O explozie a avut loc în noaptea de duminică spre luni în faţa unei sinagogi din Liège, în estul Belgiei, dintr-un motiv încă necunoscut, a anunţat poliţia, care a precizat că nu au existat răniţi şi că „s-au înregistrat doar pagube materiale”, relatează AFP.

Explozia a avut loc puţin înainte de ora locală 04:00 în faţa sinagogii situate pe strada Léon Frédéricq din Liège, iar ferestrele clădirilor situate vizavi s-au spart, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei din Liège într-un comunicat de presă.

A fost stabilit un perimetru de securitate pentru a permite efectuarea primelor investigaţii.

Poliţia federală era aşteptată la faţa locului, potrivit postului public de radio francofon RTBF.

Sinagoga, construită în 1899, este şi un muzeu care prezintă diverse obiecte de cult şi istoria comunităţii evreieşti din Liège, potrivit site-ului său.

Incidentul intervine în contextul războiului din Iran şi al tensiunilor crescute cu Occidentul, existând temeri că ar putea fi activate „celule adormite” ale grupărilor teroriste coordonate de Teheran.

Share.
Exit mobile version