Campioana U BT Cluj, intrată în acest sezon al Ligii Naţionale doar din faza play-off, a învins vineri, în deplasare, formaţia CSU Sibiu, scor 101-94 (48-53), în prima partidă meci din cinci programate în sferturi. Un clasic al Transilvaniei, meciul s-a bucurat de o atmosferă entuziasmantă, creată de fanii ambelor echipe. Tot vineri, Rapid Bucureşti şi vicecampioana CSM Oradea au obţinut victorii la debutul în play-off.

Principalii marcatori au fost Smith 18 puncte, Stone 16, Randolph 12, pentru CSU Sibiu, care a condus campioana în primele trei sferturi, respectiv Russell 19, Miletic 17, Molinar 14, pentru U BT Cluj.

U BT Cluj a intrat în play-off pe primul loc al clasamentului, dar fără avantajul terenului propriu pe toată durata play-off-ului, conform deciziei FRB, cu acordul celorlalte cluburi. Măsura a fost luată pentru că U BT Cluj s-a înscris în acest sezon în două competiţii europene: BKT Euro Cup şi Liga Adriatică.

În primul tur din play-off, tot vineri, s-au mai jucat meciurile dintre CSM Oradea – FC Argeş Piteşti 85-79 şi Dinamo Bucureşti – Rapid Bucureşti 83-85.

Seria CSO Voluntari – SCMU Craiova debutează duminică, pentru că formaţia gazdă a fost angrenată în aceste zile la Turneul Final Four al European North Basketball League.

Meciul 2 este programat duminică, al treilea în 30 aprilie, iar confruntările 4-5 în 2 şi 6 mai.

Campioana en-titre este U BT Cluj, care a câştigat în 2025 al cincilea titlu naţional consecutiv.

Share.
Exit mobile version