Fondatorul Microsoft, Bill Gates, a declarat miercuri în faţa unei comisii a Camerei Reprezentanţilor din SUA că regretă profund relaţia pe care a avut-o cu Jeffrey Epstein şi a recunoscut că întâlnirile cu infractorul sexual condamnat au reprezentat ”o gravă eroare de judecată”, transmite CNBC.

Gates a depus mărturie cu uşile închise în faţa Comisiei pentru Supraveghere şi Reformă Guvernamentală a Camerei Reprezentanţilor, devenind una dintre cele mai importante personalităţi audiate în cadrul investigaţiilor privind reţeaua de contacte şi influenţă construită de Epstein.

În declaraţia sa introductivă, publicată înaintea audierii, miliardarul a afirmat că s-a întâlnit pentru prima dată cu Epstein în 2011, la trei ani după ce acesta pledase vinovat pentru solicitarea unei minore în scopul prostituţiei. Gates a susţinut că scopul întâlnirilor era atragerea de finanţări pentru activităţile filantropice ale Fundaţiei Gates în domeniul sănătăţii globale.

”Nu ar fi trebuit niciodată să mă întâlnesc cu Epstein. Pe baza a ceea ce ştiu acum, înţeleg că nici măcar dacă ar fi adus donatorii pe care îi promitea, asocierea cu el nu ar fi fost justificată”, a declarat Gates.

Acesta a precizat că nu a fost martor la activităţi ilegale şi că nu a avut niciun indiciu privind presupuse infracţiuni în desfăşurare.

”Nu am mers niciodată pe insula lui, la ferma lui sau la locuinţa lui din Florida. Nu am victimizat pe nimeni”, a afirmat fondatorul Microsoft.

Potrivit lui Gates, între 2011 şi 2012 au avut loc cinci întâlniri, iar în 2013 şi 2014 discuţiile s-au concentrat asupra unor posibile mecanisme de finanţare filantropică şi a unor persoane despre care Epstein susţinea că ar putea face donaţii importante pentru proiectele fundaţiei.

Totuşi, Gates a spus că niciun astfel de proiect nu s-a concretizat şi că în 2014 a întrerupt definitiv contactul cu Epstein, după ce a concluzionat că promisiunile acestuia privind atragerea de fonduri nu aveau fundament.

Miliardarul a mai dezvăluit că ulterior Epstein a încercat să folosească informaţii despre infidelităţile sale din timpul căsătoriei cu Melinda Gates pentru a-l determina să reia relaţia.

”Epstein a încercat să utilizeze informaţii despre viaţa mea personală pentru a mă presa să reiau contactul cu el. Nu a avut succes, însă acest lucru arată modul în care încerca să îşi promoveze propriile interese”, a spus Gates.

El a recunoscut că asocierea cu Epstein a afectat reputaţia Fundaţiei Gates, una dintre cele mai mari organizaţii filantropice din lume, cu active estimate la peste 70 de miliarde de dolari.

”În activitatea mea, reputaţia este baza parteneriatelor care salvează vieţi. Întâlnirile cu Epstein au fost o gravă eroare de judecată şi au pus în pericol această muncă”, a declarat Gates.

Audierile fac parte din investigaţiile intensificate după publicarea, la sfârşitul anului 2025, a milioane de pagini de documente privind anchetele Departamentului de Justiţie şi ale Congresului referitoare la Jeffrey Epstein.

Epstein, care a întreţinut relaţii cu numeroase personalităţi politice şi din mediul de afaceri, s-a sinucis în august 2019 într-o închisoare din New York, la câteva săptămâni după arestarea sa pentru trafic sexual de minore. El fusese condamnat anterior în Florida, în 2008, pentru infracţiuni legate de exploatarea sexuală a unei minore.

 

Share.
Exit mobile version