Autoritatea elenă de luptă împotriva spălării banilor (HAMLA) a îngheţat conturile bancare şi activele unor proprietari de cluburi de noapte depistaţi că au fost beneficiarii unor mari sume de bani din partea a doi preoţi de rang înalt din ierarhia Bisericii Catolice a Greciei, transmite joi agenţia elenă ANA.

Totodată, constatările HAMLA au fost înaintate autorităţilor de anchetă ale sediului Bisericii Catolice din Grecia, pentru a-i verifica pe cei doi preoţi pentru posibilă delapidare, iar pe proprietarii cluburilor de noapte, pentru spălare de bani. În fapt, unul dintre proprietari a fost implicat anterior în infracţiuni penale.

Vaticanul a fost de asemenea informat despre măsurile întreprinse, notează ANA, citată de Agerpres.

În cadrul unui audit, HAMLA a descoperit că mari sume de bani, de aproximativ trei milioane de euro, au părăsit trezoreria Bisericii Catolice şi au fost investite în cluburi de noapte. Această practică începuse în urmă cu opt ani.

Iniţial, Autoritatea a fost informată de bănci despre mişcări suspecte de sume mari de bani şi a început un audit aprofundat în scopul de a identifica traseul banilor şi numărul real al persoanelor implicate în acest caz.

Potrivit anchetei, există indicii privind infracţiuni grave, precum delapidare şi spălare de bani.

HAMLA a descoperit că trei milioane de euro au fost delapidate din trezoreria Bisericii Catolice, iar ulterior au fost dezvăluite identităţile celor doi prelaţi şi ale proprietarilor de cluburi de noapte.

Ultimul transfer suspect de bani a fost depistat în urmă cu câteva zile şi a implicat suma de 50.000 de euro.

Editor : Liviu Cojan

Share.
Exit mobile version