Reprezentanții AUR, POT și SOS România, împreună cu parlamentarii neafiliați au depus miercuri seara patru moțiuni de cenzură pentru proiectele pe care Guvernul și-a asumat răspunderea luni, exceptându-l pe cel legat de pensiile magistraților. Conducerea Parlamentului ia în calcul convocarea unei ședințe-maraton în acest weekend, cel mai probabil duminică, pentru a vota sau respinge moțiunile, au declarat surse politice pentru Digi24.ro.

ACTUALIZARE 23:50 – Moţiunile de cenzură depuse de parlamentarii AUR vor fi prezentate joi, în plen, de la ora 11:00, urmând să fie dezbătute şi votate duminică, 7 septembrie, de la ora 13:00, au decis, miercuri seară, Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

ACTUALIZARE 23.25 – Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a anunţat, miercuri seară, că a depus în Parlament patru moţiuni de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan, reclamând „abuzurile legislative” şi măsurile de austeritate adoptate prin angajarea răspunderii, fără dezbatere, consultări sau vot parlamentar.

Şedinţa Birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului are loc miercuri seară, începând cu ora 23:15, în format online, pentru a stabili calendarul dezbaterilor.

AUR a depus patru moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: Românii sunt îngenuncheați, firmele românești sunt sufocate

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus astăzi, 3 septembrie, în Parlament, patru moțiuni de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan, în urma abuzurilor legislative și a măsurilor de austeritate adoptate prin angajarea răspunderii, fără dezbatere, consultări sau vot parlamentar.

Guvernul coaliției PSD-PNL-USR-UDMR-minorități și-a epuizat toate resursele politice și și-a demonstrat incapacitatea de a guverna.

Programul impus prin angajarea răspunderii nu a fost votat de români la alegeri și nici aprobat de Parlament la momentul învestirii. În locul unei dezbateri transparente, puterea actuală a preferat să își aroge dreptul de a dicta legi după bunul plac, sfidând logica democratică și separația puterilor în stat.

Niciodată în istoria democrațiilor europene nu a existat un asemenea abuz: asumarea răspunderii pe cinci proiecte majore într-o singură zi, în condițiile în care coaliția de guvernare deține o majoritate de peste 70%. Această practică transformă Parlamentul într-o anexă formală și lipsește poporul român de dreptul fundamental la reprezentare.

În fața acestor abuzuri, AUR a depus patru moțiuni de cenzură, fiecare vizând domeniile în care guvernul lovește cel mai grav: economia, companiile de stat, instituțiile autonome și sănătatea.

Măsuri fiscale: Guvernul îngroapă economia românească În loc să sprijine antreprenorii români, guvernul preferă să înăbușe energiile productive și să favorizeze marii actori internaționali. Această moțiune denunță loviturile directe asupra economiei românești:

•⁠ ⁠Menținerea impozitului minim pe cifra de afaceri sufocă firmele mici, în timp ce multinaționalele beneficiază de deductibilități speciale.

•⁠ ⁠Majorarea impozitului pe tranzacțiile bursiere distruge piața de capital autohtonă. •⁠ ⁠Introducerea unei taxe suplimentare pentru transportatori crește costurile și afectează competitivitatea.

•⁠ ⁠Creșterea CASS pentru activitățile independente lovește peste 650.000 de români activi.

•⁠ ⁠Regimul mai strict de înființare și funcționare a societăților comerciale blochează inițiativa privată

Guvernanța corporativă: Statul român, umilit în propriile companii Guvernul Bolojan a ales să subordoneze companiile de stat intereselor străine și clientelei politice printr-un nou cadru legislativ viciat. Această moțiune arată cum statul român este dezavantajat chiar în propriile companii:

•⁠ ⁠Acționarii privați minoritari primesc drepturi sporite de control, dar statul român este privat de aceleași drepturi în companii precum OMV Petrom sau Rompetrol Rafinare.

•⁠ ⁠Se creează o agenție nouă (AMEPIP) – un instrument de politizare masivă, prin care guvernul va numi exclusiv oameni fideli în consiliile de administrație.

•⁠ ⁠Se introduce obligativitatea ca în fiecare consiliu de adrministrație să existe un funcționar public subordonat direct politic, transformând managementul companiilor într-o anexă de partid.

Eficientizarea instituțiilor autonome: Reforma falsă a ANR, ASF și ANCOM Guvernul Bolojan clamează o reformă a instituțiilor autonome, dar realitatea arată contrariul: sinecurile rămân, iar salariile de lux sunt atinse doar marginal.

•⁠ ⁠Salariile uriașe scad de la 15.000 de euro la 12.000 de euro, menținând un nivel de lux incompatibil cu situația economică a României.

•⁠ ⁠Reducerile de personal vizează tocmai zona de control și verificare, slăbind capacitatea de supraveghere a piețelor de energie, telecom și asigurări.

•⁠ ⁠Nu se introduc criterii de performanță sau standarde de calitate, iar posturile politice rămân intacte.

Sănătate: Pacienții, sacrificați pentru economii la buget Guvernul Bolojan lovește în cel mai sensibil domeniu: sănătatea. Aceste măsuri nu aduc economii reale, ci vor genera cheltuieli și mai mari prin spitalizări și tratamente tardive, în timp ce pacienții sunt condamnați la suferință și lipsă de tratamente.

