Alianța pentru Unirea Românilor a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională în legătură cu ordonanța de urgență pentru organizarea alegerilor prezidențiale. Reprezentanții AUR spun că modificările aduse legislației electorale au fost adoptate „în mod netransparent” și „afectează grav drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români”.

„Printr-o încercare disperată de a rămâne la putere, același sistem corupt vine cu o nouă lovitură pentru popor, limitând timpul de vot pentru românii din Diaspora, o măsură discriminatorie, care va îngreuna și mai mult exercitarea dreptului de vot al românilor care trăiesc în străinătate și care, la alegerile trecute, s-au exprimat clar împotriva candidaților sistemului”, arată comunicatul de presă al AUR.

Reprezentanții partidului spun că nu este singura „modificare aberantă” luată de Guvernul condus de Marcel Ciolacu.

„Se încearcă o cenzură în mediul online” acuză AUR

„Se încearcă o cenzură în mediul online, prin sancționarea platformelor de socializare. Politrucii aflați la putere nu au spus nici măcar cum va fi posibilă aplicarea acestei măsuri, având în vedere că unele platforme de socializare nu au sediul în România, ceea ce ne face să credem că măsura a fost anunțată doar pentru intimidarea românilor care își iau informații din mediul online, fără să mai fie manipulați de televiziunile de casă ale partidelor sistemului”, mai spune AUR.

Prin urmare, AUR solicită ferm Avocatului Poporului să își îndeplinească rolul său constituțional de apărător al drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la noile modificări aduse legislației electorale.

„Cerem Avocatului Poporului să nu mai servească interesele sistemului și să se aplece asupra nevoilor reale ale cetățenilor români, în contextul în care măsurile incluse în ordonanță sunt disproporționate și contravin principiilor fundamentale ale statului de drept, inclusiv dreptul de vot liber”, a conchis sursa citată.

Recent, și preşedinta USR Elena Lasconi a afirmat că decizia Guvernului Ciolacu de a limita timpul de votare pentru românii din străinătate duce la o discriminare şi este o încălcare gravă a dreptului de a vota, iar Avocatul Poporului ar trebui să sesizeze de urgenţă CCR.

Editor : Ana Petrescu

Share.
Exit mobile version