Bihorenii, din nou în topul accesarii fondurilor europene pe submasura Instalării tinerilor fermieri

Sesiunea de primire a cererilor de finanţare pe submăsura M6.1 – „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din PNDR 2021 Fondurile de tranzitie alocate din PNRR a fost deschisa vineri, 27 august 2021.

După închiderea sesiunii de depunere Cereri de Finanțare noiembrie 2021, a urmat o perioadă succesivă de evaluare care a constat în evaluarea documentară a proiectului precum și vizitarea fermelor propuse pentru finanțare, etapa încheiată succesiv în luna ianuarie și martie. În aceste săptămani suntem în plină sesiune de contractare și certificare cereri de plată către tinerii fermieri, a căror planuri de faceri agricole au fost declarate admise.

Finanțarea pentru cei care se instalează prima dată ca tineri fermieri este sută la sută nerambursabilă, se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani (inclusiv pentru exploatațiile pomicole- față de cinci ani cât era anterior.

Dacă în planul de afaceri există agricultură ecologică sau condiţionare-procesare creşte alocarea financiară, aici sa încercat să se sprijine fermierilor să aibă facilităţi de procesare sau depozitare – condiţionare. Sunt finanţaţi cei care se instalează prima dată ca tineri fermieri şi este o sumă 100% nerambursabilă. Sprijinul se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani, în două tranşe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea deciziei de finanţare şi 25% se va acorda în funcţie de implementarea corectă a planului de afaceri, până la 31 decembrie 2025, fără a depăşi trei ani de la semnarea deciziei de finanţare.

Alocare

Suma acordată poate fi în valoare de 70.000, 60.000, 50.000 sau de 40.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației, exprimată în SO (standard output), dacă în planul de afaceri sunt integrate operațiuni de condiționare, procesare sau agricultura ecologică, acest lucru poate asigura un plafon de sprijin mai mare.

„Un număr de aproximativ 290 de tineri fermieri bihoreni a căror planuri de afaceri agricole au fost declarate eligibile vor primi un sprijin total de peste 14.000.000 de euro, bani cu care de această dată fermierii din județul nostru își propun obiective care să duca spre o agricultură de precizie superioară și productivitate astfel, construirea de spații protejate (solarii) în vederea obținerii unor producții mai mari și în perioadele mai reci, instalații de irigații de înaltă precizie, detectoare de stabilire a umidității în vederea folosirii eficiente a apei, polenizarea cu bongari achizitionați de la producătorii de specialitate, achiziția panourilor fotovoltaice în vederea producerii de energie verde, producerea de compost natural din resturile vegetale adunate din ferma”, transmite Cristan Buzlea, directorul OJFIR Bihor.

Pentru sectorul de procesare și depozitare, construirea, modernizarea clădirilor care sa aibă ca si scop aceste activități, achiziția de utilaje cum ar fi: separatoarea de lapte, tancuri de răcire a laptelui, cuve și fierbătoare a legumelor, malaxoare, recipiente de preparare a produselor de zacuscă, murături, compoturi și dulceață, vitrine frigorifice, camere frigorifice, congelatoare de mari dimensiuni.

În județul nostru se menține un trend ascendent de tineri fermieri care accesează măsurile destinate acestora, prin PNDR 2014 – 2020 fiind instalați în Bihor un număr de aproape 1.000 de tineri fermieri din cei 12.000 de la nivel național.

Cele mai recente știri
Știri similare