•⁠ ⁠Numărul de investigații medicale decontate este redus, limitând șansele bolnavilor cronici de a primi diagnostic și tratament la timp.

•⁠ ⁠Medicii sunt constrânși să prescrie doar anumite medicamente compensate, îngrădind accesul pacienților la terapii eficiente.

•⁠ ⁠Majorarea taxei clawback determină retragerea de pe piață a medicamentelor generice, afectând pensionarii și bolnavii cronici.

•⁠ ⁠Medicina de familie și ambulatoriul sunt marginalizate, ceea ce duce la creșterea listelor de așteptare și la agravarea inegalităților teritoriale.

Cabinetul Bolojan a ales să conducă prin abuz, să lovească în economia națională, să umilească statul român în propriile companii, să mimeze reforma instituțiilor și să reducă accesul cetățenilor la sănătate.

Prin aceste patru moțiuni de cenzură, AUR cere demisia imediată a Guvernului Bolojan și oprirea unui program de austeritate care îngenunchează românii și distruge perspectivele de dezvoltare ale României.

Parlamentul trebuie să redevină locul unde se dezbat și se adoptă legi, nu sala de conferințe unde guvernul dictează prin abuz.

ACTUALIZARE 18:25 După mai multe discuții între liderii formațiunilor, conducerea Parlamentului ar fi agreat ca moțiunile să fie citite joi, iar dezbaterile și votul să aibă loc duminică, spun surse politice. 

Decizia oficială ar urma să vină în această seară, după ce AUR înregistrează la Parlament cele patru moțiuni.

Inițial varianta propusă pentru votul final era ziua de sâmbătă, însă Opoziția și Puterea nu s-au pus de acord.

Calendarul moțiunilor

  • miercuri: depunerea moțiunilor;
  • joi: citirea moțiunilor în plen reunit, de la ora 11:00;
  • duminică: dezbatere și vot, de la ora 13:00;

Știrea inițială:

Potrivit Art. 114 din Constituție, după ce Guvernul își asumă răspunderea pe un proiect de lege în Parlament, o moțiune de cenzură poate fi depusă în termen de 3 zile de la prezentare. Dacă moțiunea de cenzură este votată cu majoritatea deputaților și senatorilor, Guvernul este demis. Dacă nu, proiectul se consideră adoptat. Cu alte cuvinte, miercuri este ultima zi în care Opoziția poate depune moțiunile anunțate, având în vedere că angajarea răspunderii a avut loc luni.

Inițial, AUR, SOS România, POT, dar și unii neafiliați ar fi discutat să depună cele patru moțiuni marți seară, însă nu au avut semnăturile necesare, așa că au amânat demersul pentru ziua de miercuri. 

După ce moțiunile vor fi depuse, acestea urmează să fie citite miercuri seară sau cel mai probabil joi, iar votul, potrivit Constituției, trebuie să aibă loc după trei zile de la prezentare. 

Art. 113, alin. (3): Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Ședință-maraton în weekend?

Chiar dacă trebuie să treacă cel puțin trei zile până la momentul votului, deci ședinta reunită a senatorilor și deputaților ar putea fi convocată și săptămâna viitoare, surse politice au declarat pentru Digi24.ro că se ia în calcul organizarea acesteia pe repede-înainte în weekend, cel mai probabil sâmbătă. Și asta pentru că premierul Ilie Bolojan și-ar fi dorit încheierea demersului în această săptămână, apoi să aștepte eventuale contestații la Curtea Constituțională. 

De asemenea, aducerea parlamentarilor în bănci luni, o dată cu începerea anului școlar, ar fi fost dificilă, dat fiind că mulți dintre ei sunt plecați de obicei în teritoriu. 

Care este procedura

Mai mulți parlamentari au declarat pentru Digi24.ro că se așteaptă la o ședință care să dureze peste 6-8 ore, pentru că toate cele patru moțiuni vor trebui citite din nou, vor avea loc dezbateri, adică aleși din partea tuturor partidelor se vor înscrie la cuvânt, și fiecare moțiune va trebui apoi votată.

Votul ar urma să dureze cel mai mult, pentru că fiecare dintre cei 465 de parlamentari va fi strigat pentru a veni la urne. În mod normal, procesul ar fi trebuit să se repete de patru ori pentru fiecare proiect în parte, însă pentru a ușura întregul proces, conducerea Parlamentului ia în calcul votarea a două moțiuni în același timp. Astfel, aleșii vor fi „strigați” doar de două ori. 

Ce șanse are moțiunea

Pentru a depune cele patru moțiuni, Opoziția are nevoie de 116 semnături, iar pentru ca acestea să treacă este nevoie de votul a 233 de parlamentari.

Partidele aflate la guvernare – PSD, PNL, USR, UDMR, susţinute de minorităţi deţin o majoritate confortabilă în Parlament și cel mai probabil se vor abține de la vot, așa cum au procedat la ulima moțiune de cenzură, pentru a nu exista suspiciunea că vreunul dintre aleșii Coaliției a dat curs demersului Opoziției. 

Editor : A.G.

Share.
Exit mobile version