Armata americană anunţă, sâmbătă, că a desfăşurat „atacuri la scară largă” împotriva mai multor ţinte ISIS în Siria, relatează Sky News.
Comandamentul Central al SUA şi forţele partenere au efectuat atacurile în jurul orei 12:30 pm, ora estică a SUA (19:30 a României), ca parte a operaţiunii Hawkeye Strike.
Operaţiunea a fost lansată la ordinul lui Donald Trump, ca răspuns direct la un atac „ambuscadă” al ISIS, comis de un terorist ISIS asupra forţelor americane şi siriene în Siria, la 13 decembrie 2025, în care au fost ucişi doi soldaţi americani şi un traducător civil.
Operaţiunea a reprezentat o continuare a angajamentului SUA de a „eradica terorismul islamic împotriva soldaţilor noştri, de a preveni viitoare atacuri şi de a proteja forţele americane şi ale partenerilor din regiune”, a precizat Comandamentul Central al SUA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

