Un bebeluş de şapte luni a fost supus unei intervenţii neurovasculare complexe la Iaşi, operaţia fiind realizată, potrivit medicilor, în premieră naţională.
Bebeluşul a stat internat la Terapie Intensivă timp de peste patru luni.
Managerul Spitalului de Urgenţă ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi, medicul Lucian Eva, a afirmat că intervenţia este unică în România, mai ales la o asemenea vârstă. La rândul său, medicul neurochirurg Nicolae Dobrin a declarat că acest caz a fost gestionat cu succes.
„Patologia neurovasculară la copil, în special la nou-născut şi la copilul mic, până la vârsta de un an, reprezintă unul dintre cele mai dificile segmente de abordat, atât din punct de vedere neurovascular, cât şi anestezic. Realizarea cu succes a unei intervenţii la un copil de şapte luni demonstrează că putem aborda patologia neurovasculară la orice vârstă. Este o patologie considerată până nu demult extrem de dificilă, din cauza complexităţii cazurilor. Cateterismul a fost dificil, însă s-a realizat cu succes, inclusiv plasarea implanturilor neurovasculare, reuşindu-se astfel închiderea unei fistule”, a afirmat medicul Nicolae Dobrin.
Tatăl copilului a mulţumit medicilor de la spitalul ieşean, bărbatul recunoscând că nu a fost uşor, dar că au fost depăşite toate obstacolele.
“Ne arătăm recunoştinţa faţă de echipele medicale. Au fost peste patru luni şi jumătate de spitalizare în terapie intensivă, nu a fost uşor. Transmit un mesaj tuturor părinţilor care trec prin situaţii similare: să rămână uniţi şi să aibă încredere“, a mai declarat tatăl bebeluşului.

