Guvernul saudit a atribuit, vineri, atacul asupra conductei de petrol Est-Vest, care a dus la închiderea acesteia, unor drone lansate din Irak, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, citat de AFP.
Ministerul a condamnat într-un comunicat „atacul asupra conductei Est-Vest din regiunile Riad şi Medina (vest, n.r.) de către mai multe drone provenite din Irak, care a provocat răniţi şi pagube aflate în curs de remediere”.
„La cererea prim-ministrului irakian (…), Regatul (Arabiei Saudite) a decis să nu reacţioneze în acest moment şi să sprijine eforturile guvernului irakian (…) de a împiedica atacurile lansate din Irak împotriva Regatului şi a ţărilor vecine”, a adăugat acesta. „Îşi rezervă dreptul de a lua toate măsurile necesare pentru a-şi proteja suveranitatea, securitatea, instalaţiile” şi locuitorii, a avertizat totuşi ministerul.
„Guvernul irakian condamnă atacurile care au vizat Regatul Arabiei Saudite, ţară soră, şi îşi reafirmă respingerea oricărei agresiuni care ar pune în pericol securitatea şi stabilitatea Regatului sau care ar afecta relaţiile fraterne solide dintre cele două ţări”, au declarat serviciile prim-ministrului irakian, Ali al-Zaïdi, într-un comunicat.
Acesta „a ordonat deschiderea imediată a unei anchete privind circumstanţele acestor agresiuni (…), precum şi luarea de măsuri legale împotriva oricărei persoane a cărei implicare ar fi dovedită”, a adăugat acesta.
„Conducta a fost închisă din precauţie”, a precizat anterior un responsabil al Ministerului Energiei din Arabia Saudită, menţionând că atacurile care au avut loc joi dimineaţă au provocat mai mulţi răniţi.
De la începutul războiului din Orientul Mijlociu, Riadul a intensificat utilizarea acestui oleoduct, care leagă Abqaiq, lângă Golful Persic, de portul Yanbu de la Marea Roşie, pentru a ocoli blocarea strâmtorii Ormuz de către Iran.
