Rinocerul din „Faust”, mâinile uriaşe din „Pădurea spânzuraţilor”, imagini din spectacole de Liviu Ciulei sau Lucian Pintilie vor putea fi admirate la Bienala de Scenografie, la Bucureşti, în perioada 18-27 octombrie.

Timp de 10 zile, bucureştenii şi turiştii pot vizita Bienala de Scenografie (Bucharest Scenography Biennale), un amplu eveniment dedicat scenografiei, care va include mai multe expoziţii şi evenimente create special pentru a facilita accesul publicului larg la procesele creative din spatele cortinei.

Bienala de Scenografie este organizată de OISTAT România, filiala naţională a Organizaţiei Internaţionale a Scenografilor, Tehnicienilor şi Arhitecţilor de Teatru, dedicată promovării şi dezvoltării artei scenografice în România şi pe plan internaţional.

Pentru prima dată în afara spaţiului de teatru, rinocerul, creat de scenograful Helmut Stürmer, devenit simbol în spectacolul „Faust”, pus în scenă de regizorul Silviu Purcărete în 2007, la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu şi jucat de mii de ori în aceşti ani, poate fi văzut în Piaţa Amzei, împreună cu cortina imensă a spectacolului, doar pe durata Bienalei de Scenografie.

Printre artiştii consacraţi ale căror lucrări pot fi admirate în Bienală se află şi Oana Paunescu, nume marcant al cinematografiei româneşti care expune costume purtate de actori celebri precum Nicole Kidman, Jude Law, Renée Zellweger, Glenn Close, Willem Dafoe, Keira Knightley sau Elizabeth Hurley. Creaţii ale Doinei Levinza, a lui Radu Boruzescu, Cristian Niculescu şi mulţi alţi artişti vor face, de asemenea, parte din Expoziţia Naţională de Scenografie care se va întinde pe toate cele trei etaje ale Pieţei Amzei şi în foaierele Teatrului „Ion Creangă”.

În aceeaşi Piaţa Amzei, bazată pe un apel internaţional deschis, expoziţia „Rising Voices” prezintă lucrările tinerilor artişti emergenţi din domeniul scenografiei, oferind vizitatorilor ocazia unică de a descoperi unele dintre cele mai inovatoare şi îndrăzneţe proiecte ale noii generaţii de scenografi. Expoziţia evidenţiază perspective noi şi abordări creative care depăşesc limitele scenografiei. aceasta este singura secţiune competitivă a Bienalei.

În conformitate cu tradiţia evenimentului, educaţia scenografică rămâne unul dintre pilonii săi fundamentali. „Young Design” va prezenta lucrări ale studenţilor din cele trei universităţi de specialitate din România: UNArte, UNATC şi UAT Târgu-Mureş. Această expoziţie îşi propune să încurajeze dialogul între studenţi şi profesori din diferite instituţii, creând în acelaşi timp oportunităţi pentru tinerii artişti de a intra în contact cu profesionişti consacraţi, de a discuta despre aşteptări, de a explora oportunităţi şi de a schimba idei despre viitorul scenografiei.

Expoziţia „Crafting the Future – Hands on Scenography” prezintă creaţii dezvoltate în cadrul unui atelier de şapte zile, folosind materiale reciclate şi abordări sustenabile care pot fi admirate în Foaierul Sălii Studio de la Teatrul Naţional.

Printre secţiunile principale ale Bienalei de Scenografie se numără şi Expoziţia Internaţională de Costum de Teatru „World Costume in Action”, curatoriată de Nicu Ularu, care va prezenta schiţe de costume, fotografii din spectacole şi costume autentice ale unor artişti din peste 30 de ţări şi va fi organizată în foaierul sălii “Ion Caramitru” a Teatrului Naţional din Bucureşti.

În holul UAUIM va fi deschisă expoziţia „Theatre Architecture”, dedicată arhitecturii teatrale şi unor proiecte de renovare recentă a unor teatre din România.

Pentru profesionişti, specialişti, pasionaţi, dar şi pentru cei care vor să afle mai multe despre domeniul scenografiei vor avea loc numeroase conferinţe, workshop-uri şi dezbateri cu participarea unor personalităţi marcante din domeniul scenografiei mondiale.

Detalii despre expoziţii, temele de discuţie ale conferinţelor şi programul întregului eveniment sunt pe Bienala de Scenografie Bucureşti (scenographybiennale.ro).

Vineri, de la ora 18:00 va avea loc deschiderea oficială a Bienalei de Scenografie Bucureşti.

Trienala de Scenografie de la Bucureşti s-a desfăşurat timp de nouă ediţii din 1967 până în 1992. A fost de-a lungul anilor un reper, o amplă expoziţie de schiţe, machete şi decoruri reale, ce reunea la fiecare ediţie lucrările a peste 150 de artişti profesionişti din teatru, operă, teatru de animaţie, cinematografie, şi lucrări ale studenţilor scenografi. Organizatorii acestor expoziţii au fost personalităţi marcante ale scenografiei româneşti, printre care: Liviu Ciulei, Traian Niţescu, Paul Bortnovski sau Nic Ularu. Chiar şi astăzi, puţinele materiale care s-au păstrat sunt cea mai importantă sursă de documentare pentru creaţiile de debut sau de tinereţe ale unor artişti care s-au remarcat nu numai în România, dar şi pe plan internaţional, precum Helmut Stürmer, Radu şi Miruna Boruzescu, Andrei Both şi mulţi alţii.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version