gata de lansare în acest an sau în 2023.

Ce e clar totuşi e că Apple a văzut potenţialul boxelor cu ecran, dar asta cam târziu, la 2-3 generaţii după rivali. Amazon s-a trezit la timp totuşi şi are acum în seria Echo destule modele cu display şi cameră, la preţuri foarte bune chiar.

Cele mai recente știri
Știri similare