Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut săptămâna aceasta preşedintelui american Donald Trump rachete Tomahawk pentru a-l forţa pe liderul rus Vladimir Putin să facă pace, a relatat vineri Axios. Solicitarea a fost făcută în timpul întâlnirii dintre Zelenski şi Trump care a avut loc în marja Adunării Generale a Naţiunilor Unite, potrivit unui oficial ucrainean şi unei alte surse informate.
Într-un interviu separat acordat Axios, înregistrat miercuri, Zelenski a confirmat că a solicitat arme cu rază lungă de acţiune, dar nu a precizat ce tip. El a asigurat însă că, dacă Rusia ar şti că Ucraina le deţine, presiunea exercitată asupra Moscovei pentru a începe negocierile ar creşte semnificativ. Un oficial ucrainean a confirmat apoi pentru Axios că Zelenski se referea la rachetele Tomahawk, rachete de precizie, de atac de la sol, care au o rază de acţiune de până la 1600 de kilometri.
Nu este prima dată când preşedintele ucrainean solicită în ultimul an rachete Tomahawk de la Statele Unite, dar, potrivit presei americane, acesta este singurul tip de rachete americane cu rază lungă de acţiune pe care preşedintele american nu a acceptat să le vândă ţărilor NATO pentru a le da Ucrainei. Axios nu menţionează care ar fi fost răspunsul lui Donald Trump la această nouă cerere din partea Kievului.
Rachetele Tomahawk au o rază de acţiune mult superioară rachetelor de care dispune în prezent Ucraina – până la 1600 km faţă de aproximativ 300 km pentru rachetele americane ATACMS – şi sunt mai rapide şi mai puternice decât dronele ucrainene.
Cu ocazia summitului NATO din iulie 2024, Washingtonul şi Berlinul au anunţat într-o declaraţie comună că Statele Unite vor „începe desfăşurări episodice de capacităţi de foc cu rază lungă de acţiune” în Germania în 2026, menţionând rachetele SM-6, rachetele Tomahawk şi armele hipersonice în curs de dezvoltare, ceea ce va spori raza de acţiune a capacităţilor desfăşurate în prezent în Europa. În urma acestei declaraţii, Moscova a avertizat Europa că desfăşurarea rachetelor americane cu rază lungă de acţiune în Germania riscă, în primul rând, să expună populaţia continentului, ale cărui capitale devin, la rândul lor, ţinte pentru Rusia, reaminteşte Le Figaro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.