Bărbatul de 51 de ani, angajat al centrului pentru vârstnici şi copii din localitatea Frumuşeni, judeţul Arad, care a lovit cu un lemn un adolescent de 16 ani, a fost plasat sub control dudiciar.

”Prin ordonanţa procurorului din data de 25.07.2025 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul T. G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă (…) În data de 25.07.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul T. G., pentru o durată de 30 zile, începând cu data de 25.07.2025 până în data de 22.09.2025 inclusiv”, au transmis, vineri, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Procurorii precizează că, la data de 16.07.2025, în jurul orelor 10:00-11:00, în timp ce se afla în incinta Asociaţiei ”C. de B. şi C.de C. MMC”, situată în com. Frumuşeni, jud. Arad, în calitate de părinte social şi fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a lovit cu o bucată de lemn în zona spatelui un adolescent de 16 ani.

Victima a avut nevoie de două-trei zile de îngrijiri medicale.

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version