Un ucrainean suspectat de asasinarea deputatului Andrii Parubî, fost preşedinte al Parlamentului ucrainean sâmbătă, la Liov, a recunoscut crima, însă neagă orice legătură cu Rusia.

Potrivit unor înregistrări video difuzate de presa ucraineană, el invocă o ”rzăzbunare personală”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

”Da, recunosc că l-am ucis”, a declarat bărnatul într-o sala de tribunal, relatează AFP, potrivit news.ro.

El neagă orice colaborare cu Moscova, aşa cum au susţinut unele publicaţii.

Bărbatul în vârstă de 52 de ani, originar din Liov, dă asigurări că este vorba despre o ”răzbunare personală pe autorităţile ucrainene”, după uciderea fiului său pe front.

Reamintim, deputatul ucrainean Andrii Parubîi, fost președinte al parlamentului de la Kiev, a fost împușcat mortal sâmbătă la Lviv, în vestul Ucrainei, a anunțat Volodimir Zelenski. Liderul de la Kiev a promis că va fi făcută o anchetă detaliată care să elucideze toate aspectele acestui caz.

Editor : A.R.

Share.
Exit mobile version