Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că suntem în situaţia în care, cel puţin în următoarele două săptămâni, nu estimează că ar fi probleme legate de aprovizionarea cu petrol, după ce Kazahstanul a suspendat livrările de petrol prin conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC) către terminalul rusesc Novorossiisk, de la Marea Neagră. El a precizat că Rompetrol, care se aprovizionează pe relaţia Kazahstan, caută variante suplimentare.

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că în această după-amiază echipa de la Ministerul Energiei a încheiat o întâlnire cu companiile care sunt implicate în această zonă şi suntem în situaţia în care, cel puţin în următoarele două săptămâni, nu estimăm că ar fi probleme legate de aprovizionare.

„Compania Rompetrol care se aprovizionează pe relaţia Kazahstan caută variante suplimentare pentru a transporta, în aşa fel încât să-l poată rafina în condiţii normale şi în luna august. Dacă nu se va rezolva această problemă, estimează o scădere cu 10-15% a producţiei în cursul lunii august la rafinăria Petromidia”, a mai spus premierul interimar.

El a subliniat că, de asemenea, una din problemele pe care le avem ţine de aprovizionarea întregului teritoriu şi mai ales a zonei de vest a ţării datorită blocajului pe care îl avem în zona Constanţa-Feteşti, unde, datorită lucrărilor care au loc acolo pentru a putea fi terminate, suntem în situaţia în care depozitul care aprovizionează toată România de la Oil Terminal nu poate să livreze cadenţat trenurile cu cisterne către zona de vest.

„Pe parcursul verii, avem un rulaj important de trenuri, dat fiind sezonul estival către mare, care trebuie să respecte anumite rute şi anumite ore. Şi atunci, în baza discuţiilor cu CFR şi cu Ministerul Transporturilor, au fost mutate activităţile pe timp de noapte, în aşa fel încât transportul de trenuri dedicate de combustibil să se desfăşoare cu prioritate noaptea, în aşa fel încât în zona de vest a României, unde rezervele din depozite sunt la limită, să nu avem probleme în perioada următoare”, a explicat şeful Executivului.

El a menţionat că este important ca eventuale modificări care ar putea fi făcute în Parlament la legislaţia care reglementează comercializarea combustibililor în România să fie făcută în aşa fel încât să nu perturbe nici activitatea economică, să nu creeze un deficit de combustibil pe piaţa românească.

Kazahstanul a suspendat livrările de petrol prin conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC) către terminalul rusesc Novorossiisk, de la Marea Neagră, după atacurile cu drone lansate de Ucraina asupra petrolierelor care urmau să încarce ţiţei în acest port, transmite Financial Times.

Share.
Exit mobile version