China şi India vor încerca probabil să se amestece în alegerile generale din Canada de pe 28 aprilie, în timp ce Rusia şi Pakistanul au potenţialul de a face acest lucru, a anunţat luni serviciul de spionaj al ţării, relatează Reuters.

Serviciul de securitate canadian (CSIS) a lansat aceste comentarii într-un moment în care relaţiile Ottawa atât cu India, cât şi cu China sunt reci. Beijingul şi New Delhi au respins anterior acuzaţiile de ingerinţe.

Canada a reacţionat lent în răspunsul său la eforturile Chinei şi Indiei de a se amesteca în alegerile din 2019 şi 2021, dar rezultatele lor nu au fost afectate de aceste ingerinţe, a concluzionat o anchetă oficială într-un raport final dat publicităţii în ianuarie.

Vanessa Lloyd, director adjunct pentru operaţiuni la CSIS, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că actori de stat ostili folosesc tot mai mult Inteligenţa Artificială (AI) pentru a se amesteca în alegeri.

„Este foarte probabil ca Republica Populară Chineză să utilizeze instrumente făcute posibile de AI pentru a încerca să interfereze cu procesul democratic din Canada la actualele alegeri”, a spus ea.

Anterior în cursul acestei luni Beijingul a anunţat taxe vamale de peste 2,6 miliarde de dolari pentru produse canadiene alimentare şi agricole, ca măsură de răspuns la taxele canadiene pentru vehiculele electrice din China şi produsele din oţel şi aluminiu de anul trecut.

Canada a anunţat săptămâna trecută că China a executat patru cetăţeni canadieni sub acuzaţia de trafic de droguri şi a condamnat ferm folosirea de către Beijing a pedepsei cu moartea.

Întrebat despre comentariile CSIS la conferinţa de presă regulată de marţi, Guo Jiakun, purtător de cuvânt al MAE chinez, a declarat că ţara sa a aderat mereu la principiul neamestecului în afacerile interne ale altor ţări şi că „nu a avut niciodată vreun interes să se amestece în afacerile interne ale Canadei”.

Canada a expulzat anul trecut şase diplomaţi indieni – între care şi şeful misiunii – din cauza acuzaţiilor că ar fi fost implicaţi într-un complot împotriva separatiştilor Sikh de pe teritoriul său.

„Am văzut de asemenea că guvernul Indiei are intenţia şi capacitatea de a se amesteca în comunităţile din Canada şi în procesele democratice”, a spus Vanessa Lloyd.

Misiunea diplomatică indiană de la Ottawa nu a comentat imediat aceste afirmaţii.

Rusia şi Pakistanul ar putea derula activităţi de ingerinţe externe împotriva Canadei, a adăugat Lloyd.

„Este adesea foarte dificil să stabileşti o legătură între activităţile de ingerinţe externe şi rezultatele alegerilor. Totuşi, activităţile de intimidare pot eroda încrederea publicului în procesele democratice din Canada şi în instituţiile ţării”, a spus ea.

Editor : A.R.

Share.
Exit mobile version