Ilie Bolojan a declarat că, atâta timp cât există responsabilitate în actul de guvernare, atunci România va merge într-o direcție bună, iar asta se va vedea peste un an, doi sau trei. Premierul nu crede că inflația va ajunge de două cifre, însă încetinirea economică e o realitate cel puţin până în vara anului viitor. „O perspectivă de intrare în incapacitate de plată, din punctul meu de vedere, este exclusă”, a mai spus șeful Guvernului, care a vorbit și despre pachetul 3 cu măsuri de relansare economică propus de PSD.

Premierul a fost întrebat, luni seară la TVR 1, dacă România va ajunge la recesiune sau incapacitate de plată, în cazul în care deficitul va fi mare, inflația va fi cu două cifre, cum spun economiștii, iar creșterea economică va fi doar de 0,3%.

„Sunt două aspecte aici – componenta de scădere economică este o realitate pe care eu nu o voi nega. De ce? Pe de o parte, avem un context european care nu este de natură a ne susține, avem o încetinire a economiei europene, avem o reașezare a lanțurilor valorice globale de aprovizionare, avem aceste dispute legate de tarife, de barierele comerciale care sunt de natură să încetinească economia europeană.

Noi avem o economie care este legată, prin structurile noastre economice, de ceea ce se întâmplă îîn Europa. Dacă Europa merge foarte bine, are un efect de antrenare asupra noastră. Dacă economia europeană încetinește, inevitabil funcționează ca un balast și pentru noi. Deci acest context nu ne ajută”, a afirmat Ilie Bolojan, luni seară la TVR 1.

El a vorbit și despre „contextul intern”.

Citește și: Ce ar putea conține pachetul de relansare economică. Kelemen Hunor: Sunt sectoare unde printr-un ajutor mic poți aduce valoare în plus

„Atunci când, într-o formă sau alta crești TVA cu o procent, cu două procente, în mod inevitabil vor crește niște prețuri sau, dacă nu cresc, acele costuri suplimentare sunt internalizate de companii. În momentul în care plafonezi salarii, tai sporuri, din nou introduci mai puțini bani în piață, scazi puterea de cumpărare în mod global și acestea au niște efecte de încetinire economică. Deci nu poți evita, atunci când faci astfel de corecții, o încetinire economică. Aceasta este realitatea și nu ne ascundem după ea”, a adăugat Bolojan.

Bolojan: „Nu cred că inflaţia va ajunge de două cifre”

Premierul a mai precizat că „cel puțin până în vara anului viitor vor fi într-o situație de încetinire a creșterii economice, în așa fel încât după trecerea de această perioadă de corecții vom fi într-o perioadă din nou de creștere economică”.

„Inflația, într-adevăr a crescut, dar nu cred că va ajunge la două cifre, așa cum ați spus dumneavoastră. Toate estimările atât ale BNR și ale specialiștilor ne indică o scădere în a doua jumătate a anului viitor mai mare decât cea estimată înainte de aceste măsuri. Asta pe deoparte”, a completat el.

Referitor la incapacitatea de plată, „suntem în situația în care am trecut de câteva etape de evaluări”.

„Trebuie să ținem un ritm în care să ne controlăm cheltuielile, să ne eșalonăm investițiile și să ne încasăm veniturile care au fost stabilite. Asta înseamnă responsabilitate în guvernare, înseamnă urmărirea unui parcurs, iar stabilitatea politică și solidaritatea între parteneri dau o perspectivă că pe termen mediu – un an, doi, trei ani de zile – lucrurile în România se duc într-o direcție bună.

În condițiile în care apar factori de instabilitate politică sau se întâmplă lucruri care nu mai dau garanția unui comportament predictibil în actul guvernamental, atunci perspectiva de încredere să spunem că este scăzută. O perspectivă de intrare în incapacitate de plată, dacă respectăm aceste lucruri, din punctul meu de vedere este exclusă”, consideră premierul.

Șeful Executivului a subliniat că este esențial să respectăm drumul pe care am pornit cu măsurile luate pentru ca mai târziu România să poată avea creștere economică.

„Însă dacă creștem anumite taxe, fără să reducem cheltuielile, dacă nu suntem mai eficienți în general, dacă nu performăm în actul de administrare, că este administrare a instituțiilor de stat, că este a companiilor de stat, e doar o problemă de timp până când aceste venituri pe care le încasăm suplimentar să fie consumate de ineficiență, de cheltuieli structurale care nu sunt modificate. De aceea trebuie să mergem pe acest drum”, a mai spus Bolojan.

Bolojan: „Ne duceam într-o fundătură fiscală, am avut incendii financiare de stins”

Ilie Bolojan a declarat că Guvernul a lucrat în aceste două luni la „stingerea incendiilor financiare”, deoarece România se ducea într-o „înfundătură fiscală”.

„Din punctul acesta de vedere, în aceste 2 luni de zile pe care acest Guvern le-a exercitat în serviciul României, am avut niște incendii atât de mari încât a trebuit să lucrăm la stingerea incendiilor financiare, la restabilirea încrederii piețelor în ceea ce facem în România, la corectarea acestei traiectorii în care ne duceam într-o înfundătură fiscală. Acesta este adevărul. În pasul următor, într-adevăr, trebuie să gândim și avem pregătite acest tip de măsuri de relansare”, a explicat prim-ministrul.

Chestionat despre un deficit de cel puțin 8%, Bolojan a spus că „nu putem să coborâm sub această cifră pentru că nu este sustenabil”.

„Acest Guvern este din al doilea semestru, practic, în funcție. Măsurile care au fost adoptate au impact pe ultimele 4 luni de zile și este imposibil să vii cu niște măsuri în 4 luni de zile care să corecteze acumulări pe 12 luni”, a completat el.

Bolojan, despre pachetul 3 propus de PSD: Nu parternitatea e problema la noi

Chestionat dacă va fi adoptat pachetul 3 cu măsuri de relansare economica lansat de PSD va putea fi adoptat și asumat de Guvern, Ilie Bolojan a replicat: „Orice propunere pe care un partid din coaliție, oameni din coaliție, oameni din afara coaliției care pot să îți dea niște propuneri bune, care vin în ideea de a reduce cheltuieli, de a fi mai eficienți, de a susține investiții, de a face relansare economică, de a gândi formule de dezvoltare, este binevenit”.

„Nu paternitatea este problema la noi. Problema pe care am avut-o în toți acești ani a fost să fim responsabili pe pozițiile în care suntem și să fim serioși în implementare, iar seriozitatea în implementare și responsabilitatea înseamnă că dacă anunți că se va face, de exemplu, o reducere de personal, să nu desființezi posturi vacante pentru că înseamnă că ne batem joc de dumneavoastră și de cei care se uită la noi.

Dacă anunți asta, înseamnă că trebuie să faci reduceri efective. Dacă nu, atunci le spui la oameni – «nu putem face decât deduceri de posturi vacante». Ele vor avea niște efecte total secundare, pentru că e posibil să se desființeze 2-3 posturi de conducere care se bazează pe aceste posturi vacante, dar efecte reale nu vor fi”,  a conchis el.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version