Autorităţile americane au arestat şi au pus sub acuzare un bărbat suspectat că a îndreptat un fascicul laser spre Marine One, elicopterul preşedintelui Donald Trump, în timp ce acesta părăsea Casa Albă, transmite AFP, citată de Agerpres.

Jacob Samuel Winkler, în vârstă de 33 de ani, se afla sâmbătă în apropiere de Casa Albă atunci când un ofiţer în uniformă din Serviciul Secret, poliţia însărcinată cu protecţia preşedintelui, l-a observat îndreptând un fascicul laser roşu către aparatul de zbor în care se afla Donald Trump.

În momentul incidentului, elicopterul zbura la altitudine joasă. Potrivit plângerii penale, orientarea laserului în direcţia elicopterului „a cauzat un risc de orbire temporară şi de dezorientare a pilotului”.

„Acest lucru a pus Marine One în pericol de coliziune aeriană”, se arată în document, care precizează că alte elicoptere zburau în acelaşi perimetru.

În SUA, a îndrepta un fascicul laser către un avion constituie o infracţiune federală, pasibilă de o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare.

Cu puţin timp înainte de incident, Jacob Samuel Winkler a îndreptat laserul şi asupra unui ofiţer din Serviciul Secret, „dezorientându-l pentru scurt timp”, conform aceleiaşi plângeri. Poliţistul l-a reperat rapid, întrucât bărbatul era „fără cămaşă, vorbea singur şi era gălăgios”.

Editor : Ș.A.

Share.
Exit mobile version