Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea, avertizând populaţia asupra posibilităţii de a cădea obiecte din spaţiul aerian, în urma unui atac rusesc în Ucraina, în apropierea graniţei cu România. În Ucraina a izbucnit un incendiu, semnalat la 112 prin 19 apeluri telefonice. Alarma a durat aproximativ 90 de minute, dar pe teritoriul naţional nu s-au identificat probleme.

”În cursul nopţii trecute, în jurul orei 01:10 de minute, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea prin care informa cetăţenii despre faptul că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi să adopte măsuri de protecţie şi siguranţă personală”, a transmis, miercuri, ISU Tulcea.

Sursa citată a precizat că mesajul a fost transmis ca ”urmare a informării primite din partea Ministerului Apărării Naţionale care, prin mijloace specifice a identificat ţinte pe teritoriul ucrainean, în apropiere de graniţa de nord cu România, în urma unui posibil atac al Federaţiei Ruse asupra unor obiective ucrainene aflate pe malul stâng al Fluviului Dunărea şi a Braţului Chilia Veche”.

”Durata estimată a alarmei aeriene a fost de aproximativ 90 de minute, iar la scurt timp de la emiterea mesajului RO-Alert au fost înregistrate mai multe apeluri prin numărul unic de urgenţă 112 în dispeceratul ISU Tulcea care anunţau incendii în municipiul Tulcea dar şi în apropiere de Isaccea, incendii care nu au fost confirmate de echipajele de intervenţie trimise”, a mai transmis ISU Tulcea.

Instituţia precizează că, în urma atacului aerian, pe teritoriul ucrainean aproape de graniţa cu România a izbucnit un incendiu care indus în eroare apelanţii (19 apeluri în total) făcându-i să creadă ca incendiul este într-o zonă apropiată de ei.

”În continuare, forţele de intervenţie au rămas în zonele de responsabilitate pentru a urmări situaţia şi pentru a interveni dacă situaţia o impunea. Facem încă o dată un apel la calm şi readucem aminte cetăţenilor că nu teritoriul României este vizat de atacurile Federaţiei Ruse şi rugăm populaţia să respecte măsurile de siguranţă transmise de autorităţile române, să citească cu atenţie mesajele pe care le primesc din partea acestora, să nu intre în panică şi să anunţe la 112 orice situaţie de urgenţă ori dacă au nevoie de ajutor”, transmit pompierii.

 

 

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version