Armata canadiană a modelizat un scenariu al unei invazii militare a Canadei de către Statele Unite şi posibile răspunsuri ale Ottawei, dezvăluie cotidianul Globe and Mail, după Donald Trump a făcut o nouă zluzie la o posibilă cucerire a Canadei vecine, relatează AFP.
Este pentru prima oară – după mai bine de un secol – când armata canadiană ia în calcul în mod teoretic un atac american pe teritoriul canadian, dezvăluie ziarul canadian, care citează doi oficiali guvernamentali de rang înalt.
Ei subliniază că nu este vorba despre un plan operaţional, ci despre un model – folosit în scopul unei reflecţii strategice.
Ei estimează că este foate improbabil ca o asemenea operaţiune să fie luată în calcul de către Guvernul american.
Însă, de la întoarcerea sa la Casa Albă, preşedintele american a reptat cu regularitate că vrea Canada, care să devină al 51-lea stat american.
În noaptea de luni spre marţi, Donald Trump a postat pe reţesaua sa, Truth Social – în contextul în care ambiţiile sale cu privire la Groenlanda îi îngrijorează pe aliaţii Washingtonului – o serie de imagini generate de inteligenţa artificală (AI), în care apare, în Biroul Oval, împreună cu liderii europeni, în faţa unei hărţi pe care steagul american acoperă Statele Unite, Canada, Groenlanda şi Venezuela.
Potrivit scenarilor avute în vedere de armata canadiană – în cazul unei ofensive din sud -, forţele americane ar fi în măsură să neutralizeze principalele poziţii staregice canadiene – în mai puţin de o săptămână, chiar în două zile.
În această ipoteză, riposta canadiană ar putea lua forma unei campanii de tip insurecţional, care include ambuscade şi ”tactici de gherilă”, comparabile cu Războiul din Afganistan.
Ministerul canadian al Apărării, contactat de AFP, nu a reacţionat imediat.
Canada este un membru fondator al NATO şi un partener al Statelor Unite în apărarea aeriană a continentului nord-american în cadrul unui Comandament Militar Comun – NORAD.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

