Bilanţul atacului rus asupra unui depozit de muniţie din apropierea Kievului a ajuns la 38 de morţi, a anunţat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a menţionat o „contaminare semnificativă” a zonei, relatează AFP.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, Rusia a lovit cu ajutorul unei drone acest depozit al armatei ucrainene din localitatea Mîla, situată în suburbiile Kievului, care conţinea muniţie, drone şi explozivi.

Acest atac a provocat o explozie uriaşă, un incendiu şi detonări secundare care au proiectat flăcări în împrejurimi. „Lucrările continuă fără încetare în localitatea Mîla”, unde echipele de intervenţie au reuşit să stingă majoritatea incendiilor, iar geniştii lucrează la faţa locului, a precizat Volodimir Zelenski pe Telegram. Potrivit preşedintelui, „amploarea contaminării în zonă este semnificativă”.

Preşedintele a prezentat un bilanţ actualizat de 38 de morţi, 20 de răniţi şi patru dispăruţi.

Atacul rus asupra acestui depozit de muniţie a stârnit din nou critici în Ucraina cu privire la prezenţa unei astfel de instalaţii în mijlocul unei zone rezidenţiale locuite.

Un incident similar avusese loc pe 6 iulie, când Rusia a lovit în Vîşnevé, tot în apropierea Kievului, un depozit de muniţie aparţinând Ukroboronprom, cel mai mare producător de armament din Ucraina, care fusese amplasat în mijlocul unei zone rezidenţiale. Opt persoane au fost ucise, iar numeroase case din împrejurimi au fost distruse.

Parchetul ucrainean a deschis o anchetă pentru neglijenţă criminală în urma atacului asupra depozitului din Mîla, declarând că doreşte să verifice „legalitatea (…) depozitării obiectelor şi materialelor explozive pe amplasament”.

Share.
Exit mobile version