Sirenele sună în zona Golfului şi în Israel, după ce mai multe ţări au raportat tiruri de rachete miercuri dimineaţă, la scurt timp după ce preşedintele Donald Trump a anunţat că SUA au convenit asupra unui armistiţiu de două săptămâni cu Iranul, informează CNN.
Atât Kuweitul, cât şi Emiratele Arabe Unite au transmis, în mesaje publicate pe platforma X de către armatele lor, că lucrează la interceptarea unor ameninţări reprezentate de drone şi rachete.
Ministerul de Interne din Bahrain a anunţat că sirenele sunt în funcţiune şi a îndemnat populaţia să caute adăpost, în timp ce Apărarea Civilă din Arabia Saudită a emis o avertizare timpurie privind un posibil pericol în guvernoratul central Al-Kharj.
Armata israeliană a declarat că a identificat mai multe valuri de rachete lansate din Iran şi că acţionează pentru a intercepta ameninţările. Echipele de urgenţă intervin în mai multe locuri de impact din centrul Israelului, potrivit serviciului de urgenţă Magen David Adom (MDA).
Trump a anunţat armistiţiul, fără a preciza momentul exact al intrării în vigoare.
Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a emis un ordin ca toate ramurile armatei să înceteze focul, a relatat televiziunea de stat IRIB. În timpul conflictului, Iranul s-a lăudat cu o strategie de apărare descentralizată, ceea ce înseamnă că diferiţi comandanţi militari regionali operează cu un anumit grad de autonomie, pe baza unor liste de ţinte prestabilite. Acest model ar putea face ca transmiterea ordinului până la unităţile individuale să dureze.

