Asociația Pământul Strămoșesc, înființată de Călin Georgescu și un fost ofițer al serviciului de informații al Armatei, a anunțat că se va dizolva. Anunțul organizației care l-a promovat intens pe Georgescu a venit la scurt timp după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024 s-a retras din politică.

Anunțul privind dizolvarea Asociației Pământul Strămoșesc a fost făcut vineri seară, pe 6 iunie, pe pagina oficială de Facebook.

„Astăzi, când așezăm cu pace hotărârea de dizolvare, nu stingem o flacără – ci o încredințăm mai departe, vouă. Asociația se închide ca formă administrativă și juridică, dar duhul ei rămâne viu în cei care au înțeles și au simțit (…) Această lucrare nu se sfârșește, ci se preface – precum grâul care moare în pământ ca să rodească. Poate va încolți sub alte nume, poate în alte locuri, dar cu același rost: să nu ne pierdem sufletul de neam”, se arată în „mesajul de rămas-bun” al Asociației.

În luna februarie, sediul Asociației a fost percheziționat de procurori. Reamintim că Georgescu este sub control judiciar, fiind anchetat pentru șase infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale. 

Călin Georgescu a anunțat că se retrage din politică pe 26 mai. Detalii, aici. 

Ce este Asociația „Pământul Strămoșesc”

Asociația Pământul Strămoșesc, numită după o revistă legionară care a circulat în perioada interbelică, a fost înființată în anul 2021 de Călin Georgescu, alături de un fost candidat la parlamentare din partea AUR și un fost ofițer al serviciului secret al armatei, după cum reiese dintr-un document oficial primit de Digi24.ro de la Ministerul Justiției. 

În obiectivele Asociației se regăsesc mai multe concepte, printre care enumerăm „diseminarea cunoștințelor legate de teoria și practica distributistă” sau „diseminarea cunoștințelor legate de modele social-economice alternative (peer to peer, open source, blockchain)”.

Asociația Pământul Strămoșesc, de fațadă, susținea că promovează „micul producător” și „identitatea neamului”, dar l-a adus în față constant, în ultimii ani, pe Călin Georgescu. Pământul Strămoșesc i-a promovat inclusiv programul „Apă. Hrană. Energie”. 

„Să vină lângă noi cel care crede nelimitat în Isus Hristos și Țară”, este un afiș în care Călin Georgescu este prezentat drept „președinte”, publicat pe Facebook pe 20 iulie 2024.

Unul dintre fondatori a lucrat în serviciul secret al Armatei

Unul dintre fondatorii Asociației, alături de Călin Georgescu, este Bogdan Vacusta. El a apărut alături de Călin Georgescu în pozele publicate de Digi24.ro în noiembrie anul trecut. 

Ministerul Apărării a subliniat încă din 2024, la solicitarea Digi24.ro, că Vacusta a lucrat la Direcția Generală de Informații a Apărării între 2002 și 2015. Detalii, aici

În documentele primite de Digi24.ro, Vacusta încă apărea în noiembrie 2024 în conducerea asociației drept „director de dezvoltare”. 

În prezent, numele lui apare pe mai multe articole legate de criptomonede, preluate inclusiv de o revistă de geopolitică susținută de Academia Română. Criptomonedele se bazează pe tehnologia tip blockchain. 

Informațiile primite de Digi24.ro mai indică faptul că ar fi participat în mai mulți ani la conferințe în Federația Rusă. 

Informațiile despre implicarea lui în Asociația Pământul Strămoșesc au fost publicate încă din anul 2022 de jurnaliștii Vlad Stoicescu și Ovidiu Vanghele (în podcastul Judecata de Acum).

Hurduzeu și „distributismul”

Un alt fondator al Asociației, Ovidiu Hurduzeu, îl lăuda în 2019 pe Călin Georgescu pentru că este un apărător al „conceptelor distributiste – de exemplu răspândirea proprietății productive” și că nu s-ar folosi de ele în scopuri „oportunist-politicianiste”. Hurduzeu este un promotor al doctrinei economice distributiste. 

Același Ovidiu Hurduzeu amintea că „legionarii lui Corneliu Zelea Codreanu au avut și ei o doctrină economică de tip distributist”. Despre legăturile lui Georgescu cu legionarii, Digi24.ro a scris, pe larg, aici și aici. 

Doctrina economică se bazează pe principiul răspândirii proprietății productive, descentralizarea și păstrarea activităților la nivelul cel mai de jos la care pot funcționa și solidaritatea. 

Hurduzeu a fost candidat AUR la Senat în Ilfov în anul 2020, dar nu a reușit să obțină un loc în Parlament, deși a fost prezentat drept unul dintre ideologii partidului. Și-a motivat candidatura menționând că „luptă împotriva forțelor întunericului”. 

Potrivit informațiilor din presă, este considerat un „preferat” al Sputnik, principalul organ de propagandă al Federației Ruse în România. 

Totodată, Hurduzeu, s-a arătat îngrijorat de soarta lui Putin, în timpul protestelor declanșate după arestarea opozantului rus Alexei Navalnîi (care a murit în timp ce era deținut). 

Hurduzeu a fost și lider al unui partid de extremă dreapta și a mai spus în spațiul public că tinerii care studiază în Europa cu burse Erasmus ar trebui „reeducați”.

Legăturile cu legionarii

Reamintim că numele asociației provine de la o revistă răspândită în grupurile legionare din perioada interbelică. 

În plus, un comunicat de pe site-ul asociației arată că, în 2021, Pământul Strămoșesc „și-a unit puterile” cu „Frăția Ortodoxă” pentru a ajuta „producătorii locali” în nevoie lor. 

Într-un interviu acordat de cercetătoarea Adina Marincea pentru Digi24.ro în noiembrie anul trecut, aceasta a menționat că „Frăția Ortodoxă” este „o organizația bine-cunoscută neolegionară”.

„Georgescu organiza împreună cu Frăția Ortodoxă, deja o organizație bine-cunoscută neolegionară, tabere de muncă. Taberele de muncă sunt ceva ce frățiile ortodoxe fac de foarte mulți ani. În 2021, Dan Grăjdeanu a chemat voluntari și membri ai frățiilor ortodoxe din toată țara să vină într-o tabără de muncă la Petru Vodă, la Mânăstirea Paltin, mânăstire cunoscută drept cuib neo-legionar (…) E interesant că în această tabără de muncă, Grăjdeanu spune foarte clar că adunarea s-a făcut la apelul lui Călin Georgescu”, a explicat Adina Marincea, pentru Digi24.ro. 

Două persoane cu simpatii legionare, Elena Puiu și Eugen Sechila, despre care Digi24.ro a scris pe larg aici și aici, au participat și au făcut o poză cu Călin Georgescu la evenimentul de lansare a asociației Pământul Strămoșesc.

Editor : M.G.

Share.
Exit mobile version