Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a vorbit miercuri despre scandalul Nordis. El a spus că sunt aspecte care ţin de derularea unui act normal de justiţie şi nu vede de ce ar afecta acest lucru funcţionarea coaliţiei. El a adăugat că nu a fost luată în calcul o demisie a premierului Marcel Ciolacu, potrivit News.ro.

„Din punctul meu de vedere, sunt aspecte care ţin de derularea unui act normal de justiţie şi nu văd de ce ar afecta, să spunem, funcţionarea coaliţiei, iar cei care au de declarat ceva, care sunt inculpaţi sau care sunt verificaţi, sigur, trebuie să facă declaraţiile de rigoare, dar nu văd cum ar împieta asupra funcţionării coaliţiei”, a spus Ilie Bolojan la ProTV.

Întrebat ce se va întâmpla dacă premierul Marcel Ciolacu este obligat să-şi dea demisia de onoare în traseul acestui dosar, Bolojan a răspuns: „Această chestiune nu a fost luată în calcul şi, cel puţin din discuţiile care au avut loc, chiar şi informal, înţeleg că dânsul are toate datele şi poate explica aceste chestiuni”.

Ilie Bolojan crede că scandalul Nordis „nu este o piatră de moară” pentru candidatul comun al coaliţiei, dar spune că, per ansamblu, orice fel de situaţie în care oamenii din lumea politică sunt puşi într-o lumină neplăcută nu face decât să consolideze o antipatie faţă de lumea politică.

„Şi eu fac parte din această lume politică şi cu cât cazurile în care suntem implicaţi, care sunt cu semne de întrebare, cu cât transparenţa în guvernare este mai bună, cu cât predictibilitatea este mai mare, cu cât respectarea angajamentelor este făcută zi de zi, cu atât va creşte cota de încredere a lumii politice şi orice fel de chestiuni care apar de genul acesta (..) consolidează această criză de neîncredere pe care o avem şi de care nu vom putea scăpa de pe o zi pe alta”, a completat Bolojan.

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version